Cotat cu cele mai mari șanse să devină șef cu acte-n regulă, medicul Mircea Șuteu, actualul interimar, a fost scos din competiția pentru funcția de șef al Secției Obstetrică Ginecologie I a Spitalul Județean de Urgență Buzău. O sancțiune primită acum un an și jumătate după o dispută provocată de o coleagă de breaslă a făcut ca dosarul de candidat să-i fie respins de comisia de concurs.
În 2013, doctorul Șuteu a fost apostrofat de doctorița Florența Măciucă pe seama numărului mare de paciente pe care acesta le avea. Gurile rele spun însă că primul ar fi intrat peste tura celeilalte. Discuția a degenerat, iar de la ceartă la scandal nu a fost decât un pas. Totul s-a întâmplat pe holurile Maternității. Ulterior dr. Măciucă i-a făcut plângere medicului Șuteu direct la Ministerul Sănătății, acuzându-l că a bruscat-o. Reprezentanții ministerului au trimis sesizarea conducerii Spitalului Județean de Urgență Buzău. În urma unei anchete interne, decidenții SJU au decis să-i sancționeze disciplinar pe ambii medici, cu câte un avertisment.
„Ca urmare a adresei dumneavoastră înregistrată în unitatea noastră cu nr. 5048/ 19.03.2015 privind respingerea dosarului d-lui Dr. Șuteu Mircea pentru funcția de șef al secției Obstetrică-Ginecologie I, vă comunicăm următoarele: Comisia de concurs a respins dosarul, motivația fiind neîndeplinirea condiției de participare la concursul pentru ocuparea funcției de șef secție conform Ordinului MSP Nr. 1406/2006, art.1, alin. 4. – sancțiune disciplinară dată de către unitatea angajatoare în anul 2013“, se precizează în răspunsul conducerii SJU Buzău.
Cum o condiție de admitere la concurs a fost ca persoanele înscrise să nu fi fost sancționate disciplinar în ultimii cinci ani, dr. Mircea Șuteu nu a trecut de proba dosarului.
Dr. Șuteu: „Nu comentez. Eu trebuie să mă ocup de pacienții mei“
Contactat telefonic, ieri, de redactorii cotidianului OPINIA, medicul a refuzat să comenteze situația, dar a precizat că, pentru el este o mare ușurare că nu a fost admis la concurs. „Eu am altele de făcut, nu să comentez. Eu trebuie să mă ocup de pacienții mei“, a precizat dr. Șuteu, cel care conducea secția OG I ca interimar, până la desemnarea unui șef cu acte-n regulă.
Secția Obstetrică-Ginecologie I din cadrul Maternității este secție exterioară a celei mai mari unități spitalicești buzoiene, iar funcția de șef al compartimentului a fost scoasă la concurs luna trecută. După verificarea dosarelor depuse de aspiranții la acest post, în cursă au rămas medicii Cătălin Păun și Claudiu Șerbănoiu. Concursul propriu-zis va avea loc în luna mai, deși, inițial, fusese programat pentru finele lunii curente. Data a fost schimbată pentru că examenul nu putea avea loc înaintea celui de manager al Spitalului Județean Buzău și a celui pentru postul de director medical, ocupate de ec. Claudiu Damian, respectiv de dr. Stanciu Paraschiv, ambii cu delegație.
În prezent, secția de Obstetrică-Ginecologie I din cadrul Maternității este condusă cu mandat provizoriu de dr. Mircea Șuteu, în timp ce secția de Obstetrică–Ginecologie II este coordonată de medicul Dorin Neacșu.
Șuteu este pe acest post interimar din 2010, de la momentul decesului doctorului Mușat Doboș, care a ocupat funcția de șef al secției de Obstetrică-Ginecologie I. Mircea Șuteu este unul dintre cei mai vechi și mai apreciați medici obstetricieni din Maternitatea Buzău, el profesând în această secție de peste 30 de ani.
De asemenea se bucură de o bogată experiență managerială, fiind cel care a coordonat secția în absența sefilor legitimi. De o exigență profesională desăvârșită, dar deloc conflictual, el a reușit de-a lungul timpului, fie ca șef de secție fie ca și coleg să medieze și să aplaneze conflictele iscate în rândul personalului, chiar dacă, de multe ori a avut de pierdut din această cauză. De aceea, se bucură de respectul colegilor și a miilor de paciente pe care le-a avut de-a lungul carierei.