Membrii UAP Buzău expun în cadrul „Salonului de Artă Anual“

      Galeriile de Artă „Ion Andreescu” găzduiesc mâi­ne, de la ora 13.00, vernisajul expoziției „Salonul de Artă Anual”. Evenimentul ­reune­ș­te lucrările tuturor membrilor Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Buzău, dar și creații ale unor tineri artiști profesioniști care urmează să fie acceptați în cadrul filialei buzoiene.

     „Pe simeze se vor regăsi creațiile a peste 36 de artiști plastici, lucrări de pictură, sculptură, grafică și arte de­corative. Am hotărât ca, pe lângă membrii UAP, să ofer posibilitatea de a expune în cadrul salonului și celor trei artiști tineri care și-au arătat intenția de a se înscrie în filiala noastră. Cred că este normal să acordăm tinerilor credit. Pentru ei este, practic, prima confruntare cu publicul buzoian”, a declarat preșe­dintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea.

     Expoziția va fi deschisă și luna viitoare, astfel încât organizatorii îi așteaptă pe profesorii și pe elevii buzoieni la sediul UAP, în cadrul „Săptămânii altfel”.