Considerat un artist emblematic al Buzăului, Benone Sinulescu se întoarce în fiecare an cu drag în locul natal pentru a se întâlni cu oamenii care îi iubesc muzica. De fiecare dată, numele marelui artist şi peisajul deosebit de la Siriu atrag atenţia a sute de oameni din afara judeţului şi uneori chiar din afara ţării. Duminică, Nea Beni, cum îi spune o ţară întreagă, pregăteşte acasă un spectacol de zile mari alături de prietenii lui.
Considerat un artist emblematic al Buzăului, Benone Sinulescu se întoarce în fiecare an cu drag în locul natal pentru a se întâlni cu oamenii care îi iubesc muzica. De fiecare dată, numele marelui artist şi peisajul deosebit de la Siriu atrag atenţia a sute de oameni din afara judeţului şi uneori chiar din afara ţării. Duminică, Nea Beni, cum îi spune o ţară întreagă, pregăteşte acasă un spectacol de zile mari alături de prietenii lui. Înaintea marelui eveniment, buzoianul a acceptat să vorbească despre gândurile care îl leagă de Siriul natal, dar şi despre lucrurile care îl nemulţumesc la Buzău.
Reporter: Festivalul de la Siriu este deja sinonim cu Benone Sinulescu. Ocupă un loc special în sufletul dumneavoastră?
Benone Sinulescu: Este un festival care îmi este dedicat, dovadă şi numele preluat de la melodia mea. Pentru mine, Siriul este un loc sfânt, unde vin să mă regăsesc, unde păriţii mei se odihnesc… Mă duc cu drag acasă, chiar dacă mama nu mai este ca să mă aştepte în prag. Îţi spun sincer, sunt cetăţean de onoare în multe oraşe, am călătorit în multe ţări şi am fost decorat de toţi şefii de stat din România, dar nicăieri nu e ca acasă, locul din care mi-am cules cântecele.
Rep.: Ce invitaţi aveţi la ediţia aceasta?
B. S.: Vor fi alături de mine atât artişti consacraţi, cât şi trupe tinere pentru a împăca toate gusturile: Vasile Şeicaru, Elisabeta Turcu, Nemuritorii, Taraful Domnesc, trupa Sensua şi Etnic.
“Dacă nu îl interpretam eu acum 55 de ani, cum auzea Primarul cântecul acesta, să-l pună la Palatul Comunal?”
Rep.: Ce s-a mai întâmplat cu problema cu autorităţile buzoiene legată de piesa „Cât e Siriul de mare”?
B. S.: Nu s-a mai întâmplat nimic nou. Piesa dă în continuare ora exactă în turnul Palatului Comunal, dar pe mine nu mă întreabă nimeni nimic. Ei spun că e un cântec cules din folclor, dar de fapt este orchestraţia mea. Interesant de ştiut este că acest cântec este înregistrat la OSIM şi la Uniunea Compozitorilor pe numele meu. Eu aş întreba primarul din Buzău: „Dacă nu îl cântam eu acum 55 de ani, cum auzea el de cântecul acesta, să îl pună la Palatul Comunal”. Mi-aş dori un primar în Buzău care să iubească şi artiştii. Din păcate pentru el, cred că peste zeci de ani lumea tot de mine va şti şi nu de ei. Eu sunt cel care a făcut cunoscut Buzăul în toată ţara şi dincolo de graniţe, pe când ei cred că au făcut cunoscută Primăria cam până la Urziceni.
Rep.: Pregătiţi ceva nou în plan muzical?
B. S.: Da. Pe 7 noiembrie voi avea un concert organizat de TVR la Sala Palatului, cu ocazia împlinirii a peste jumătate de veac de carieră.
Rep.: Aţi reuşit să vă impuneţi indiferent de timp. Este greu?
B. S.: Să ştii că mulţi au stat la coadă să vadă ce mai face Benone, ca apoi să preia şi ei. Am cântat etno alături de minunaţii de la Milenium, cu un aranjament deosebit al lui Alexandru Gorgos, au atacat toţi stilul ăsta până l-au stricat cu bubuieli. Am făcut dialog muzical cu Irina Loghin, am fost copiat de unii care s-au trezit să cânte despre fratele din America. Se pare că am făcut mult bine, dar şi mult rău fără să vreau, că a apărut o muzică de tarabă.
Rep.: Revenind la Festivalul de la Siriu, îl vedeţi un eveniment care să capete o şi mai mare anvergură?
B. S.: Timpul va hotărî. Important este că el există şi pentru asta trebuie să mulţumesc câtorva oameni deosebiţi. Petre Posea, cel care a avut ideea acestui festival, actualului primar Corneliu Dumitrescu şi mai ales lui Constantin Toma, un om extraordinar, de omenie, vertical, care a scos mereu din impas această manifestare.
Un nume ce se confundă întotdeauna cu voia bună, profesionalismul şi modestia
Unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi interpreţi ai cântului popular românesc, „Nea Beni”, cum îi apun adevăraţii prieteni, s-a născut în anul 1937, în Siriu, judeţul Buzău, o frumoasă localitate situată în marginea Carpaţilor, într-o zonă de-a dreptul încântătoare.
Fiu de părinţi muncitori şi de o verticalitate rară, Benone Sinulescu a avut chemare către muzică încă de la o vârstă fragedă. Primele experienţe muzicale ale sale s-au derulat în corul bisericii: „Cântam la denie şi la prohod”, ne povesteşte Nea Beni.
În plus, îi plăcea la nebunie să inventeze cântece, dar să şi adauge alte cuvinte pe melodii deja cunoscute numai atunci când nu le mai ştia sau le uita.
După terminarea şcolii elementare, ciclul 1 din Siriu, Nea Beni devine solistul Şcolii din Pleşcoi şi dirijorul corului. Asta se întâmpla în clasa a cincea. „Mă dusesem acolo, pentru că la Siriu nu era decât şcoala elementară”, completează rapsodul.
Mândrindu-se cu faptul că tatăl său a avut un glas superb, pe care de altfel l-a şi moştenit, Nea Beni avea deja la vârsta de 12-13 ani un repertoriu extrem de vast, cunoscând pe de rost cântecele Ioanei Radu, Mariei Tănase, Mariei Lătăreţu şi ale lui Ion Luican.
Elev fiind (urma cursurile Şcolii Medii Tehnice din Buzău), a început să cânte la staţia de amplificare a oraşului: „Buzăul avea o staţie de amplificare cu ramificări pe întreg cuprinsul. Mergeam acolo să cânt de câte ori puteam”. Unul dintre primele cântece interpretate a fost „De la moară până la gară”, al Ioanei Radu.
După ce a absolvit Şcoala Tehnică din Buzău, Nea Beni a venit în Bucureşti, unde a dat examen la Şcoala Specială de Muzică. Din păcate, din cauza unei încurcături nu a intrat de prima dată. Mai târziu s-a prezentat din nou, fiind cooptat în clasa doamnei Elisabeta Moldoveanu „o excepţională profesoară de canto”, după cum o caracterizează artistul.
Primele înregistări radio nu au întârziat să apară. În anul 1956, a înregistrat „Străina mamei, străină”, „La Lenuţa sub cerdac” şi „În munţii Buzăului”. Avea doar 18 ani.
Cele mai mari succese le-a repurtat cu ansamblul „Ciocârlia”. Concerte susţinute în faţa a sute de mii de oameni, pe stadioane pline sau în săli arhipline, îi aduc în memorie multe momente pe care cu greu le poate uita.