Cronica lunii aprilie 2011 a consemnat conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Buzău” şi a titlului de „Omul anului 2010” părintelui prof. dr. Mihail Milea. O alegere mai bună nici că se putea!
Sunt convins de aceasta cunoscându-l de două decenii, timp în care am avut privilegiul şi plăcerea de a lucra şi petrece mult timp împreună, prinşi în programe sociale, religioase, caritabile, culturale sau, pur şi simplu, stând la voroavă pe drumurile lungi şi dese făcute în ţară şi, mai ales, în Basarabia, care a devenit pentru noi o a doua casă.
Cronica lunii aprilie 2011 a consemnat conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Buzău” şi a titlului de „Omul anului 2010” părintelui prof. dr. Mihail Milea. O alegere mai bună nici că se putea!
Sunt convins de aceasta cunoscându-l de două decenii, timp în care am avut privilegiul şi plăcerea de a lucra şi petrece mult timp împreună, prinşi în programe sociale, religioase, caritabile, culturale sau, pur şi simplu, stând la voroavă pe drumurile lungi şi dese făcute în ţară şi, mai ales, în Basarabia, care a devenit pentru noi o a doua casă.
Bucuria pe care o simt la aflarea veştii o împart cu mii de locuitori ai municipiului, ai judeţului nostru şi nu numai, pentru care a devenit preotul lor cel de toate zilele şi de toate locurile, întrucât are darul rar al ubicuităţii, fără a avea timp de odihnă, de masă sau de somn. Ni se alătură beneficiarii numeroaselor aşezăminte patronate de Fundaţia „Sfântul Sava de la Buzău”, al cărui fondator şi preşedinte este din anul 1993 – trei cămine de bătrâni, două campusuri pentru copii, o Şcoală de arte şi meserii, o Cantină socială, un Centru de zi pentru copii, un Centru de urgenţă „Violenţa în familie” – precum şi multele generaţii de seminarişti cărora le-a fost profesor.
Părintele Mihail s-a născut la 23 aprilie 1958 în zi de mare sărbătoare, când este pomenit Sfântul, slăvitul mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, în satul Câmpeni, judeţul Buzău, fiind al cincilea între cei doisprezece copii ai familiei Gogu şi Veronica Milea.
A copilărit în satul natal, la marginea Bărăganului, învăţând de mic ocinaşul şi rugăciunile pe care sătenii le adresează lui Dumnezeu în fiecare zi, cu speranţă, sacramental, pentru ploaie, pentru sănătate, pentru binecuvântarea familiilor, a lanurilor şi necuvântătoarelor, totdeauna cu privirea la icoane, spre biserică sau la crucea fântânilor cu lemnul cumpenei crăpat de vipia verii şi de îngheţurile iernii, asemenea palmelor lor trudnice.
Dintre salcâmii şi carubii parfumaţi şi albi ca norii a văzut ţiclălul Istriţei, ce i s-a părut Olimpul cel purtător de mistere şi de legende, fascinându-l cea despre Cloşca cu puii de aur, cât şi aceea despre Tămâioasa moştenită de la strămoşii daci, chiar împotriva voinţei regelui Burebista.
De la marginea satului începea câmpia cea fără de sfârşit, adică uimirea şi vraja depărtărilor nevăzute, ce păreau coborâte din cer de linia orizontului, de unde se iveau răsărituri şi unde plecau apusuri de soare mai frumoase decât poveştile mamei şi decât Fata Morgana ce călca fără urme pe picăturile de rouă căzută pe ierburile unde sălăşluiesc iepurii şi dropiile.
Drumul vieţii părintelui Mihail a fost stabilit dinainte, ca o descoperire de „Sus”, din „dar ceresc” şi de timpuriu a simţit atracţie sempiternă faţă de creştinism. Înălţându-se pe vârful picioarelor, bătea cu degetele usna clopotului de la biserica de peste drumul casei părinteşti şi auzind cântări de îngeri şi simţind adiere miraculoasă de aripi, a fost atât de sastisit şi de fascinat de tărâmul sacrat doar de el văzut încât i-a devenit convingere şi chemare irezistibilă, predându-se Mântuitorului spre a-L slavoslovi şi a i se ruga pentru redempţiunea cea dorită de tot creştinul.
Părintele Mihail nu l-a aşteptat pe Dumnezeu, ci a mers să-L caute, urmând studii teologice până la nivelul cel mai înalt, acela de doctorat, pentru a-L sluji mai apoi cu propensiune în Catedrala municipală, în bisericile şi paraclisele din aşezămintele pe care le patronează Fundaţia „Sfântul Sava”.
Părintele Dumitru Stăniloaie vorbeşte despre „restaurarea omului” prin Iisus Hristos. La hirotonie părintele s-a născut din nou „din apă” şi „din duh”, prezentându-se credincioşilor cu un „chip fericit”, aşa cum a învăţat din „Jurnalul fericirii” al duhovnicului său Nicolae Steinhardt, care i l-a încredinţat sub forma manuscrisului spre tainică păstrare şi pe care l-a ţinut într-o echină îngropată în lutul casei părinteşti până la liniştirea vremurilor, în anul 1990.
În procesul devenirii ca om duhovniceasc a înţeles să se răsplătească în faţa lui Dumnezeu cu fapte inombriabile de bine, cu iubire centuplă faţă de oameni, cu bunătate şi milă creştină, cu înţelegere şi iertare, ca un adevărat risipelnic dintr-un prea plin alimentat necontenit de Panaghia cea milostivă.
Acolo unde omul obişnuit vede doar întuneric şi minciună, părintele Mihail descoperă oaze de lumină şi adevăruri pancronice, fiind paradigmă pentru cei din jur, cărora le este totdeauna ogur şi mângâiere.
În cele 16 cărţi scrise părintele Mihail dovedeşte că personalitatea sa reuneşte, în egală măsură, cultura şi spiritualitatea. Din cultură nu a făcut o „ancilla”, o sclavă a teologiei ca în Evul Mediu, ci le-a aşezat împreună la aceeaşi masă pentru a dialoga, pentru că ambele se regăsesc în însăşi propria sa fiinţă.
Întrucât veşnicia s-a născut la sat, cum atât de veridic a observat Lucian Blaga, nu mă surprinde deloc că părintele Mihail are afinităţi pentru ethosul românesc, că acesta l-a condus de la etic şi estetic la etica creştină şi apoi la frumuseţea sufletului uman.
Cărţile părintelui sunt, cum spune Sfântul Pavel, „de Dumnezeu insuflate”, ce caută sensuri prin har divin şi se adresează, în primul rând, oamenilor obişnuiţi, celor cu bucurii şi suferinţe comune, care sunt pentru prea cucernicia sa curaţi la suflet şi buni, drept-credincioşi, atenţi la necazurile celor din jur, cu sete neostoită de religie şi de cultură.
Nu pot încheia aceste gânduri despre părintele Mihail Milea fără a arăta că din anul 2007 este „cetăţean de onoare al raionului Soroca”, din Basarabia, unde a intrat în istoria locului pentru o operă şi o slujire la fel de notabilă ca aceea de la Buzău.
Cum părintele este tânăr şi ocrotit de credinţă, sunt convins că asupra sa se vor revărsa încă multe dintre darurile cereşti cele bogate, spre bună sporire a lucrului bineplăcut lui Dumnezeu şi comunităţii în care trăieşte.
Chemat să fie purtător al harului preoţiei şi al lucrării acesteia, părintele Mihail îşi caută drumul în viaţă cu crezul, repetat cu obstinaţie, „Mare este Dumnezeu!”.