După absolvirea Liceului “Sf. Sava” din Bucureşti, Alexandru Marghiloman pleacă la Paris, unde va urma cursurile celebrei “Sorbona”. În 1874 îşi va lua licenţa în drept, iar în 1878 îşi va susţine teza de doctorat. În cei opt ani petrecuţi la Paris, în afara studiilor, Alexandru Marghiloman va face o adevărată pasiune pentru întrecerile hipice. În primii ani de după venirea în ţară, Alexandru Marghiloman va fi procuror de Ilfov, funcţie din care va demisiona după un timp. Va deveni apoi avocat al poporului.
După absolvirea Liceului “Sf. Sava” din Bucureşti, Alexandru Marghiloman pleacă la Paris, unde va urma cursurile celebrei “Sorbona”. În 1874 îşi va lua licenţa în drept, iar în 1878 îşi va susţine teza de doctorat. În cei opt ani petrecuţi la Paris, în afara studiilor, Alexandru Marghiloman va face o adevărată pasiune pentru întrecerile hipice. În primii ani de după venirea în ţară, Alexandru Marghiloman va fi procuror de Ilfov, funcţie din care va demisiona după un timp. Va deveni apoi avocat al poporului. În puţinul răstimp cât a pledat la bară diverse cauze a fost apreciat ca unul din marii avocaţi ai timpului. I.G. Duca, în memoriile sale, aprecia: “Ca să pledeze pe o cauză era neîntrecut. De altminteri, după întoarcerea de la Paris de la studii, a practicat avocatura câţiva ani şi succesul său a fost fără seamăn. Marghiloman a fost un mare avocat, poate cel mai mare al acestei ţări”.
În iunie 1884 va renunţa şi la această profesie. Încetul cu încetul, politica va pune stăpânire pe el, mânat şi de ambiţia nestrămutată a lui conu’ Iancu Marghiloman de a-şi vedea băiatul cât mai repede ministru. Nu putem omite faptul că drumul spre înalta societate i-a fost deschis de necontenitele participări la renumitele baluri ale protipendadei bucureştene. Tânăr, frumos, bogat şi instruit, Alexandru Marghiloman va deveni, în câţiva ani, una din prezenţele inconfundabile ale acestor întâlniri ale elitei bucureştene. Cele mai simandicoase baluri erau cele date de Elena Oteteleşanu (în clasele de pe Calea Victoriei, unde, mai târziu va fiinţa Terasa Oteteleşanu şi va da spectacole renumita trupă de varieteu Grigoriu. Pe locul respectiv s-a ridicat în 1933 Palatul Telefoanelor) şi cele ale principesei Irina Grigore Şuţu (în acest imobil se află astăzi Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti).
Vila de la Buzău, botezată după numele calului
Cu aroganţa boierului de viţă veche, Duiliu Zamfirescu, care nu-l agrea pe Marghiloman, scrie: “Dl Marghiloman a pătruns deodată în protipendadă, fără contestaţie, fără bănuială, precum se şi cuvine unor timpuri economice ca ale noastre, în care liberul schimb dă loc la infiltraţiile cele mai extravagante. Portiţa pe care s-a strecurat a fost deschisă de un cal, Albatros, cu care a păşit pe toate terenurile sociale, economice, amoroase, atât de mult, încât la maturitate, D-sa a dat numele calului, vilei sale de la Buzău”.
Momentul crucial al opţiunii politice a tânărului Alexandru Marghiloman este anul 1884, atras de cultura şi spiritul caustic de mare om politic ale lui P.P. Carp. În toată perioada 1878-1884, în afara politicii, Al. Marghiloman îşi va dezvolta crescătoria de cai pur-sânge de la Buzău, cai cu care va câştiga nenumărate concursuri în ţară şi străinătate. Ca o paranteză, amintim faptul că în 1885, unul din caii săi câştigă derby-ul anului, prilej cu care Al. Marghiloman va da un banchet la “Capşa”, când au fost lansate pe piaţă bomboanele “Jockey-Club”. Aici avea acces doar protipendada Bucureştiului, iar printre oamenii politici care au frecventat Capşa îi amintim pe: Petre P. Carp, Alexandru Marghiloman, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, C. Argetoianu, Dinu Brătianu, Virgil Madgearu etc.î
La 30 de ani, “ucenicul” politic al lui P.P.Carp
Anul 1884 este pentru Alexandru Marghiloman un an de cotitură. La vârsta de 30 de ani, este ales pentru prima oară în Cameră, când devine “ucenicul” politic al lui P.P. Carp, boierul de la Ţibăneşti alegându-l din nenumăraţii tineri şcoliţi la Paris, Berlin etc. Acelaşi D. Zamfirescu consemna: “Întors în ţară pe vremea când junimismul înflorea în Bucureşti, D-sa a descălecat politiceşte în timpul junimii literare, unde a fost numaidecât catalogat în secţia politică, pusă exclusiv sub oblăduirea D-lui Carp.Îmi aduc aminte de unele şedinţe memorabile în casa D-lui Maiorescu, din str. Mercur, pe timpul când trăia prima soţie a acestuia (Clara Kremnitz – n.n.), iar a doua sa soţie era numai auditor (e vorba de Ana Rosetti – n.n.). Alecsandri citea <Fântâna Blanduziei> sau <Ovidiu>, Eminescu era încă sănătos şi, cu sfiala sa obişnuită, asculta cum discutau alţii, Caragiale spunea anecdote triviale sau citea piese cu haz, Pogor pleca la 10.30 fix, Zizin Cantacuzino corecta traducerea sa capitală din Schopenhauer; D-l Carp venea câteodată să-şi vadă <gogomanii>. De câtva timp îl însoţea un tânăr elegant, cu ochii traşi de la coadă, care tânăr jena pe ceilalţi şi se simţea jenat el însuşi. Toată lumea ştia că este fiul bogatului Iancu Marghiloman şi că s-a înscris în Partidul Junimist, un viitor ministru, cârje a bătrâneţelor lui Carp. Nimeni nu prevedea că numita cârje va rupe gâtul şefului”. (Aprecierea lui D. Zamfirescu e nedreaptă şi răutăcioasă. Cu foarte mici sincope, cei doi corifei ai Partidului Conservator vor rămâne prieteni până la dispariţia lui P.P.Carp). Pentru Alexandru Marghiloman evenimentele sociale şi politice se succedau cu o viteză uimitoare. Era martorul răzvrătirii ţăranilor din 1888, dar şi al luptei dintre liberali şi conservatori pentru accederea la guvernare. După ce mai lungă guvernare liberală din istoria ţării (1876-1888), regele Carol I apelă la gruparea junimistă a lui P.P.Carp pentru formarea noului guvern, instalat la 23 martie 1888 având următoarea componenţă: Theodor Rosetti – Preşedintele Consiliului de Miniştri şi Interne, Petre P.Carp – Afacerile Externe, Menelaş Ghermani – Finanţe, Al. Marghiloman – Justiţie, Titu Maiorescu – Culte şi Instrucţie Publică, Generalul Constantin Barozzi – Război, Alexandru B. Ştirbei – Lucrări Publice.
La vârsta de 34 de ani, Alexandru Marghiloman îşi începea cariera de ministru ce se va întinde pe durata a trei decenii, culminând cu cea de prim-ministru (5 martie 1918-23 octombrie 1918). Dar, despre toate acestea, în episodul următor al serialului nostru.
Nicolae PENEŞ este
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Laureat al Academiei Române