Prefectul Paul Beganu, tot sub control judiciar

Fostul prefect Paul Beganu rămâne sub control judiciar în dosarul retrocedării ilegale de la Gura Teghii, în care este judecat de Curtea de Apel Ploiești pentru luare de mită, în valoare de un milion de euro. Decizia instanței este valabilă atât în cazul lui Beganu cât și în cazul avocatului Mihail Cosmin Vasile, al angajatului Romsilva Ion Irimia, al judecătorului Neculae Toader, al omului de afaceri Ceteraş Gheorghe și al fostului inspector șef al ITRSV Focșani Alexandru Lefter.

Procurorii DNA Ploiești spun că fostul prefect de Buzău Paul Beganu, angajatul Direcției Silvice și judecătorul Neculae Toader ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure, Toader fiind acuzat și de abuz în serviciu. Toader este suspectat că a primit 250.000 de euro mită pentru a pronunța o soluție favorabilă în dosarul retrocedării către un bărbat care a cumpărat drepturile litigioase de la moștenitorii legali. Procesul de retrocedare, judecat la Judecătoria Pătârlagele, a durat trei luni și a fost soluționat favorabil la al treilea termen. În același dosar, fostul prefect de Buzău Paul Beganu este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual și instigare la dare de mită, avocatul Mihail Cosmin Vasile este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva (eliberat din arest între timp și pus sub control judiciar), este acuzat de trafic de influență, și omul de afaceri Gheorghe Ceteraș, de constituire a unui grup infracțional organizat, cumpă­rare de influență și trei infracțiuni de dare de mită, potrivit procurorilor DNA.

Tot în dosarul retrocedării ilegale de la Gura Teghii În stare de libertate vor fi judecați Ștefan Feraru, consilier juridic în cadrul Instituției Prefectului județului Buzău la data faptelor, pentru luare de mită și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fostul prefect Maria Buleandră, șef al Serviciului Controlul Legalității, al Aplicării Actelor Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei și Relații cu Autoritățile Locale la data faptei, în prezent prefect al județului Buzău, pentru instigare la infracțiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Liliana Panaete, secretar în cadrul primăriei comunei Gura Teghii, pentru fals intelectual, în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată, Anton Constantin, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de spălare de bani,  Eduard Gabriel Moiseanu, inginer silvic, angajat la Ocolul Silvic Siriu S.R.L., în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și constituire a unui grup infracțional organizat, Gheorghe Petre Vlad Poenaru, administrator al SC Forestiera Ardeleana SRL, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 5.134 hectare de teren forestier (­si­tuate pe raza comunei Gura Teghii, județul Buzău) în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.