Vineri, 20 februarie, la Clubul „Femina 2” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a avut loc lansarea volumului „Experienţa închisorii politice în memorialistica feminină”, Ed. Pro Universitaria, 2014, autoare Manuela Camelia Sava. Coperta, foto: Chirac Theo Chirac (Celula lui Corneliu Coposu din Închisoarea de la Râmnicu Sărat). Autoarea mulţumeşte Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” pentru sprijinul financiar acordat. Au fost prezenţi scriitori, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, iubitori de literatură, iubitori de frumos. Evenimentul a debutat cu o frumoasă slujbă religioasă de pomenire a victimelor închisorii politice de la Râmnicu Sărat, slujbă oficiată de preoţii Cristian Asănache, Gheorghe Bivolaru şi Marius Asănache.
Moderatoarea evenimentului a fost prof. şi managerul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”, Violeta Vîlcu: „Vă mulţumesc pentru prezenţa dvs. astăzi la lansarea cărţii de mărturii ale femeilor eroi care au petrecut forţat mare parte din viaţa lor în închisorile comuniste, autor dna Manuela Camelia Sava. Recunosc că sunt onorată să deschid această lansare de carte. De ce eu? Pentru că sunt prietena autoarei, pentru că am înţeles valoarea acestei cărţi şi am susţinut financiar apariţia ei în calitate de manager al acestui centru cultural, pentru încurajările cu care am susţinut-o… Aşadar, onorat public aş vrea să mulţumesc celui care a coordonat această carte, dlui prof. univ. dr. Vasile Spiridon, Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, critic literar, membru al USR, semnatar al prefaţei cărţii, prezent astăzi la această lansare. (…) De ce am ţinut ca această carte să apară? Pentru că din nenorocire, Râmnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detenţiune pe care l-au inventat comuniştii. (…) Dacă deţinuţii politici ar fi avut o golgotă, ea s-ar fi numit Râmnicu Sărat. Pe harta românească a locurilor de martiraj, cred că Râmnicu Sărat se situează pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate puşcăriile regimului comunist, pot să pun mâna pe inimă că închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură, mărturisea Corneliu Coposu”.
Vasile Spiridon: „Mulţumesc dna director în primul rând că aţi sponsorizat această apariţie şi pentru acest spaţiu. Generaţiile actuale au foarte puţine repere istorice. Unii nici nu ştiu cine a fost N. Ceauşescu. Totdeauna vor fi oameni care vor încerca să facă lumea aşa cum vor crede ei. Cărţile acestea au apărut cu un fond valorificator. Pe noi ne interesează un anumit tip de experienţă. În acest contex vine prof. dvs. Trebuia să fie publicată această carte. Este de actualitate recuperată. Ce se mai caută la o teză de doctorat este originalitatea. Autoarea face o introducere teoretică. Se întreabă dacă există o ficţiune a memorialisticii. Sunt diferenţe între jurnal şi memorii. Jurnalele sunt subiective. Nu trebuie să fie considerat ca adevăr istoric ce scrie fiecare în jurnal. Paul Goma este o experienţă trecută prin ficţiune. Autoarea alege şapte dosare şi urmărite de-a lungul cărţii. Trei factori determinanţi duşi la extremis: foamea, frigul şi tortura. Unele deţinute, erau trei categorii, unele se răzvrăteau, altele se supuneau, altele turnau.O felicit pentru curaj şi idee”.
Sorin Cârjan (viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, care a sprijinit proiectele Centrului Cultural de-a lungul timpului): „O felicit pe Camelia pentru că a publicat acestă carte. Această carte ar trebui să vorbească despre libertate. Tocmai că istoria se repetă, mi-e teamă că fiecare sistem promovează nonvalorile. Fă din cartea ta o poveste să o prezentăm copiilor noştri. Râmnicu Sărat nu are nicio vină că are acest stigmat”.
Mica Daria Sava a interpretat la pian câteva piese de Robert Schumann şi Ludwig van Beethoven. Tot piese clasice, dar la vioară a interpretat şi Robert Untea, elev cl. a VI-a la CN „Alexandru Vlahuţă”.
Răzvan Theo Chirac: Eu nu am nici un merit. Singurul meu merit este că nu sunt insensibil. Contribuţia la cartea colegei este doar imaginea de pe copertă. În 2006 am avut aici o expoziţie: <Voi n-aţi fost cu noi>. Am realizat acea serie de imagini. Nu ştiu cât de reuşite au fost. Imaginea prezintă uşa unei celule. Mă onorează că a ales această imagine. În celula şase au zăcut Zelea Codreanu şi Corneliu Coposu care au încercat să opună rezistenţă comunismului. <E bine să fim prieteni cu Rusia, dar să nu fim vecini>, mi-a spus-o un elev la oră şi am rumegat-o bine. Închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat ar trebui să fie cunoscută în întreaga Europă”.
Manuela Camelia Sava: „Mă simt onorată să fiţi alături de mine astăzi la această lansare. Îi mulţumesc dlui prof. univ. dr. Vasile Spiridon. Am transformat toată munca într-o carte. Munca mea a început prin întâmplări care m-au determinat să procedez aşa. Întâlniri cu oamenii care au suferit. Am avut o mare şansă, încrederea pe care mi-a arătat-o dna prof. univ. dr. Elena Zaharia Filipaş. Cercetarea a cuprins un număr imens de cărţi. Este aici o persoană, doctor în filologie şi este sora mea, Artemiza, care m-a împins, m-a mobilizat să termin teza. Cartea mea este un omagiu adus suferinţei. Nu îmi imaginam că oamenii pot fi lupi pentru oameni. Cifra şase are şi altă semnificaţie pentru mine: este a şasea carte a mea, am debutat acum şase ani. Preotul Cristian Asănache este referentul neoficial pe tema credinţei. Valorile sacrificiului le veţi găsi în cartea care a însumat cinci ani de muncă”.
Mioara Donea (Preşedinta Tribunalului Râmnicu Sărat): „Îi mulţumesc Cameliei că m-a invitat. Eu îi mulţumesc că a putut să empatizeze cu viaţa acestor eroine ce a făcut subiectul cărţii lansate astăzi. Eu ştiu că pădure fără uscături nu există, dar îmi place să privesc oamenii în ochi”.
Teo Cabel (Cenaclul „Ante Portas” Buzău): „Acest demers pe care l-a făcut Camelia este foarte bine să fie mediatizat. Este interesantă introducerea din punct de vedere literar, cealaltă parte de istorie trebuie să ne-o asumăm”.
Artemiza Asănache: „Astăzi este un moment deosebit. Ştiu cât ai muncit şi îţi doresc mult succes”.
Manuela Camelia Sava: Mulţumesc familiei pentru susţinere. Mulţumesc şi învăţătoarei mele Marcela Marin. Mulţumesc voluntarilor (cei patru elevi) din Turcia şi Italia. Mulţumesc dlui preot Gheorghe Bivolaru. Mulţumesc încă odată dlui prof. Spiridon pentru sprijin. Vă rog să nu plecaţi fără să luaţi o bucăţică din colacul sfinţit astăzi”. Totul s-a încheiat, la cafeaua literară, cu autografe.
Sâmbătă, 21 februarie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a fost fost închinată lansării de carte. Clubul „Femina 2” a fost gazda lansării volumului „Patria în opera lui Grigore Vieru”, Ed. Alpha MDN, 2015, autor Sava Bogasiu. Autorul dedică această carte dnei Raisa Vieru şi celor doi fii, Teodor şi Călin, cu prilejul jubileului de 80 de ani de la naşterea poetului Grigore Vieru. Au fost prezenţi membrii Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, scriitori, iubitori de literatură, de frumos. „Regizorul” evenimentului a fost Constantin Marafet: „Dnelor şi dlor să păstrăm un moment de reculegere in memoriam Grigore Vieru. Astăzi, în mijlocul nostru, se află scriitorul Sava Bogasiu şi părintele nostru de suflet, Mihai Milea, căruia îi mulţumim pentru ceea ce face pentru înălţarea lui Hristos. Lângă mine se află scriitorul şi prof. Traian Cristea, epigramistrul Mihail Sălcuţan, vicepreşedintele epigramiştilor din România. Mărturisesc că l-am cunoscut pe Grigore Vieru prin 1984. În 1989, împreună cu Mihai Sarca şi Laurenţiu Andronescu la cimitirul Belu din Bucureşti, ne-am întâlnit la momântul lui Eminescu. Iuri Sadovnic mi-a dat ziarul <Glas>, tipărit la Chişinău, cu grafie latină. În 1990, la mormântul lui Eminescu, mii de oameni. Mulţi îi cereau autografe lui Grigore Vieru. O altă întâlnire la Buzău, la vila Marghiloman. Grigore Vieru a fost iubit, dar a fost şi hulit. Un anume Mihai Bonţiu l-a atăcat în presă, aproape zilnic apăreau articole denigratoare la adresa lui Grigore Vieru. S-a luptat cu tancurile prin poezie pentru grafie latină. Prin această carte Sava Bogasiu ne-a făcut mare bucurie”.
Traian Cristea: „Este din ce în ce mai greu să vorbeşti de un poet care a ars ca o făclie, poetul stelar Grigore Vieru. Din carte se simte respiraţia părintelui. A vorbi despre o carte înseamnă a citi-o, a reciti-o şi a sitetiza. În ziua de azi sunt destui critici care dau cu busuiocul, care frunzăresc. Eu citesc de două-trei ori până înţeleg. Citind cartea lui sava Bogasiu am simţit că bate inima autorului, a îndrăznit să scrie despre patrie şi limba română. Meritul acestei cărţi este că pleacă de la o afirmaţie a lui Nichita Stănescu. Veţi vedea ce cuvinte sfinte sunt spuse despre patrie. Cartea este un eseu închinat personalităţii poetice a lui Grigore Vieru. Ca poet a iubit mult mama, ţara, limba română. Este o fremătătoare simfonie. Se desprinde regretul că Grigore Vieru nu mai scrie. Despre mamă, despre patrie este un subiect inepuizabil. <Iubind vei găsi drumul spre casă>, spune fiului Grigore Vieru. Acest poet a devenit un sacerdot al limbii române. Toată poezia lui Grigore Vieru esteo rugă la Dumnezeu ca să-i deschidă calea spre patria cerească. Pentru Grigore Vieru biserica este poarta cerului. Grigore Vieru este un simbol al renaşterii naţionale în Basarabia. <Românul care nu ştie câtă patrie a mai rămas în ţară, nu ştie câtă moarte îl aşteaptă>”
Constantin Marafet: „În România, în 1990, Grigore Vieru, Leonida Lari şi Nicolae Dabija au fost în colegiul director al revistei <Doina>. A fost o colaborare între <Doina> şi <Literatura şi arta>. Pe Grigore Vieru l-au iubit şi l-au urât deopotrivă”.
Mihail Sălcuţan: „Am un disc din 15 ian. 2009, acea petrecere, ultima zi din viaţa lui Grigore Vieru. Dnelor şi dlor mă bucur că sunteţi astăzi prezenţi şi îndrăgostiţi de slova lui Grigore Vieru. Despre Grigore Vieru s-a scris mult şi se va scrie. I-a iubit pe buzoieni, eu fiind bolnav de Basarabia. Noi buzoienii, împreună cu Biblioteca <Vasile Voiculescu>, am fondat o bibliotecă în Soroca. Aş vrea să facem mult mai mult, să-l facem cunoscut. Grigore Vieru a scris cel mai frumos abecedar în limba română <Albinuţa>. Opera lui este clădită pe trei piloni: ţara, limba română şi mama. Despre mamă a scris 70 de poezii. Grigore Vieru spunea: <Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi>. <Limba română, oastea noastră naţională>, din discursul la intrarea în Academia din Rep. Moldova. Cei din Rep. Moldova veneau la izvor. Târziu l-au descoperit pe M. Eminescu, Nichita Stănescu. Nu se vorbea în limba română”.
Constantin Marafet: „Despre Grigore Vieru se poate vorbi foarte mult. O să-l invit pe maestrul, cum îi spunem noi, Matincă Costea, să relaxeze atmosfera.
Matincă Costea a interpretat <Scrisori de dragoste>, culegere, şi trei epigrame de „sezon”, creaţie personală, pentru care a primit zâmbete şi… aplauze.
Epigrame de „sezon”, creaţii proprii, au prezentat şi Safta Leaută, şi Dumitru Hangu.
Ecaterina Chifu: „Grigore Vieru considera că poezia patriotică trebuie scrisă să rămână în veşnicie”.
Aneta Pioară a recitat o poezie proprie dedicată lui Griore Vieru şi a grăit:
„O carte de suflet, cartea de astăzi mă face să gândesc mai mult la cele discutate azi, aici. O altă definiţie a poeziei, o altfel de armă”.
Sava Bogasiu: „Dragii mei, vă asigur Grigore Vieru n-a murit. El este viu prin moştenirea literară pe care ne-a lăsat. El scria limba română cu litere mari şi-a iubit limba română ca pe soţia Raisa, ca pe mama sa. Grigore Vieru n-a murit. Mergeţi afară, pe fiecare fir de iarbă scrie Grigore Vieru. Acest râu numit Râmnicu Sărat, un râu dulce, la Bisoca ia ceva sare, ca sarea în bucate, şi ajunge în aces oraş drag mie. De ce această carte <Patria în opera lui Grigore Vieru>? Pentru că din ce în ce mai puţin se vorbeşte despre patrie. Cel mai scurt cuvânt despre om în rai, România. În casa mamei am citit <Almanah istoric>. Mama punea la sărbători câte două-trei steaguri, parcă era ambasada limbii române la noi în sat. L-am iubit atât de mult de la întâlnirea la Biserica Sf. Teodora din Chişinău.Vă mulţumesc că existaţi. Sunteţi o grămăjoară ca într-o icoană. Vă îmbrăţişez”.
Nicolae Constantinescu a vorbit despre mamă, cîntecul lui Fuego, despre cântecul lui Grigore Leşe dedicat Basarabiei şi a recitat o poezie, creaţie proprie, dedicată autorului.
George Anghel: „Părinte, să ne trăieşti întru mulţi ani!”
Totul s-a încheiat, la cafeaua literară, cu acordarea de autografe.
Sâmbătă, 28 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dumitru Hangu.