Îi citesc cărțile de aproape patru decenii. Nu am o evidență exactă, la îndemână, a tuturor volumelor pe care le-a publicat. Să tot fie vreo 70, adică ceva aproape de această cifră rotundă, egală cu vârsta pe care Florentin Popescu o împlinește pe 3 aprilie 2015. Numai în acest prim trimestru al anului în curs am primit trei volume de-ale sale, proaspete și inconfundabile: „Seniorii literaturii noastre” („Dialoguri culturale” cu mari personalități contemporane), „Cheia de aur” și „Cireșul” (primul text fiind o surprinzătoare piesă de teatru, concepută pentru Radio, difuzată în cadrul emisiunii Teatru radiofonic, dar ușor de adaptat și pentru „scândură”, reprezentând „Scene din viața lui V, Voiculescu” , iar cel de-al doilea având toate coordonatele unui scenariu pentru un film de scurt metraj) și „De patruzeci de ori în pagina-ntâia” , carte de o eleganță tipografică de invidiat, conținând editoriale publicate de autor în revista „Bucureștiul literar și artistic” în intervalul octombrie 2011 – ianuarie 2015.
Ce aș mai putea spune despre unul dintre cei mai harnici (și mai în spiritul deontologiei) scriitori români contemporani , acum, la împlinirea unei vârste a maturității sale depline? Nu pot decât să le recomand mai tinerilor mei confrați, îndeosebi celor de la Cenaclul literar buzoian „Ante Portas”, să-i citească, dacă e posibil, toate cărțile, și să-i urmeze exemplul de scriitor plurivalent și perfecționist în tot ceea ce face. Pentru că, în ultima vreme, am fost dojenit de câteva ori, din motive de pedanterie profesională, ca de un frate mai mare; mă opresc aici, ca nu cumva să-i dau maestrului Florentin Popescu încă un prilej de a-mi evidenția graba și superficialitatea caracteristică unuia care vrea să facă mai mult și mai bine decât e posibil. Excelență, „La Mulți Ani”, cu multe bucurii și multe împliniri. La 100 de ani și la 100 de cărți!