S-a decis începerea judecății în cel de-al doilea dosar, de spălare de bani, al lui Bîgiu. Cine o contestă?

   Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis începerea judecății în dosarul în care președintele suspendat al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, este acuzat de spălare de bani de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, împreună cu omul său de legătură, afaceristul buzoian Gheorghe Doloiu, dar și cu fostul ministru al Internelor, Cristian David, în dreptul căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, și cu Roger Valeriu Nițescu, fost șef de cabinet al lui David, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de trafic de influență, spălare de bani și complicitate la luare de mită, pentru intervenția în vederea urgentării emiterii titlului de proprietate pentru un teren de 15 hectare aflat în intravilanul municipiului Buzău.

   Singurul care a contestat decizia magistraților a fost Gheorghe Doloiu, de altfel singurul inculpat din dosar pus sub control judiciar. 

   Conform procurorilor, în calitate de ministru al Internelor și Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul Roger Nițescu, Cristian David a pretins, iar în luna februarie 2008, a primit suma de 500.000 de euro de la un denunțător, beneficiar al unor drepturi litigioase. Aceas­tă sumă de bani a fost pretinsă și primită de Cristian David pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefec­ților într-o mo­da­litate care să asigure emi­terea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. În acest sens, Cristian David a luat legătura cu Marian Cristinel Bîgiu, prefect al județului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în a­ceastă problemă.

   În schimbul promisiunii de exercitare a influenței în sco­pul menționat mai sus, Roger Nițescu, în calitate de șef de cabinet al Ministrului de Interne și Reformei Administrative, a pretins și a primit de la aceeași persoană suma de 600.000 euro.

   Urmare a acestor „intervenții“, în perioada 2007– 2008, cu ocazia discuțiilor purtate de către denunțător cu inculpatul Marian Cristinel Bîgiu, acesta din urmă i l-a prezentat pe Gheorghe Doloiu ca fiind persoana de contact pentru rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la te­re­nurile de pe raza municipiului Buzău.

  „Aflând poziția terenului respectiv, inculpatul Bîgiu Cristinel i-a subliniat denunțătorului faptul că nu poate fi restituită suprafața respectivă pe vechiul amplasament, întrucât este vorba de . Ulterior, s-au reconstituit drepturile litigioase, după cum urmează:

– 59.518 m.p. în centrul municipiului Buzău, chiar la drumul național,

– 14.085 m.p. în centrul municipiului Buzău, aproximativ în spatele terenului sus-menționat,

– 6.397 m.p. tot în centrul municipiului Buzău, între cele două terenuri sus-menționate,

– 70.000 m.p. la intrarea în municipiul Buzău dinspre București, tot cu ieșire la drumul național.

   Pentru , cu prilejul unei alte întâlniri, inculpatul Bîgiu Marian Cris­tinel a pretins de la denunțător suma de  1.000.000  euro,  pri­mind într-un final 700.000 euro, solicitare motivată de , dispunând totodată ca transferul sumelor de bani ce urmau a fi remise să se realizeze prin intermediul conturilor personale ale inculpa­tului Doloiu Gheorghe. A­cest lucru s-a și întâmplat ulterior, după ce Comisia ju­de­țeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis titlul de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 15 ha“, explică anchetatorii în rechizitoriu. Procurorii susțin că, pentru a masca originea sumelor primi­te cu titlu de mită și pentru a evita tragerea la răspundere penală, au fost încheiate mai multe contracte de vânzare – cumpărare, având ca obiect tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor de corupție.

    Ulterior, doar o parte din bani au ajuns la șeful PNL Buzău de la acel moment, George Scutaru (judecat și el acum pentru spălare de bani, într-o cauză disjunsă din acest dosar), fiind folosiți în campania pentru alegerile din 2008. 

Iată fragmente din rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție:

   „Deși detestat de inculpați și chiar amenințat de inculpatul David Cristian, Mladin Adrian a fost preferat de Bîgiu Marian-Cristinel în detrimentul lui Știrbulescu Cecilia (moștenitoarea terenurilor din Buzău. drepturile succesorale au fost cumpărate de Adrian Mladin, primarul comunei Jilava, n.r.) pentru „referințele sale solide“ și pentru faptul că era „generos“, acesta conștientizând că pentru a intra în posesia terenurilor este nevoie în mod obligatoriu de mită. Alternativa ar fi fost ca Știrbulescu Cecilia, având o vârstă relativ înaintată, să fie amânată pe tot parcursul vieții sale rămase, lipsa moștenitorilor ducând terenul în proprietatea statului.

   Galeria intermediarilor din retrocedările terenurilor din România nu ar fi existat dacă legea ar fi fost aplicată de cei retribuiți în mod corect. Plimbată și amânată de mai multe ori, Știrbulescu Cecilia a obosit în urmărirea unui drept al său, apărat de Constituția Ro­mâ­niei. A preferat să vândă contra unei sume derizorii în raport cu valoarea reală a tere­nului , pentru a se bucura în această viață și nu într-una viitoare de drepturile sale   patri­moniale, fie și într-o cotă, așa cum am arătat, insignifiantă în raport cu valoa­rea de piață.

   Asemănător „băieților deș­tepți“ din domeniul energetic, Mladin Adrian a întrezărit profitul substanțial care se putea obține cu un minimum de investiție, a cesionat drepturile și a intrat în contact cu „șefii“. Acceptat pentru că plătea cât i se cerea, de regulă, Mladin Adrian a realizat, în ciuda lăcomiei crescânde a inculpaților, avantaje patrimoniale pe care, în mod cert, Știrbulescu Cecilia nu ar fi putut să le obțină din motivele expuse mai sus“.