Devenit „orașul farmaciilor, al second hand-urilor și al caselor de pariuri“, Buzăul rămâne, în arhive și în amintirea celor mai în vârstă, locul vechilor comercianți din Strada Târgului, al caselor cu arhitectură deosebită și al oamenilor care au excelat în diverse domenii de activitate.
OPINIA vă propune, în colaborare cu istoricul Valeriu Nicolescu și pagina de Facebook „Buzaul vechi”, o rubrică permanentă sub forma unei incursiuni în istoria locală, o comparație a Buzăului din trecut cu cel de astăzi.
(sursa fotografiilor: • colecția OPINIA • Valeriu Nicolescu • Gabriel Petre • Buzaul Vechi • colecția Aurelia Sprînceană, via Dorian Luparu (imagini de la sistematizarea anilor ‘60) • colecția Alexandru Miriță, via Andrei Daniel (imagini de la mijloc de anii ‘40 cu soldați naziști și Piața Daciei veche) • Doru Drăgoi (imagini anii ‘70 Cuza Vodă și blocurile Romarta în construcție) • Ovidiu Nica (Casa Pionerilor și imagini cu zona rondului Episcopiei la sistematizarea din anii ‘80)
„După demolarea construcțiilor din patrulaterul ocupat acum de blocuri, între care și Cinematograful Bonciu, până la ridicarea blocurilor de astăzi, s-a amenajat un parc unde, în decembrie, se organiza Orășelul Copiilor. În imaginea veche se obervă bănci, alei cu pietriș, arbori și arbuști, iar adosat la clădirea actualului Hotel Coroana exista un WC public, fără canalizare, care vara emana mirosuri greu de suportat.
În spate se vede clădirea Palatului de Justiție, construită între anii 1909-1912, după planurile arhitectului de origine râmniceană Petre Antonescu, și parte din clădirea Poștei, construită în anul 1943”, a declarat istoricul Valeriu Nicolescu.