Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice cercetează o buzoiancă în vârstă de 53 de ani, agent Provident, și alte șapte persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 66 de ani, administratori de societăți comerciale, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Oamenii legii au stabilit că, în perioada 2011-2013, în calitate de agent al respectivei societăți financiare nebancare, beneficiind de ajutorul celor șapte complici, administratori ai unor magazine, a încheiat contracte de credit, având ca titulari alte persoane, procurând și folosind, în acest scop, adeverințe de venit eliberate în fals. De asemenea, buzoianca, profitând de funcția sa, a indus în eroare un număr de 15 persoane, convingându-le să încheie, prin intermediul ei, contracte de credit pe numele lor și să îi predea acesteia o parte sau toată suma contractată, asigurându-le că va achita ratele aferente contractelor de credit încheiate. A uitat apoi să mai achite ratele așa că oamenii s-au dus țintă la Poliție și au sesizat înșelăciunea. Prejudiciul stabilit până la această dată este în sumă totală de 35.250 lei.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.