Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a stabilit în cadrul Adunării Generale, componenţa seriilor pentru ligiile judeţene. Astfel, Liga a IV-a va fi alcătuită din trei serii: două a câte 13 echipe, şi una de 12 formaţii. Liga a V-a are în componenţă 26 de echipe, împărţite în două serii, de câte 11, şi respectiv 15 echipe. De precizat faptul că primele cinci formaţii din cele trei serii ale Ligii a IV-a, vor constitui în stagiunea 2012 – 2013, Super Liga judeţeană de fotbal. Prima etapă a Ligii a IV-a va avea loc pe 3 septembrie, în timp ce runda cu numărul 1, a Ligii a V-a este programată pentru 4 septembrie.

Seria I, Liga a IV-a
Merei
Beceni
Berca
Chiojdu
Breaza
Cislău
Siriu
Căneşti
Verneşti
Mărăcineni
Nehoiu
Pătârlagele
Tisău
Seria a II-a, Liga a IV-a
Smeeni
Luciu
Căldărăşti
Maxenu
Movila Banului
Pogoanele
Stâplu
Locomotiva Buzău
Săhăteni
Costeşti
Limpeziş
Florica
Gălbinaşi
Seria a III-a, Liga a IV-a
METALUL Buzău
VALCONF
Zoiţa
Săgeata
Poşta Câlnău
Puieşti
Buda
Boldu
Zărneşti
Boboc
Vadu Paşii
Lanuri
Seria I, Liga a V-a
Ruşeţu
Cochirleanca
Lopătari
Vintileanca
Măteşti
Caragele
Cândeşti
C.A. Rosetti
Padina
Clondiru
Largu
Ulmeni
Brădeanu
Năeni
Zoreşti
Seria a II-a, Liga a V-a
Ştiubei
Bălăceanu
Olimpia 2
Blăjani
Racoviţeni
Vadu Soreşti
Topliceni
Sălcioara
Murgeşti
Grebănu
Podgoria
Etapa I, Seria I, Liga a IV-a
Beceni – Tisău
Berca – Pătârlagele
Chiojdu – Nehoiu
Breaza – Mărăcineni
Cislău – Verneşti
Siriu – Căneşti
Merei stă.
Etapa I, Seria a II-a, Liga a IV-a
Luciu – Gălbinaşi
Căldărăşti – Florica
Maxenu – Limpeziş
Movila Banului – Costeşti
Pogoanele – Săhăteni
Stâlpu – Locomotiva Buzău
Smeeni stă
Etapa I, Seria a III-a, Liga a IV-a
METALUL – Lanuri
VALCONF – Vadu Paşii
Zoiţa – Boboc
Săgeata – Zărneşti
Poşta Câlnău – Boldu
Puieşti – Buda
Etapa I, Seria I, Liga a IV-a
Cochirleanca – Zoreşti
Lopătari – Năeni
Vintileanca – Brădeanu
Măteşti – Ulmeni
Caragele – Largu
Cândeşti – Clondiru
Rosetti – Padina
Ruşeţu stă.
Etapa I, Seria a II-a, Liga a IV-a
Bălăceanu – Podgoria
OLIMPIA II Rm. Sărat – Grebănu
Blăjani – Murgeşti
Racoviţeni – Sălcioara
Vadu Soreşti – Topliceni
Ştiubei stă.