Proiectul de lege privind instituirea timbrului cultural a stârnit o veritabilă furtună într-un pahar cu apă. El a fost inițiat de 84 de deputați și senatori din mai multe partide, printre care PSD, PNL, PDL, PP-DD și UDMR, și a fost adoptat de Senat pe 8 decembrie 2014.
Pe 15 decembrie anul trecut, proiectul de Lege a fost prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, iar, pe 3 februarie, a primit aviz de la Comisia juridică, de disciplină și imunități. Recent, pe un post de televiziune, am asistat la o discuție anacronică despre timbrul cultural. Printre cei vreo opt participanți la dezbatere, nici un specialist sută la sută în finanțe. Nici Ion Caramitru și nici Nicolae Manolescu nu au reușit să convingă telespectatorii, de parcă ei trebuiau convinși nu mahării din Guvern și din Parlament sau de la Finanțe. Atât Uniunea Dramaturgilor, cât și Uniunea Scriitorilor, au economiști și juriști angajați. Ei trebuiau scoși în față la această dezbatere publică, transformată discret într-un preludiu de campanie electorală mascată pentru șefia unor categorii ale breslei artiștilor.
Cred că mai nimerit pentru această pledoarie ar fi fost cel care a concubinat peste măsură cu o vioară Stradivarius, parlamentarul bilingv Cătălin Voicu, cel mai vocal dintre toți politicienii postdecembriți în fosta Casă a Poporului.