Un buzoian, în juriul care a decis „satul cultural al României“

   Asociația Cele Mai Frumoase Sate din România și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ au organizat, vineri după amiază, la sala Victor Ion Popa, cea de a doua ediție a concursului „Satul cultural al României“.

    În finală au ajuns 13 sate, iar din juriu a făcut parte și buzoianca Maria Pleșea, în cali­tate de președinte al Centrului Cultural Francofon Buzău. De asemenea,  la evenimentul găzduit de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, din București , au participat invitați precum Ambasadorul Israelului la București, Dan-Ben Eliezer, secretari de stat din Ministerul Culturii, Ministerul  Tineretului și Sportului, prefecți și vicepreședinți ai consiliilor județene reprezentate în concurs.

    În urma jurizării, satul cultural românesc al anului 2015 a fost desemnat Jurilovca, din județul Tulcea, sat cu o popu­lație de 4.600 de locuitori, desemnat în 2013 localitate europeană, unde iarna se pescuiește la copcă, iar în 2014 s-a încercat să se stabilească un record mondial, preparând borș de pește în 100 de ceaune. Merită amintit, în același timp, că natura a înzestrat locurile acelea cu peisaje de vis, precum faleza stâncoasă de la Capul Doloșman, dar și locul în care pământul și marea creează un basm, la Gura Portiței. 

   Comunele finaliste au fost: Biia (Șona), Vinerea (Cugir) și Săsciori – județul Alba, Vo­rona – județul Botoșani, Dră­guș – județul Brașov, Cum­păna – județul Constanța, Ani­noasa și Cândești – județul Dâmbovița, Vânători Neamț – județul Neamț, Izvoarele – județul Prahova, Gura Râului – județul Sibiu, Jurilovca – județul Tulcea, Prundeni – județul Vâlcea.