Primarul și secretarul comunei Cochirleanca, trimiși în judecată de procurorii anticorupție

   Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție–Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a  primarului  comunei Cochirleanca, Ilie Nicolae, pentru săvârșirea a infracțiunilor de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese și inducere în eroare a organelor judiciare. Alături de el, va fi judecat și secretarul comunei, Maria Borcan, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. De asemenea, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a soției primarului, Aurica Nicolae, președinte al ”Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Carabașa de Cochirleanca, care va răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

   În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ân luna aprilie 2013, primarul Ilie Nicolae, beneficiind de ajutorul secretarului Maria Borcan, a încheiat, în mod nelegal și la un preț diminuat, contractul de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, cu „Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Carabașa de Cochirleanca”, al cărei președinte este soția acestuia, inculpata Nicolae Aurica. În baza acestui contract de închiriere, precum și a altor acte false, soția primarului a depus la A.P.I.A. Buzău cererea de plata în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața (SAPS), având drept rezultat decontarea pe nedrept a sumei de 89.346,2 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul adus Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură–Centrul Județean Buzău.

   De asemenea, prin încheierea la un preț diminuat, de către inculpatul Ilie Nicolae, a contractului de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, primăria localității a fost prejudiciată cu suma de 52.446,2 lei, reprezentând diferența dintre prețul stabilit de Consiliul local prin hotărâre și suma achitată efectiv de asociația respectivă cu titlu de chirie.

   După începerea cercetărilor împotriva sa, primarul Ilie Nicolae, cu ocazia audierii, a depus la dosarul cauzei un înscris întocmit în fals în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală, pretins comisă de inculpata Maria Borcan, de natură a crea o stare de pericol pentru buna desfășurare a justiției. Procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil deținut de inculpata Nicolae Aurica, asupra unui bun mobil deținut de inculpatul Nicolae Ilie și asupra veniturilor salariale încasate de către inculpații Nicolae Ilie și Borcan Maria, până la concurența sumei de 142.623,7 lei.