Premierul Victor Ponta pare că și-a revenit după șocul pricinuit de pierderea alegerilor prezidențiale, mai ales în condițiile în care poziția sa în partid pare (cel puțin) mai solidă decât în noiembrie 2014. O demonstrează giumbușlucurile de tot felul pe care și le permite în ultima vreme, de la „artificiul” adoptării mai multor ordonanțe pe principiul „26 într-una singură”, ori păcălelile pe care are senzația că i le administrează șefului statului. De genul celei legate de demisia ministrului Finanțelor, Darius Vlasov, cercetat de procurorii anticorupție pentru șpăgi în vremea când era primar al Slatinei.
Dacă Ponta a avut senzația că a făcut mișto de Klaus Iohannis neanunțându-l în timp util de demisia „părintelui modificărilor Codului Fiscal”, pot spune, în schimb, că face mișto de toată lumea faptul că îi mai permite acestuia să mai intre pe poarta Ministerului Finanțelor, sub pretextul că nu are, deocamdată, înlocuitor pentru Vlasov, pe care îl păstrează până la definitivarea proiectului. În timpul acesta, însuși Darius Vâlcov face mișto de toată lumea, demisionând de formă, „zâmbind” la auzul acuzațiilor care i se aduc și susținând, sus și tare, că este nevinovat. Din punctul meu de vedere, demisia sa, formală, de la minister, este egală cu zero atât timp cât nu este însoțită de o alta: din calitatea de parlamentar, pentru a le permite procurorilor să-l cerceteze cu celeritate. Și pentru a-și dovedi, în acest fel, nevinovăția pe care o clamează. Din acest punct de vedere, nu pot decât să apreciez gestul Oanei Niculescu-Mizil, care a renunțat la pavăza imunității parlamentare. Tot pentru a-și dovedi, cât mai rapid, nevinovăția.