Valeriu Drenea, buzoianul care în 1961 devenea primul economist al Ambasadei României din Franța, trăiește în Căminul pentru persoane vârstnice din Vintilă Vodă
Viața bate filmul este o expresie cât se poate de justificată pentru un fost economist de carieră, care de mai puțin de o lună se numără printre bătrânii găzduiți de Căminul pentru persoane vârstnice Vintilă Vodă.
Rămas orfan de la doar cinci ani, Valeriu Drenea, originar chiar din comuna buzoiană în care preferă să își trăiască bătrânețile, a avut un destin ce pare de domeniul incredibilului, ajungând să fie primul economist al unei ambasade românești în străinătate și să îi cunoască personal pe Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej și alți lideri ai structurilor politice și prezidențiale din perioada de început a comunismului în România. Din acest motiv, discuția cu bătrânul de 78 de ani este o adevărată lecție de istorie trăită pe viu de un om simplu, dar care prin nu se știe ce făcut al sorții a trăit lângă oamenii ale căror decizii au infuențat destinul unei întregi națiuni. Așa se face că expresia “ambasadorul” rostită cu respect de profesorii și vârstnicii din Vintilă Vodă alături de numele lui Valeriu Drenea este foarte potrivită, fostul economist fiind un adevărat ambasador al vremurilor de la jumătatea secolului trecut, iar primul care a aflat povestea vieții sale este directorul Căminului pentru persoane vârstnice Vintilă Vodă, Dumitru Stănescu, care auzise demult despre faptele sale. De altfel, Valeriu Drenea are darul de a povesti vremurile de altădată, având deja prieteni printre bătrânii care stau în cămin. “M-am născut în 1933 în comuna Vintilă Vodă și de la cinci ani am rămas orfan. Am fost îngrijit apoi de o soră a mamei de la Rm. Sărat, care m-a direcționat prima dată către domeniul silvic și așa am ajuns brigadier la Ocolul Silvic Vintilă Vodă. Am avut însă dorința să merg mai departe și am plecat la studii din producție, la ASE București, pe care am absolvit-o în 1959. După facultate, alături de alți zece colegi am fost aleși să mergem la Ministerul Afacerilor Externe, pentru că era nevoie de cadre tinere. Mai târziu am rămas trei, care am fost trimiși la ambasade. Șefi erau pe atunci Ana Pauker și Gheorghe Gheorghiu Dej, iar în 1961 eu am fost trimis la Ambasada României din Franța. În Paris în acea perioadă s-a început construcția a două blocuri de locuințe de câte 60, respectiv 40 de apartamente, pentru ca toți diplomații care plecau din țară către diverse destinații treceau prin capitala Franței, important nod de legătură către toate meridianele lumii. Locația celor două construcții era pe strada Saint-Dominique, în apropierea podului Alma, unde a fost accidentul Prințesei Diana. Noi aveam acolo un castel al Ambasadei României, cumpărat de pe vremea lui Nicolae Iorga. Eu, în calitate de economist, trebuia să asigur tot ce ține de finanțarea construcțiilor și vă spun că tot mobilierul a fost adus din țară. Am avut cu mine și soția, dar locuiam pe șantier, prin poduri, să nu facem cheltuieli mari. Am colaborat foarte bine cu un inginer constructor din Timișoara, inginerul Bătrânca, iar după trei ani construțiile au fost terminate. Nu vă spun că nu am făcut doar acte, ci dacă era cazul mergeam la spălătorie cu hainele celor de la conducerea țării când erau în vizite, pentru că nu voiam să se spună despre cei din ambasadă că nu ne facem treaba“, își amintește cu nostalgie Valeriu Drenea.
Semnatar la ridicarea marilor ansamble de locuințe
După episodul din Franța, Valeriu Drenea a mai rămas în Ministerul Afacerilor Externe încă doi ani, ajungând apoi economist specializat în credite bancare la Ministerul Finanțelor, de unde spune că a avut satisfacția de a semna finanțarea marilor ansamble de locuințe din marile orașe ale țării. “Am fost repartizat la Direcția Generală a Primăriilor și semnam pentru tot ce însemna ansamblu de locuințe. Au fost date în folosință șapte milioane de apartamente către oamenii muncii și când mergeam prin țară aveam mândria că am semnat și eu pentru ce se construia în țară. Când vedeam Calea Bucureștiului, din Craiova, le explicam celor cu care eram că, iată, și eu am contribuit să zic, în felul meu, la ce s-a construit”, spune cu mândrie Valeriu Drenea.
După 47 de ani de muncă, fostul economist spune că mai are inclusiv satisfacția de a se număra printre cei care au propus modernizarea drumurilor de pe Valea Slănicului, întrucât avea în sarcină inspecțiile pe teren în cazul producerii unor inundații sau al unor alte calamități naturale care distrugeau căile de acces ale podurilor. De asemenea, după revoluție, Valeriu Drenea alături de alți colegi din Ministerul de Finanțe au propus modalitatea de cumpărare a apartamentelor de către chiriași. “Noi am propus Decretul Lege 65 aprobat de Ion Iliescu și de Petre Roman prin care toți chiriașii au putut deveni proprietari. Am stat și noaptea la întrunirea Consiliului de miniștri pentru a se aproba ca banii pentru chiria plătită să devină rată la cumpărarea locuinței.”
În privința modului în care a ajuns la Căminul pentru persoane vârstnice din Vintilă Vodă, Valeriu Drenea susține că acest lucru a fost opțiunea sa de a scăpa de singurătate după decesul soție sale, mai ales având în vedere că fiica sa este stabilită în străinătate. “De când trăia soția i-am spus că eu, în cazul în care voi trăi mai mult decât ea, voi merge la un cămin de bătrâni. Nu e o rușine, ci un avantaj, un ajutor. Am locuință în București, am și casa părintească aici, în Vintilă Vodă, dar tot mai bine mă simt aici, pentru că am oameni de vârsta mea cu care pot discuta. Mai este un fost pădurar cu care discut despre ceea ce făceam când munceam și eu în domeniu. În Franța citeam undeva că au ajuns de au 1,5 milioane de pensionari de care nu se ocupă nimeni, ori la noi eu spun că este bine. Este bine să știi că are cineva grijă de tine“, a concluzionat Valeriu Drenea.