Mai poate conduce Geta Burducea învățământul buzoian după ce a picat examenul de inspector general?

   Zi plină de surprize, ieri, la Ministerul Educației, cu ocazia concursului pentru funcția de inspector general școlar. Actuala șefă a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău, Geta Burducea, s-a retras din concurs după ce a văzut că a primit punctaj insuficient. Ironic este că Burdu­cea va ocupa, cu mare pro­ba­bi­litate, în continuare fotoliul de inspector general la Buzău, cu delegație, doar pentru că niciunul dintre ceilalți contracandidați ai săi nu au promovat concursul. Claudiu Corcodel de la Nehoiu s-a retras și el în timpul concursului, iar Ionela Voicu a fost singura care a trecut proba scrisă (prima în concurs), dar a fost declarată „respins“ pe considerentul că CV-ul ei nu este suficient de solid.

Pe bună dreptate, cârco­tașii se întreabă dacă nu cumva ar fi corect ca Burducea să se retragă și din funcția de șef al IȘJ Buzău, la fel cum a procedat la concurs, iar dele­gația să îi fie oferită, până la organizarea următorului examen, singurului concurent care a trecut examenul scris.

„Burducea și Corcodel s-au retras din concurs abia după au primit punctajul insuficient“

   Dacă Geta Burducea nu a răspuns la telefon pentru a confirma sau nu că lucrarea sa a fost punctată cu nota 5 (7 fiind nota minimă pentru a merge mai departe), ceilalți doi candidați de la Buzău, Claudiu Corcodel (punctaj 4,5) și Ionela Voicu ne-au oferit detalii des­pre modul în care a decurs concursul de la Ministerul Edu­cației. În plus Ion Dobre, liderul Sindicatului Învăță­mântului Preuniversitar Bu­zău, prezent în calitate de observator, ne-a confirmat că „atât Burducea, cât și Corcodel, s-au retras din concurs abia după și-au primit punctajul la proba scrisă; în ambele cazuri fiind vorba despre punctaj insuficient, care nu le-ar fi permis să continue concursul“.

   Profesorul de matematică de la Nehoiu, Claudiu Corcodel, are o variantă mai … elegantă de a povesti că punctajul lucrării sale a fost prea mic. „Am primit subiectele, am primit o parte din ele (n.r., test grilă) și mi-am dat seama că în timpul rămas nu voi putea lua nota dorită. Am predat lucrarea, iar la sfârșit membrii comisiei ne-au pus, pe cei care ne-am retras, să completăm declarații scrise că ne retragem din concurs din motive personale sau de sănătate“, a declarat Claudiu Corcodel.

Eliminată după ce i-au evaluat CV-ul două ore

   Cel de al treilea candidat la funcția de șef al Inspectoratului Școlar Buzău, Ionela Voicu, fost director la Școala Cislău, a fost singurul concurent buzoian care a trecut proba scrisă (punctaj 7,40), dar a fost eli­mi­nată la a doua, cea a CV-ului (punctaj 6,50). Membrii co­misiei de evaluare au avut nevoie de nu mai puțin de două ore (!) pentru a se decide dacă buzoianca va primi sau nu jumătatea de punct la proba CV-ului, care i-ar fi permis să meargă mai departe.

   „După ce mă dădeau câștigător 100% pentru că am trecut cea mai importantă probă, comisia a deliberat două ore și a constatat că CV-ul meu nu este în regulă. Punctajul acordat, de 6,50, poate fi justificat prin faptul că vârsta mea (n.r. , 34 de ani) nu mi-a permis încă să am suficientă experiență. Nu am încă doctoratul, nu am stagiu de pregătire internațională și nici experiență de conducere în Inspectoratul Școlar sau Ministerul Educației“, a declarat Ionela Voicu.

   După ce a picat proba CV-ului, buzoiencei i s-a cerut, de către comisie, să se retragă din concurs și, chiar dacă nu mai avea șanse, a intrat și la ultima probă, cea a interviului. „Am refuzat, pentru că acest concurs a reprezentat pentru mine o experiență importantă și am vrut să o duc până la capăt“, explică Ionela Voicu.