Când şi în ce împrejurări a cunoscut-o Alexandru Marghiloman pe Eliza Ştirbei, nepoata domnitorului Barbu Ştirbei, noi nu vom şti, poate, niciodată.
Când şi în ce împrejurări a cunoscut-o Alexandru Marghiloman pe Eliza Ştirbei, nepoata domnitorului Barbu Ştirbei, noi nu vom şti, poate, niciodată. Şi asta din simplu motiv că nici Alexandru Marghiloman, nici Eliza Ştirbei nu pomenesc nimic în”memoriile” lor, despre acest lucru. Ba, mai mult. Deşi au convieţuit preţ de 16 ani (1890-1906), în afara unor amintiri fugare, notate de cei care au venit în contact cu familia Alexandru şi Eliza Marghiloman, cei doi au fost extrem de reţinuţi în a-şi fi dezvăluit scene din viaţa intimă. A făcut însă “carieră” expresia, extrem de dură, rostită de Eliza după divorţ : “La el totul e fals în afară de argintărie”.
Revenind la întrebarea iniţială , suntem tentaţi să credem că singurul loc unde cei doi se puteau întâlni erau, după obiceiul timpului , marile baluri date de doamna Oteteleşanu sau familia Irina şi Grigore Şuţu. Sau, de ce nu, balul anual oferit de familia princiară la Palatul regal.
Alexandru Marghiloman, aşa cum se ştie, după revenirea de la Paris şi-a câştigat repede renumele de cel mai bun dansator al Bucureştiului. Dacă acestei ”etichete” îi mai adăugăm şi faptul că Alexandru Marghiloman era tânăr, frumos şi foarte bogat, ca să nu mai vorbim de cariera politică ce se contura la orizont, ne putem uşor imagina cauzele succesului fulminant repurtat de acesta în ultimul pătrar al veacului XIX-lea! Pasiunea pentru întrecerile hipice, dobândită încă din anii petrecuţi la Paris, a făcut din el, de asemenea, una din figurile poeminente ale vremii. Cu o nedisimulată răutate, Duiliu Zamfirescu scrie:” Succesele Domnului Marghiloman, pe lângă femei, hrăneau cronica scandaloasă a timpului. Călare pe Albatros, Domnia Sa cucerise o amazoană din preajma Domnului Carp, pe propria cumnată a acestuia, D-na Irina Sturzu, mai târziu se vorbi de o dramă dureroasă, în care pieri o Doamnă, Mareş Rioşanu (s-a sinucis-n.n). Cea mai strălucită, dar si cea mai costisitoare cucerire a sa, fu aceea care-i deveni soţie legitimă, Doamna Eliza Marghiloman.(…) Fiică a lui Alexandru Ştirbei, prinţesă, fumoasă şi bogată, Doamna Eliza Marghiloman era încoronarea unei cariere de Don Juan, care, dacă ar fi fost mai puţin inteligentă, ar fi dat satisfacţii depline soţului său. Dar Eliza Marghiloman era tăiată din alt material decât soţul său.” (aluzie la faptul că în primăvara anului 1907 Eliza Ştirbei îl va părăsi pe Alexandru Marghiloman, căsătorindu-se cu Ionel Brătianu!).
Dar să revenim. Eliza Ştirbei se născuse în frumosul palat domnesc de la Buftea, în anul 1870. Tatăl său, Alexandru Ştirbei, om politic conservator, îi va fi vorbit şi el, cu siguranţă , despre mai tânărul său coleg de cabinet, Alexandru Marghiloman, ministrul Justiţiei în guvernul condus de Theodor Rosseti (23 martie-11 noiembrie 1888). Descrierile făcute de tatăl său, deosebit de apreciative, i-au aprins, cu siguranţă imaginaţia deosebit de bogată a tinerei prinţese. De altfel, auzise şi ea că cele mai distinse domnişoare din înalta societate a Bucureştiului erau îndrăgostite de ”lordul valah”, cum i se spunea lui Alexandru Marghiloman. Costume cu croială fără cusur făcute la Paris, lenjeria la Londra şi caii pur-sânge crescuţi în herghelia de la Buzău, i-au înaripat visele tinerei prinţese. S-au căsătorit în 1890. După câţiva ani, mai precis în 1897, Alexandru Marghiloman descinde în minunata vilă “Albatros” de la marginea oraşului Buzău , construită după planurile arhitectului Casei regale, francezul Paul Gottereau. Vila “Albatros” trona splendidă în mijlocul unui parc ce se întindea pe 20 ha, având şi două îmbietoare lacuri în apropiere. Puţini ştiu că Eliza Marghiloman a fost cea care a dat viaţă acestui parc în stil englezesc care a încântat-o atât de mult şi pe regina Maria. „ În locuinţa lui de vară pe lângă Buzău, soţia lui născută Ştirbei (…) îl ajutase să întocmească o prea frumoasă grădină. Tot acolo îşi avea herghelia. Ne plăcea foarte mult să mergem la vila “Albatros” ; ne aducea aminte de viaţa în ţările străine; îmi plăceau caii şi preţuiam mult căpşunile cultivate, precum şi frumoşii trandafiri care deosebeau casa lor. O zi petrecută la Vila Marghiloman era totdeauna o zi plăcută şi Marghiloman ne făcea să uităm în totul că era ministru”- va scrie regina Maria în amintirile ei.
Despre pasiunea Elizei Marghiloman pentru grădinărit va consemna şi Safta Varlam, fiica generalului Radu R. Rosetti, cumnatul lui Ionel Brătianu: „Tanti Eliza era o pasionată grădinăreasă, pe unde a locuit a creat grădini minunate. Aşa a făcut la Albatros, lângă Buzău, pe vremea când era căsătorită cu Alexandru Marghiloman, aşa a procedat la Cumpăna pe Argeş şi în strada Amzei din Bucureşti .(…) Am avut bucuria să fac destul de multe plimbări prin Cişmigiu cu dânsa şi cu grădinarul primăriei oraşului Bucureşti, care o chema pentru a se sfătui în privinţa amenajării grădinii publice. Tot împreună cu dânsa şi cu grădinarul am umblat de-a lungul Colentinei, când se plănuia amenajarea acesteia într-o salbă de lacuri (…). Tanti Eliza era de-a dreptul indignată pentru că o mână de oameni dintre cei mai înstăriţi nu înţelegeau să cedeze din teren în favoarea unei amenajări de care urma să beneficieza toţi locuitorii Capitalei. Şi mătuşa mea, în final, a câştigat”.
Dar Eliza Marghiloman a fost şi o mare iubitoare de literatură, descurcându-se curent în franceză, engleză şi germană, iar limba română o stăpânea în toate nuanţele ei. Spre apusul vieţii se apucase să înveţe şi limba rusă pentru a-i putea citi în original pe Tolstoi şi Dostoievski!
Despre dragostea de literatură a Elizei Marghiloman, Nicolae Iorga scrie : „În lumea politică desigur nu se cetea Semănătorul, cum nu se cetea nici un fel de literatură, afară de un mic grup de femei inteligente ca doamnele Adina Olănescu şi Marghiloman (Eliza-n.n), cea din urmă reuşind să facă a se pomeni scrisul românesc şi într-un discurs la Cameră, ceea ce era o adevarată revoluţie”.
Nu putem omite nici faptul că Alexandru şi Eliza Marghiloman l-au sprijinit financiar pe Nicolae Iorga să scoată primul număr al revistei „Floarea Darurilor” în 1906.
Acelaşi Nicolae Iorga povestea lui Pamfil Şeicaru peste ani, cum că făcându-i o vizită Elizei Marghiloman la Vila Albatros, aceasta i-a cerut să o însoţească într-o plimbare în imensul parc al vilei. „Zărind într-un prun chiar în vârf o prună coaptă, Eliza Marghiloman, cu agilitatea unei pisici s-a urcat în prun şi nu s-a lăsat până nu a cules fructul râvnit. Problema s-a complicat când a trebuit să se coboare” -îşi aminteşte savantul. Rugându-l să o prindă în braţe ca să nu cadă. „Am întors capul de ruşine, când şi-a dat drumul în braţele mele. I se vedea tot.”
La despărţirea de Alexandru Marghiloman, “lordul valah” i-a restituit Elizei toată dota primită la căsătorie plus câteva mii de hectare pe care le avea în localitatea Fundeni – Zărneşti, aceasta devenind astfel proprietatea familiei Ionel Brătianu.
P.S. Ultimul episod al serialului nostru va fi „Moartea Lordului Valah”.
Nicolae Peneş este Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Laureat al Academiei Române