Scandalul din interiorul organizației județene a Partidului Social Democrat este departe de a se stinge odată cu încheierea lucrărilor conferinței de sâmbătă și alegerea, în unanimitate, a deputatului Marcel Ciolacu în funcția de președinte, după ce contracandidatul său, ex-senatorul Ion Vasile, fost lider PSD Buzău, s-a retras din cursă, acuzându-și adversarii de fraudă.
Urmare a acestei conferințe, susținătorii lui Ion Vasile – senatorul Victor Mocanu și deputații Adrian Mocanu și Marian Ghiveciu – au anunțat că-și vor reconsidera atitudinea vizavi de aparteneța la Partidul Social Democrat în funcție de reacția conducerii centrale a PSD în legătură cu desfășurarea Conferinței județene și, după ce își vor consulta susținătorii, vor lua o decizie.
Ieri, senatorul Victor Mocanu a înregistrat la camera superioară a Parlamentului o declarație politică în care precizează că lucrările Conferinței județene de sâmbătă „se constituie într-una dintre cele mai rușinoase pagini din istoria PSD Buzău și reprezintă o pată pe obrazul partidului“, atât timp cât alegerea noii echipe de conducere a organizației județene a fost „girată de un condamnat la cinci ani de închisoare cu executare și de un personaj prins în flagrant când lua mită“.
El îl acuză pe delegatul Centrului, secretarul general adjunct al Partidului Social Democrat, Codrin Ștefănescu, de atitudine vădit părtinitoare față de candidatul susținut de aripa Boșcodeală-Bîgiu: „Dacă cineva, oricine din această sală, ar fi participat la acest eveniment cu statutul și cu normele interne ale partidului în mână, și-ar fi dat seama foarte rapid că este vorba de un meci trucat, în care până și arbitrul era îmbrăcat în culorile echipei care trebuia să câștige. Aici fac trimitere directă la secretarul general adjunct al PSD, domnul Codrin Ștefănescu. Acest personaj care, în virtutea calității sale de reprezentant al conducerii partidului, ar fi trebuit să asigure buna desfășurare a Conferinței și respectarea Statutului, nu a făcut nimic altceva decât să arate cartonașe galbene celor care erau faultați de adversari“.
Mai mult, Victor Mocanu lansează și un atac la președintele interiamr al partidului, Liviu Dragnea: „În opinia mea, domnul președinte Liviu Dragnea s-a descalificat în ochii social-democraților din Buzău și a dat dovadă că nu are stofa necesară pentru a conduce partidul (…) Când furi o organizație județeană importantă, situată în topul național în ceea ce privește voturile aduse pentru culorile PSD, este clar că ești dispus să furi și țara. Președintele Liviu Dragnea, trimisul acestuia la Buzău și actuala conducere a filialei județene ne-au arătat tuturor o lipsă de caracter care riscă să afecteze major susținerea de care ne bucurăm încă în rândul electoratului fidel PSD (…) Este momentul ca, pornind de la demascarea modului în care Liviu Dragnea și-a bătut joc de statutul PSD într-un fief al PSD, rănind orgoliul și mândria atâtor membri valoroși ai partidului, să vedem cu toții, parlamentari, lideri și simpli membri ai acestui partid adevărul gol–goluț: la Congresul de alegeri din PSD, Liviu Dragnea trebuie să facă un pas în spate. Poate doi, având în vedere faptul că a fost condamnat de justiție, ceea ce ar trebui să fie suficient pentru un politician decent“, mai spune Victor Mocanu.
Vezi AICI textul integral al declarației senatorului Victor Mocanu.