Ce au făcut aleșii buzoienilor în Parlament în urmă cu o săptămână/ Deputatul Titi Holban, inițiator al Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite

    OPINIA continuă monito­rizarea activității parlamentarilor buzoieni, după criteriile de apreciere a activității puse la îndemâna oricui, pe cale oficială, pe site-urile Senatului, respectiv Camerei Deputa­ților: inițiative legislative, întrebări și interpelări, luări de cuvânt în plen și luări de cuvânt în ședințele Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.

    În săptamâna 18-24 mai, un senator și doi deputați buzoieni nu au avut vreun fel de activitate parlamentară conform criteriilor de apreciere enunțate mai sus. Aceștia sunt deputații Eugen Nicolicea (UNPR) și Adrian Mocanu (PSD), cărora li se adaugă senatorul Eugen Teodorovici (PSD).

    Deputatul UNPR Titi Holban se numără printre inițiatorii Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, depusă pe 20 mai, al cărei proiect îl puteți găsi AICI.

   ,,În contextul în care ­de­bitorii – persoane fizice – din contractele de credit nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului către instituția de credit, către instituția financiară nebancară sau către cesionarul creanței, poate apărea situația în care, deși imobilul aflat în proprietatea debitorului a fost va­lorificat în urma executării silite, să rămână o diferență de plată din partea debitorului. Situația este inechitabilă, întrucât instituția de credit sau, după caz, instituția financiară nebancară, a acordat, în principiu, un credit în condițiile în care valoarea imobilului a fost stabilită chiar de către evaluatori agreați de creditor. Prezentul proiect de lege își propune să protejeze debitorii contractelor de credit de abuzurile cesionarilor de creanțe și, în egală măsură, să partajeze, într-un mod cât mai echitabil, riscurile devalorizării bunului între creditor și debitor. Prezentul proiect, care transpune și prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului, își propune să creeze un mecanism prin intermediul căruia predarea de către ­de­bitor a imobilului aflat în proprietatea sa, ca urmare a acordării, de către acesta din urmă, a unui credit, să stingă integral obligația debitorului. Darea în plată este o soluție echitabilă, atât pentru debitor, cât și pentru creditor care, la momentul acordării creditului, a apreciat că imobilul adus ca garanție acoperă valoarea acordată (…) Restabilirea echilibrului contractual ­însea­m­nă că, în situația unei „crize a contractului”, părțile împart riscul. În cadrul procedurii de executare silită, bunul, care a ajuns la o valoarea mult mai scăzută față de valoarea inițială, nu va acoperi decât parțial creanța, iar debitorul, care nu deține un alt bun urmăribil, nu va putea achita diferența rămasă neacoperită. Creditorul, care ar primi în plată bunul executat, ar putea marca pierderea cu celeritate și cu un cost mai scăzut”, se arată în expunerea de motive, pe care o puteți găsi AICI