Mai ceva ca-n junglă! Șofer snopit în bătaie de doi șmecheri deranjați în trafic

   De la înjurături la bătaie nu a fost decât un pas, iar pentru asta doi buzoieni au dat cu subsemnatul, zilele trecute, în fața oamenilor legii. La începutul lunii februarie, cei doi bărbați, în vârstă de 24, respectiv 34 de ani, au urmărit un șofer cu care s-ar fi certat în trafic și i-au aplicat acestuia o corecție zdravănă. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, agresat, și-a scos certificat medico-legal și a depus plângere la Poliție. Miercuri, cei doi agresori au fost reținuți de oamenii legii pentru 24 de ore, iar ulterior pro­curorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus continuarea urmăririi penale față de bănuiți sub aspectul comiterii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe“ și „tulburarea ordinii și liniștii publice“. Din investigațiile efectuate a rezultat că incidental s-ar fi produs pe fondul unei altercații verbale pe care buzoianul de 44 de ani ar fi avut-o în trafic cu un conducător auto. Ulterior, conflictul a degenerat, bărbatul de 44 de ani fiind urmărit și lovit în trafic de către cei doi buzoieni.