Sâmbătă, 14 februarie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a fost închinată lansării de carte: „Vrăjmaş” şi „La fanion”, volumul de debut, ediţia a doua, autor Liviu Ioan Stoiciu. Clubul „Femina 2” a fost arhiplin. Moderatorul evenimentului a fost Constantin Marafet: „Manifestarea a unit scriitori din Buzău, Vrancea şi insulele… Tahiti pentru a sărbători pe Liviu Ioan Stoiciu scriitorul care a avut şi o viaţă tumultoasă, despre care va vorbi d-lui. Buzoienii sunt fruntea: Ninel Pogonaru, Gina Zaharia, Mihaela Roxana Boboc, Niţu Petruţa, Dumitru Dănăilă, Dumitru Pană, Mariana Rogoz Stratulat, Laurenţiu Belizan, Laura Cosma, Alexandru Bolache, Dana Biţeanu, Stan Brebenel, Emil Niculescu, Mihai M. Macovei, Viorel Frâncu, Răduş Ion, Lucian Mănăilescu, Doina Popa. Pentru activitatea de astăzi am apelat la doi prieteni, critici literari: Tudor Cicu şi Mioara Bahna. O să-i prezint şi pe cei de la Râmnicu Sărat: George Anghel, Matincă Costea, Dumitru Hangu, Costică Drîstaru, Mihai Constantinescu, Mihai Doina, Nicolae Constantinescu, Adrian Câmpeanu, Sorin Călin, Viorel Dodan, Dan Mihail Zanfirescu, Aneta Pioară, Vasile Ghinea, Ecaterina Chifu. S-a întâmplat ca pe 19 februarie 1950, la Cantonul Dumbrava Roşie, Piatra Neamţ, să se nască scriitorul Liviu Ioan Stoiciu. Liviu Ioan Stoiciu, pentru mine, este un scriitor european. Îl rog pe Tudor Cicu să vorbească despre omul şi scriitorul Liviu Ioan Stoiciu”.
Tudor Cicu: „Începând cu 2010, citindu-i blogul, am intrat într-un dialog, fără să ne cunoaştem, dar a observat că textele mele sunt pentru o introspecţie, fapt care s-a concretizat într-o carte, <Liviu Ioan Stoiciu – poezia şi subteranele ei>. <Vrăjmaş> a apărut la Polirom, 2014, o carte care m-a hăituit pe parcursul a patru nopţi şi am scris un eseu pe blogul meu. Numai prin întrebări am reuşit să duc la bun sfârşit experimentul eseistic. <Vrăjmaş> este romanul reinventat, ca tehnică de scriere, cu o mare capacitate de sincronizareîntre romanul modern psihanalitic şi jurnalul de autor, un roman ficţional (pe de o parte) şi realist-psihanalitic axat cu precădere pe adâncimea impresionantă şi incomensurabilă a Fiinţei umane (pe de altă parte). Înaintând în lectura lui realizezi că eşti prins într-o demonie a logicii şi ai putea crede că scrierea acestui roman reprezintă o ieşire din teoria romanelor scrise până acum. Cartea e scrisă cu pasiune şi har pe mai multe planuri şi văzută din prisma a mai multor personaje: călugărul Iordache, ziaristul Ivan, femeia Oana şi autorul însuşi care le deţine cheia desfăşurării spre ziua fatală şi a înfăţişării lor dinaintea Judecăţii de Apoi, a judecăţii noastre, a propriilor lor judecăţi, etc., nu ai cum să nu remarci simţul grandiosului, cuprinderile şi percepţiile spirituale enorme, măreţia şi monumentalitatea acestor personaje în solidaritate cu frământările autorului. (…) Cititorul (în cele din urmă hăituit de aceste texte de frontieră) oricât se va ascunde în pustiul atâtor întrebări deschise spre toate zările ori în încâlcitele labirinturi ale scrierii acestei cărţi nu va scăpa şi nici nu-şi va putea răspunde unei simple întrebări propuse de imaginaţia noastră critică încă de la începutul lecturii: cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm? Iar alte întrebări şi mai misterioase, puse şi de remarcă homeriană – nici vulturii nu se strâng deasupra câmpului pustiu, nici Adjudu-Vechi nu crede în lacrimi, şi nici poetului Liviu Ioan Stoiciu nu i-ar sta bine în costumul arlechinului care o face pe vagabondul din filmul (ştiţi care), cu toate că… <măcar a încercat şi topit monedă grea acum pentru generaţii viitoare şi mult prea viitoare>. Dacă tu, cititorule, dacă ai auzit de pupăza din tei, de liota de ţigani cântând de foame pe câmp (cu ciurda de femei şi puradei după ei), musai să pui mâna pe <La fanion>, primul volum de poezii al poetului Liviu Ioan Stoiciu, apărut la Ed. Albatros, în 1980. (…)De altfel poemul <Mă uit în oglindă> (pe care l-a recitat) în totalitate, îl găsim magnific! Fraza scurtă, sacadată (mitraliată de punctuaţii, inteligent făcute sau intuitiv introduse), – va ţâşni apă sau nu va ţâşni? – cu versuri care sar precum aşchia (ca atunci când ciopleşti aracii), îi va crea cititorului senzaţia că, obosit de atâtea trimiteri în mitologie (epicul) şi ortoepie (liricul), va odihni în ele din urmă, <cu mâna adormită pe cartea care/ atâta ţi-a plăcut>. Dacă ne gândim la poezie, vom vorbi de pilde. Un poet are rolul de a nu deveni toţi <surzi>. E nebunia unuia ca Don Quijote necesară? – ne punem în final întrebarea”.
Constantin Marafet: „Mulţumesc Tudore! Să vă spun că am fost la fel împresionat de acestă carte. Am primit şi autograf după 35 de ani. La Focşani am văzut această carte, am cumpărat-o şi am mers pe o bancă şi am citit-o pe nerăsuflate. După doi-trei ani, Marin Ifrim mi-a povestit despre Liviu Ioan Stoiciu. Am mers la biblioteca din Focşani, mi-a spus cineva că este acolo. La Cenaclul <Duiliu Zamfirescu>, unde mergeam, l-am văzut de câteva ori, dar n-am avut curajul să mă apropii de el. De câte ori citesc <La fanion>, visurile mi se amestecă. După 35 de ani am avut şansa să reeditez cartea, tot debutul şi a introdus şi poeme din <Caietele dedutanţilor>. Este o altă carte. Am rugat-o pe dna Bahna să scrie şi o prefaţă”.
Mioara Bahna: „Îmi vine să vorbesc despre un poet important, de fapt este o bucurie, lansarea de astăzi este deosebită. Întâmplarea m-a făcut să îl descopăr şi ca prozator. Am scris o cronică la volumul <Vrăjmaş> prin care am dorit să vă incit să citiţi cartea. Nu este o carte usor de citit. Din perspectiva unei cariere reprezentative pentru literatura română contemporană, Liviu Ioan Stoiciu readuce, prin cartea de faţă, în atenţia publicului cititor, o parte semnificativă a începuturilor creaţiei lui poetice, dar şi avataruri ale acesteia şi ale unei evoluţii sinuoase, mai ales în plan ocupaţional, indirect, prin poeziile care alcătuiesc volumul, şi, direct, prin ceea ce numeşte mica (…) biografie, scrisă în 1979, la iniţiativa Editurii Albatros din Bucureşti şi reluată în ediţia de faţă. În acest scop textele care alcătuiesc volumul <La fanion> sunt urmate de cele publicate în <Caietul Debutanţilor>, de către editura Albatros, în 1977 şi 1978. (…) În poezia din volum, Liviu Ioan Stoiciu transpune, de fapt, într-o cvasi-permanentă tendinţă regresivă, un imaginar construit în jurul unui spaţiu matricial, al împlinirilor, epurate, prin candoare, de orice ingerinţă a unui concret meschin şi netezind, în acest fel, deliberat, incongruenţele dintre exist şi dorit, în acest scop eul având de luptat, în primul rând, cu sine: <să îţi ţii gura/ la piaţă…>. (…) Liviu Ioan Stoiciu readuce, în concluzie, prin această reeditare a volumului <La fanion>, în faţa publicului, lirica sa de început, unde abundenţa imagistică, organizată prin valorificarea unui inventar referenţial incalculabil, constituit din juxtapunerea a tot ce compune imediatul, a fost creuzetul în care s-au plămădit datele esenţiale ale creaţiei sale, al căror polisemantism nu poate eluda niciodată definitiv punctul iniţial al creaţiei”.
Liviu Ioan Stoiciu: „Iniţiativa apariţiei acestei ediţii a debutului meu editorial prin concurs la Editura Albatros, <La fanion>, în 1980 (debut editorial precedat de cicluri ale mele de versuri din două <Caiete ale debutanţilor> 1977 şi 1978, incluse aici la final) – aparţine în exclisivitate scriitorului Constantin Marafet şi editurii sale, Rafet. Îi mulţumesc. O carte originală de fapt, cu o prefaţă de Mioara Bahna. Mă simt cu 30 de ani mai tânăr pe dinăuntru. Am să fac nişte paranteze. M-am gândit cum am plecat eu la drum ca scriitor. Îndoielile continuă şi astăzi. (A continuat, ca o poveste, prezentarea propriei vieţi.) Dacă am ajuns până aici (la o întrebare a dnei Ecaterina Chifu), am ajuns datorită scrisului. Dacă n-aş scrie, eu nu ştiu ce m-aş face. Am avut un mare secret: am scris numai pentru sertar. Nu m-a interesat să rup gura nimănui. Uit imediat după ce scriu. La poezie, dacă nu uiţi, te repeţi. De la <La fanion>, la <Inima de raze> am ars alte etape. Sunt cărţi complet diferite. Am în sertar o grămadă de texte. După revoluţie (la o întrebare a dlui Viorel Frâncu), am explodat în publicistică, în eseistică. Dacă mai continuăm să ne vindem materia primă, vom fi o colonie, tindem să dispărem ca naţie, vom fi o curiozitate a naturii. Aştept (la o întrebare-sugestie a dlui Tudor Cicu, referitor la <cetăţean de onoare>) un loc de veci”. George Anghel a conchis: „Să urăm dlui Liviu Ioan Stoiciu <La mulţi ani!> Mă bucur că v-am cunoscut”. Un final deosebit l-a constituit „Dan Manciulea şi chitara sa”, cu melodii pe versurile poeţilor râmniceni. Totul s-a încheiat la cafeaua literară, cu acordarea de autografe.
Sâmbătă, 21 februarie, începând cu ora 11:00, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi închinată lansării de carte: „Patria în opera lui Grigore Vieru”, autor Sava Bogasiu (pr. prof. dr. Mihail Milea). Vă aşteptăm.