Dorin IVAN

       Motto: ,,În cei 17 ani de exil buzoian, într-un moment în care eram ținut în carantină publică, el nu s-a temut să-mi publice numele și fotografia în ziar, să-mi ia interviuri, să-mi redea ceva din mândria mea de om social, de descendent chiar al familiei Ghica”. (Prințul Șerban Ghica despre Corneliu Ștefan)

       Momentul OPINIA a fost pentru mine, pentru cariera mea profesională, un segment de viață de frumoasă și intensă trăire spirituală. Un tânăr olimpic român aflat pentru o perioadă de probă la o universitate din SUA a fost întrebat la reîntoarcerea sa în România: ,,Cum te-ai simțit în America?“ Vizibil stânjenit, tânărul care muncise pe brânci în cercetare, a făcut o pauză prelungă, apoi a răspuns sec: ,,Păi, m-am simțit ca în concediu!” Senzația aceasta am avut și eu, timp de aproape 12 ani de trudă la cotidianul OPINIA.

       Mai exact, devenirea mea s-a petrecut ca în celebrul dialog a lui Platon. Filosoful grec susține, în ,,Alegoria Peșterii”, că oamenii trăiesc ca într-o peșteră. Ei au în față un foc mare, și nu văd lumina soarelui, ci doar umbrele proiectate pe peretele cavernei, pentru că sunt legați în lanțuri. Când ies însă la lumină, mai întâi refuză Adevărul și se adaptează cu greu luminii adevărate, strălucirii soarelui. A adevăratului Soare, a Adevărului și Luminii, a vieții reale.

        Ziarul OPINIA și maestrul Corneliu Ștefan m-au ajutat să nu regret că am ales această enigmatică profesie, nici măcar în clipele, de derută financiară din anii 90, când puteam să revin la slujbe mult mai bine plătite. Am avut atunci un moment de îndoială, ziarul avea mari probleme financiare, pe care am relatat răposatului meu tată. ,,Tată, Corneliu Ștefan este un om extraordinar, la OPINIA învăț lucruri noi și interesante în fiecare zi, dar nu știu cum se întâmplă, fug banii de noi!”. Tata, om așezat și cu experiența eșecului, a stat o clipă pe gânduri și mi-a răspuns cu înțelepciune. ,,Tată, vor veni într-o zi și banii, este doar un moment mai greu pentru voi. Ascultă un proverb care mi-a prins bine în viață! Decât să mergi la câștig cu fraierii, mai bine mergi la pagubă alături de un om deștept!”.

      Corneliu Ștefan este, după părerea mea, al treilea mare ­jur­nalist al României, după Mihai Eminescu și Pamfil Șeicaru. De altfel, la cel de-al șaseale Congres Național de Istoria Presei, din luna aprilie 2013, la Cercul Militar Central din Capitală, comunicarea mea, ,,Corneliu Ștefan, presa a patra putere în stat”, a fost programată după o prelegere despre Mihai Eminescu(!?) Este un motiv în plus pentru care ,,Gazetarii mor în picioare. Dialoguri cu Corneliu Ștefan” este pentru mine una dintre cele mai prețioase cărți.

•

        Școala de presă OPINIA m-a învățat câteva lucruri esențiale: Curajul dus până la sacrificiul de sine, Pasiunea pentru cuvântul tipărit sau pentru fotografia de reportaj, Verticalitatea, Dragostea pentru Cultură, în general, toate acestea introduse discret și în proporții diferite în malaxorul uriaș al așa-zisei Prese Independente.

        Școala OPINIA m-a făcut să înțeleg că unii jurnaliști au o cultură vastă, dar nu au verticalitate și caracter, alții au un curaj dus până la sacrificiu, dar nu au suficientă cultură, și că prea puțini colegi de branșă pot spune că au avut un parcurs profesional fără reproș.

        Independența totală a presei? O himeră! Să fim sinceri, nu există o astfel de presă și, de altfel, nu este necesară. Cine are minime cunoștințe de sociologie știe cu siguranță că societatea este împărțită în grupuri sociale care se dezvoltă neuniform și au aspirații diferite. Cerșetorii vor lăuda întotdeauna oamenii miloși și cu dare de mână, elita doar campionii! Ce alegi, este opțiunea ta! Oricine este liber să plângă pe umărul milogilor și al aurolacilor, dar cine vrea performanță, să se înscrie la Maraton! Maratonul valorilor și al implicării totale. De altfel, și primii creștini au susținut că nu se implică în politică, dar împăratul Constantin cel Mare a făcut din creștinism o ideologie oficială, religie de stat! Și Corneliu Ștefan a făcut politică, dar mai degrabă ca simplu divertisment; opera sa, în special ,,La noapte cotidianul”, vol. 2, rămâne o mărturie a actualității și a independenței gândirii sale.

        De ce am pus numele unei cărți despre Corneliu Ștefan „Gazetarii mor în picioare”? Răspunsul este destul de simplu. Presa, în general mass-media, nu are decât două variante: să fie a patra putere în stat sau să fie o cenușăreasă, ignorată sau, mai rău, aservită de celelalte trei puteri. Deci, condiția sine qua non a presei este să se afirme ca putere, paralel cu celorlalte trei puteri, cu un profil definit de cele trei valori antice, Adevărul, Dreptatea și Frumosul. Titlul lucrării „Gazetarii mor în picioare” mi-a fost inspirat de viața Maestrului OPINIEI și face trimitere la atitudinea unui împărat german aflat pe patul de moarte. Înainte de a-și da obștescul sfârșit, acesta s-a ridicat în picioare și a strigat că demnitatea unui împărat este să moară în picioare! Se poate spune că și Maestrul a murit în picioare. De pe patul de spital, acesta a dictat telefonic un editorial în chiar seara în care a trecut apele Styxului.

        Care este diferența între un jurnalist slab și unul bun? În aparență niciuna. Ambii au curajul de a se bate pentru o idee, pentru un ideal sau un principiu, dar ultimul are puterea să meargă până în pânzele albe. Aceasta este diferența dintre un jurnalist bun și unul de slabă calitate. Cel slab, chiar dacă se află în posesia unei bombe de presă, uită pe drum de subiect, celălalt se bate, merge până la capăt cu orice risc sau compromis. La mijloc este este vorba de curiozitatea proverbială a jurnalistului, completată de curaj și de omenie. Poți să treci liniștit pe lângă un muribund lovit de un automobil și să-l lași într-o baltă de sânge pe marginea drumului? Unii o fac, niciodată un bun jurnalist. El nu poate abandona un om căruia mai marii zilei i-au făcut o mare nedreptate, o injustiție. În primul caz îți trebuie un dram de omenie, în cel de-al doilea caz, mult curaj, cultură juridică și un dram de nebunie.

Cum a apărut spiritul OPINIA?

        Corneliu Ștefan este promotorul la Buzău a presei independente și a unui nou stil de a face presă. Pe drum i s-au alăturat nume noi, tineri care fac cinste presei actuale, Călin Bostan, Sabin Orcan, Nina Neagu și alții.

        Jurnalist înnăscut, Corneliu Ștefan și-a pus întrebări ,,existențiale” încă din decembrie 1990. Cum era și firesc, demersul său de a crea un jurnal contra Puterii, a Frontului Salvării Naționale, căci, nu-i așa?, aceasta era la cea vreme presa adevărată, a fost privit cu reținere, cu dispreț și multă ură. Dar Maestrul a refuzat să abdice de la principiile marii prese independente și a salutat din mers colegii obedienți FSN-ului.

        Era o poziționare de bun-simț, pe care nici astăzi nu o pricep prea mulți. ,,Doar Pu­terea corupe”, spunea adesea Corneliu Ștefan, căci doar ­pu­terea este tentată să corupă și să mintă opinia publică pentru interese personale sau de de grup, și mai puțin Opoziția! Articole sale anti-FSN erau considerate adesea de-a dreptul sinucigașe și urma să fie marginalizat sau, mai rău, să fie concediat, dar Maestrul a găsit formula salvatoare, un ziar în ziar, ca se se vadă diferența. Și s-a văzut în doar câteva luni! În cotidianul ,,Opinia ­pu­blică”, publicația care a preluat, în 1990, moștenirea fostului cotidian ,,Viața Buzăului”, Corneliu Ștefan a publicat ,,Observator”, un săptămânal de patru pagini, în care Maestrul ne-a arătat cum se face presă la nivel înalt. În aceste pagini au apărut, în premieră națională, câteva reportaje de senzație, salutate de întreaga jurnalistică româneas­că. Reportajul despre aurolaci și copiii străzii care populau deja catacombele orașului, premieră națională, a fost preluat de alte ziare din țară, la fel și ancheta despre Grupul de reflexie născut în sânul Bisericii Ortodoxe Române, dar și alte subiectele tari, despre teroriștii care trag ,,din orice poziție” sau întâmplări hazlii din viața Răposatului. Recunosc, am complotat la această ruptură și urmam să construim împreună un nou ziar, fie el și săptămânal, căci în calitate de fotoreporter l-am însoțit la toate aceste reportaje și anchete. Am fost chiar o vreme turnător de serviciu și i-am relatat toate disensiunile din redacție.

        Slavă Domnului, ruptura însă nu s-a mai produs! Directorul publicației OPINIA, Mihai Bâzu, un mare jurnalist, dar prea bătrân pentru a mai face performanță, a înțeles noul drum al presei independente și l-a numit pe Corneliu Ștefan redactor-șef. Din acel moment a început mare aventură a cotidianului OPINIA și a corăbierilor săi pe valurile înspumate, pline de riscuri, răsplătite cu satisfacții profesionale, ale politicii și vieții reale. A adevăratei vieți!

        Corneliu Ștefan a înțeles noul mecanism al puterii care corupe fundamental și s-a bătut pentru o presă corectă. Crezul său jurnalistic a fost presa independentă, necondi­ționată financiar sau politic, dar cu solide ancore ideologice. Acesta este secretul lui Corneliu Ștefan. ,,Presa are dreptul să-și spună opinia propunând PROPRIUL ADE­VĂR, adică unul neoficial, cerut de INTERESUL ­PU­BLIC IMEDIAT”, a consi­derat pe bună dreptate acesta.

       Opinia publică, instituție centrală și centrată a oricărei democrații, este în relație biunivocă cu interesul public imediat. Opinia publică, nota bene, poate fi manipulată, dar vai de cei care cei care o fac! Opinia publică are propria sa logică, iar presa este vehiculul care conduce prin labirintul social, economic și politic opinia publică la adevăr. Care adevăr? Corneliu Ștefan are răspunsul. ,,Adevărul presei este bazat pe BUNĂ CREDINȚĂ și INTERES PUBLIC și diferă de adevărul juridic bazat pe prezumția de nevinovăție. Mass-media presează continuu puterea, chiar și în respectarea prezumției de nevinovăție”, scria Maestrul. Clar, concis, fără alte argumente în afară de Codul Penal, care poate fi folosit de orice persoană vătămată într-un interes legitim. Te descrie un ziarist criminal sau pedofil? Foarte bine, este dreptul lui, dar tu poți apela cu încredere la Justiție. Aici poți dovedi în instanță contrariul și acest lucru te va ajuta să ajungi o persoană publică, un erou, iar dacă ­pre­judiciul moral este evident, daunele vor fi pe măsură.

        ,,Prezumția de nevinovăție este valabilă pentru întreg sistemul judiciar de anchetă care administrează probe și pune la dispoziția instanțelor pentru a fi dezbătute în contradictoriu. Ziariștii sunt datori să facă o anchetă cât mai rapidă, să adune probe și date convergente cazului în dezbatere, să tragă propriile concluzii, care pot fi infirmate și confirmate de organele de anchetă ale statului”. Iată bine argumentat mecanismul puterii, cele trei puteri în stat sunt de fapt patru, puterea opiniei publice, a patra și deseori cea mai ­pu­ternică, capătă legitimitate doar prin intermediul Presei independente, puternice și ­vi­rulente. ,,Presa”, mai argumentează Corneliu Ștefan, ,,nu este culpabilă pentru aceste concluzii decât dacă a fabricat probele și a influențat, în mod direct, martorii, cu alte cuvinte, a încălcat deontologia profesională. Așadar, Presa are dreptul să-și spună opinia propunând PROPRIUL ADEVĂR, adică unul neoficial, cerut de INTERESUL ­PU­BLIC IMEDIAT”.

        Două elemente foarte importante legate și de definiția dreptului la romani, ars boni et aetqui, arta binelui și a echitabilului, căci din această ecuație durii uită că omul este o ființă socială și trăiește în comunitate, dar pe deasupra există un sistem de norme juridice care incriminează practic orice abatere de la normele de conviețuire socială.

Despre adevărul jurnalistic și adevărul juridic

        Despre formula ambiguă a fostului minisitru al Justiției, ­avo­catul Valeriu Stoica, care s-a străduit să mențină în Codul penal infracțiunile de calomnia prin presă Maestrul este categoric: ,,Sancționarea calomnie prin presă, cu închisoarea i-ar face să râdă pe autorii Constituției de la 1866, pe Regele Carol l însuși, l-ar umple de oroare pe Caragiale, omul care într-unul din ultimele articole în timpul vieții, a mărturisit fericit că a putut fi ceea ce este ”, în editorialul ,,Ministrul Justiției confundă adevărul ­jur­nalistic cu adevărul juridic, el își închipuie că ziaristul poate fi simultan economist, jurist și ofițer de contrainformații”.

         Despre ,,Criminalii cu condeiul”, marginalii la un editorial semnat de Ion Cristoiu privind sancționarea penală a ziariștilor, în OPINIA, 14 octombrie 1995, Maestrul conchide în mod profetic: ,,Un profesionist adevărat al presei știe că acest domeniu este necruțător cu mincinoșii. Într-un județ sau o țară, neprofesioniștii, adică diletanții sau producătorii de neadevăruri, sunt excluși treptat, și fără posibilitatea de întoarcere, din breaslă. Într-o democrație, ziariștii profesioniști își stabilesc mijloacele de coerciție asupra celor care sunt purtători de minciuni. Închipui­ți-vă că un ziar este obligat de regula deontologică să publice în același loc și cu aceeași literă dezmințirea sau dreptul la replică!? (…) Dacă un ziar nu vrea să publice dezmințirea sau dreptul la replică există Codul Penal, care penalizează în mod egal pe toți cetățenii vinovați de calomnie sau insultă”. (,,La noapte, cotidianul”, vol.2, pag. 481-482) Cine are urechi să asculte, căci istoria se repetă la indigo la anumite intervale de timp!