Ultimii ani ai celei mai lungi guvernări liberale (1876-1888) au fost anii unor crâncene înfruntări politice între Partidul Liberal condus de “vizirul” Ion C. Brătianu şi “ opozitia unită” formată din “dizidenţa liberală” condusă de George Vernescu şi conservatorii lui Lascăr Catargiu.
“Anul 1886 începe ameninţător. Enervarea opoziţiei provoacă enervarea guvernului. Violenţele se succed de o parte şi de alta . Devastări de redacţii, bătaia pe stradă a redactorilor opozitionişti excitară indignarea publicului. Toate la un loc creară o atmosferă anormală. Până şi Titu Maiorescu devine violent şi e împiedicat de majorităţile parlamentare de a putea vorbi.
Ultimii ani ai celei mai lungi guvernări liberale (1876-1888) au fost anii unor crâncene înfruntări politice între Partidul Liberal condus de “vizirul” Ion C. Brătianu şi “ opozitia unită” formată din “dizidenţa liberală” condusă de George Vernescu şi conservatorii lui Lascăr Catargiu.
“Anul 1886 începe ameninţător. Enervarea opoziţiei provoacă enervarea guvernului. Violenţele se succed de o parte şi de alta . Devastări de redacţii, bătaia pe stradă a redactorilor opozitionişti excitară indignarea publicului. Toate la un loc creară o atmosferă anormală. Până şi Titu Maiorescu devine violent şi e împiedicat de majorităţile parlamentare de a putea vorbi. Iar Dumitru Brătianu striga: nu mi-e frate acela care e tatăl vitreg al naţiunii”- va consemna Constantin Xeni în cartea închinată lui Take Ionescu.
A găzduit întâlnirile dintre “opoziţie unită” şi junimişti
De altfel, Take Ionescu împreună cu mai mulţi tineri liberali vor părăsi partidul lui Ion C. Brătianu, raliindu-se “ opoziţiei unite” extraparlamentare, pentru răsturnarea guvernului. Memorabilă a rămas din acei ani expresia”Capul statului va trebui să se plece sau să plece”, rostită la banchetul dat la împlinirea a doi ani de la înfiinţarea ziarului “Epoca”. Aluzia îl viza pe regele Carol, care îl susţinea la guvernare pe Ion C. Brătianu de atâta vreme. Tribunul Nicolae Fleva, primar al Capitalei între 1884-1886, îşi dă demisia şi trece în rândul “opoziţiei unite”, care duce tratative cu “ junimiştii” lui P.P Carp în casele lui Alexandru Marghiloman.
Take Ionescu va mărturisi mai târziu că :”Doi ani cât a ţinut opoziţia noastră în acest parlament ne întâlneam la Dl. Marghiloman acasă ca să calculăm tactica noastră parlamentară şi am tratat pentru o fuziune finală între noi şi dl. Carp.”
Nu-i mai puţin adevărat că şi grupul condus de P.P.Carp se va apropia de “opoziţia unită”, unde îl asteptau conservatorii lui Lascăr Catargiu.
Într-o cuvântare memorabilă rostită la 16 martie 1888, P.P. Carp va rosti apăsat :” Îmi voi spune părerile care sunt personale fiindcă am rămas singur în Cameră “. Atunci Alexandru Marghiloman îl întrerupe :” Sunt şi eu cu dumneata” , va scrie Constantin Bacalbaşa în “Bucureşti de altădată” . Acesta consideră că gestul “ vizionar” îl va propulsa pe tânărul Alexandru Marghiloam între cei mai apropiaţi colaboratori ai lui P.P Carp. Regele, datorită intensităţii evenimentelor, îi va cere lui Ion C. Brătianu demisia. Dar monarhul nu va apela pentru formarea noului guvern la “opoziţia unită” , ci la gruparea lui P.P Carp care, deşi restrânsă numeric, cuprindea personalităţi de mâma întâi precum :Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, prinţul Alexandru Ştirbei, Theodor Rosetti , Menelaş, Ghermani, Alexandru Marghiloman etc. Aşa se face că la 23 martie 1888 guvernul Theodor Rosetti va depune jurământul în faţa Regelui, fiind primul guvern junimist din istoria ţării. Foştii combatanţi din “ opoziţia unită “ rămaşi pe dinafară îl vor numi “ un instrument servil în mâinile regelui” ( George Panu).
În guvernul condus de Theodor Rosetti, Alexandru Marghiloman va fi penrtu o perioadă ministru al Justiţiei (23 martie- 11 noiembrie 1888), apoi ministru al Lucrărilor publice (12 noiembrie 1888-22 martie 1889), pentru ca la 16 noiembrie 1890 sa fie trecut la Agricultură în cabinetul condus de generalul George Manu. Principala preocupare a guvernului junimist a fost aplicarea reformelor cuprinse în programul “Era nouă” anunţat de aceştia încă din 1885. La propunerea junimiştilor, care aveau nevoie de un nou parlament pentru promovarea programului lor, la 9/21 septembrie 1888 Parlamentul este convocat şi dizolvat.
Reformele preconizate
În apelul către alegatori publicat în “ Monitorul oficial”, junimiştii prezintă clar şi concis reformele pe care ei le preconizau:
a) în domeniul social
* îmbunătăţirea vieţii ţăranului prin împroprietărire, precum şi o mai mare echitate în raporturile dintre proprietari şi săteni;
* vânzarea moşiilor statului şi revizuirea tocmelilor agricole;
* o nouă lege a meseriilor şi o alta a minelor;
b) în domeniul administraţiei
* o mai bună administrare a comunelor rurale şi descentralizare;
* legea pentru înfiinţarea jandarmeriei;
* modificarea legii electorale, comunală şi judeţeană;
c) în domeniul economic
* stârpirea agioului şi echilibrarea valutei prin introducerea monometalismului;
* îmbunătăţirea politicii vamale;
* încurajarea industriei naţionale;
* extinderea inamovibilităţii judecătoreşti şi asupra curţilor de apel, presedinţilor de tribunale şi judecătorilor de intrucţie;
* îmbunătăţirea sorţii clerului de mir;
* extinderea învăţământului real, în vederea accelerării mişcării economice.
De retinut că, cu foarte mici excepţii, în perioada guvernării junimiste aceste proiecte vor fi înfăptuite cu sprijinul direct al conservatorilor. Un caz aparte îl constituie însă chiar Lascăr Catargiu care , datorită faptului că pierduse bătălia pentru ca oraşele Brăila şi Galaţi să fie declarate porto-franco, a început să facă greutăţi guvernului junimist. Sunt memorabile cuvintelei lui Alexandru Lahovari rostite la 13 ianuarie 1889 : ” Noi n-am intrat în acest minister decât după ce am consultat pe cei doi lideri ai noştri , pe preşedintele Camerei (care era Lascăr Catargiu – n.n.) şi pe preşedintele Senatului (Generalul Ioan Em. Florescu). Dar deodată veniţi pe această bancă (banca ministerială – n.n.) nu putem să nu fim corecţi şi pe lânga aceia cu care lucăm. Situaţiunile echivoce nu ne convin (…) sunt omul ţării mele . Nu sunt omul unui om, oricât de mare ar fi acel om”.
Aluzia era mai mult decât transparentă şi trimitea la seful conservatorilor care era şi preşedintele Camerei, respectiv Lascăr Catargiu. Din păcate, Alexandru Lahovari, unul din întemeietorii Partidului Conservator (1880) va deceda subit la Paris , în vârstă de 56 de ani.
A participat la elaborarea majorităţii legilor
O altă idee pe care dorim să o subliniem este aceea că Alexandru Marghiloman a participat la elaborarea majorităţii legilor pe care guvernarea junimistă le va pune în aplicare şi despre care am făcut vorbire ceva mai înainte.
Despre guvernele din care Alexandru Marghiloman a făcut parte, prof. univ. dr. Ion Bulei scrie:” Prin ministerele prin care am trecut, la Finanţe , Lucrări Publice, Interne, Agriculturii, Industriei şi Comerţului, al Afacerilor Străine ( şi Justiţie-n.n.) a lăsat impresia unui om politic inteligent, informat, capabil să pună în practică iniţiative, a omului de partid de mare încredere “.
Despre perioada cât Alexandru Marghiloman a fost prim-ministru al României în cea mai grea perioadă a României moderne, în episodul următor al serialului nostru.
Nicolae Peneş
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Laureat al Academiei Române