Noile reguli de subvenţionare a energiei termice, ”neprietenoase” cu 10 la sută dintre buzoieni

Mai puţin de zece la sută dintre persoanele fizice şi juridice din localităţile buzoiene care beneficiază de sistem centralizat de încălzire vor fi afectate de noile prevederi legale…

Mai puţin de zece la sută dintre persoanele fizice şi juridice din localităţile buzoiene care beneficiază de sistem centralizat de încălzire vor fi afectate de noile prevederi legale ce privesc acordarea subvenţiei, a afirmat, miercuri, prefectul Paul Beganu, pe parcursul unei conferinţe de presă.

      După cum este ştiut, principala modificare a legislaţiei din domeniu se referă la reconsiderarea uneia dintre cele trei componente ale subvenţiei pentru încălzire, respectiv cea plătită prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, un ajutor indirect ce se adresa tuturor cetăţenilor şi care reprezenta o cotă-parte din valoarea combustibilului necesar la funcţionarea CET-urilor. Această subvenţie va intra în sarcina Ministerului Muncii care o va acorda, însă, doar persoanelor ”în nevoie”, respectiv familiilor cu venituri pe fiecare membru de sub 786 de lei şi persoanelor singure ale căror venituri sunt mai mici de 1.082 de lei. Celelalte două componente, adică subvenţia de la Ministerul Muncii acordată sub formă de ajutor pentru încălzire şi cea venită de la autorităţile locale, vor rămâne în continuare.

      “Dacă autorităţile locale pot să mai acorde subvenţii, ele pot să şi mărească cuantumul acestora şi pot chiar să stabilească un alt plafon maximal“, precizează prefectul Paul Beganu. Sursa citată a mai precizat că restul subvenţiilor – pentru lemn, cărbune etc. – se menţin, iar criteriile pentru acordarea lor rămân aceleaşi.

      Guvernul a aprobat, tot miercuri, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare ale prevederilor ordonanţei de urgenţă privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Principala modificare introdusă vizează creşterea procentului de dosare care vor fi verificate, prin efectuarea de anchete sociale la domiciliu sau, după caz, la reşedinţa solicitantului ajutorului pentru încălzire, de la 3 la sută cât era anterior, la 60 la sută dintre dosarele depuse. Anchetele sociale se realizează de către personalul de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul de specialitate al primarului.