Cu 25.000 de euro pe lună, Un notar, lider în topul câştigurilor din 2010

* În top 10 cele mai consistente venituri nete din Buzău se află şase notari şi avocaţi, un instalator de centrale termice şi aer condiţionat, un medic veterinar şi doi lichidatori judiciari

Oricât de des invocată, criza financiară pare să nu fi afectat anumite categorii profesionale, sau cel puţin aşa arată veniturile nete rezultate în urma depunerii declaraţiilor fiscale din 2010, puse la dispoziţie de ANAF, respectiv de DGFP Buzău.

     Cele mai consistente câştiguri obţinute anul trecut de către un buzoian au fost de 1.257.963 de lei net (aproximativ 25.000 de euro pe lună), şi au intrat în buzunarul unui notar public.

 

* În top 10 cele mai consistente venituri nete din Buzău se află şase notari şi avocaţi, un instalator de centrale termice şi aer condiţionat, un medic veterinar şi doi lichidatori judiciari

Oricât de des invocată, criza financiară pare să nu fi afectat anumite categorii profesionale, sau cel puţin aşa arată veniturile nete rezultate în urma depunerii declaraţiilor fiscale din 2010, puse la dispoziţie de ANAF, respectiv de DGFP Buzău.

     Cele mai consistente câştiguri obţinute anul trecut de către un buzoian au fost de 1.257.963 de lei net (aproximativ 25.000 de euro pe lună), şi au intrat în buzunarul unui notar public.

         Mai puţin, dar tot bine

    Notarii susţin însă că veniturile lor au scăzut, cu cel puţin 4 la sută, atât ca o consecinţă a diminuării numărului de tranzacţii imobiliare, ca şi a faptului că “noi am fost singura categorie profesională care a scăzut tarifele la serviciile prestate în ultimii doi ani”, după cum susţine notar Rica Filip, reprezentanta Consiliului Notarilor în Buzău. Recunoscând însă că activitatea notarială se echilibrează în perioada concediilor, când buzoienii îşi rezolvă cu precădere problemele imobiliare, notarul Filip susţine că deşi, personal, nu-i invidiază pe colegii care au avut venituri mari, la nivelul cabinetului sau acestea nu au ajuns la dimensiunile celor din Top 10 nici în anii cei mai buni.

         Medicina şi farmacia veterinară, în top

         De altfel, într-un top 10 venituri obţinute de buzoieni, primele trei poziţii, dar şi locurile şase şi opt sunt ocupate de notari şi avocaţi, cu venituri nete între 1,25 milioane de lei şi 431.455 de lei. Poziţia a patra a revenit unui buzoian care a obţinut 742.655 lei din activităţi veterinare, pe locul şapte s-a poziţionat un buzoian care a prestat servicii de instalaţii centrale termice şi de aer condiţionat, cu 444.394 lei, iar ultimele două poziţii revin unor lichidatori judiciari, cărora le-au intrat  în buzunare sume egale, adică 408.145 de lei, fiecare.

         Cu lefurile stăm mai prost

         În ceea ce priveşte nivelul mediu al salariilor în 2010, Buzăul se clasează pe penultimul loc din ţară, cu – 4 la sută, după Tulcea, unde au scăzut lefurile cu 6 procente, în timp ce în alte judeţe s-au înregitrat creşteri considerabile, cum ar fi Sibiu (+95 la sută), Argeş (+92 la sută) sau Vâlcea (+8 la sută).

     Aceasta, în condiţiile în care cel mai mare salariu lunar a fost anul trecut de 5,6 milioane de lei, adică 1,34 milioane de euro, încasat de un bucureştean care a desfăşurat activităţi în domeniul intermedierii monetare.

     De altfel, în top 10 cel mai bine plătiţi români în 2010 se află şapte bucureşteni şi câte o persoană din Prahova, Satu Mare şi Ilfov care, împreună au câştigat 33,3 milioane de lei (7,9 milioane de euro).

         TABEL:        Top 10 venituri nete obţinute din activităţi    independente la Buzău, în 2010

     Nr. Crt.       Domeniul de activitate                    Venitul net (lei)

         1.              Activităţi juridice                                  1.257.963

          2.             Activităţi juridice                                  1.203.672

          3.             Activităţi juridice                                  1.023.580

          4.             Activităţi veterinare                               742.655

           5.            Activităţi juridice                                    709.929

           6.            Activităţi juridice                                    623.390

           7.            Lucrări instalaţii sanitare, încălzire,       444.394

                          aer condiţionat

           8.            Activităţi juridice                                     431.455

           9.            Servicii în cadrul practicii                        408.145

                          de insolvenţă

          10.           Servicii în cadrul practicii                        408.145

                          de insolvenţă