Cereri în creştere pentru Centrul de zi Pănătău

         Pe fondul existenţei unui număr mare de solicitanţi ai sprijinului social din partea sătenilor, reprezentanţii Primăriei Pănătău vor să extindă pentru mai mulţi elevi asistenţa prin centrul de zi din localitate.

         Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Nicolae Stoica, în prezent Centrul de zi Pănătău este frecventat de 35 de copii din localitate, copiii primind o masă la ora 12.00. Ca urmare a unor noi solicitări, alesul local vrea să crească numărul de beneficiari, începând cu anul şcolar viitor.

“ Noi acordăm asistenţă unui număr de 35 de copii, ceea ce la ora actuală înseamnă alocarea sumei de 450 milioane de lei vechi pe an, bani alocaţi din bugetul local. Nu ducem lipsă de noi solicitări, aşa că intenţionăm ca de la toamnă să extindem acest program local de asistenţă pentru un număr de 50 de copii. Sunt familii aflate în dificultate, din diverse motive, aşa că este de la sine înţeles că trebuie să încercăm să îi ajutăm pe aceşti oameni”, ne-a declarat primarul Nicolae Stoica.

         În judeţ, până la ora actuală au mai fost deschise centre asemănătoare şi în alte comune, în unele cazuri aleşii locali renunţând însă la această activitate, pe fondul lipsei de fonduri cu care s-au confruntat în ultima perioadă.