Aproape 300 de instituţii de învăţământ din judeţ neautorizate

      În judeţul Buzău, deşi anul şcolar 2011-2012 a început, doar 488 de instituţii de învăţământ au fost autorizate şi opt sunt în curs de autorizare, din 786 câte există, a declarat Paul Beganu, prefectul judeţului Buzău.

      În judeţul Buzău, deşi anul şcolar 2011-2012 a început, doar 488 de instituţii de învăţământ au fost autorizate şi opt sunt în curs de autorizare, din 786 câte există, a declarat Paul Beganu, prefectul judeţului Buzău.

     Astfel, în perioada septembrie 2010 – august 2011 au fost autorizate 105 unităţi sanitare. Motivul principal pentru care 298 de instituţii de la nivelul judeţului nu a fost autorizate până în prezent este reprezentat de factorul sanitar. “Aceste unităţi nu au fost autorizate din mai multe motive, însă, motivele principale sunt legate de faptul că respectivele locaţii nu corespund din punct de vedere al securităţii, unele sunt chiar închise, nu corespund din punct de vedere sanitar şi nu sunt dotate cu aparate frigorifice funcţionale pentru depozitarea alimentelor elevilor”, a explicat prefectul Paul Beganu.

     Lipsa acestor autorizaţii este cauzată şi de  perioada de criză economică în care Guvernul a acordat sume destul de mici pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ. Cu toate acestea, unele Administraţii Locale au reuşit să îşi aloce sumele necesare finalizării lucrărilor pentru instituţiile de învăţământ din bugetele proprii.

     Astfel, la nivelul judeţului Buzău, există localităţi precum Scutelnici sau Amaru, unde nu a fost autorizată nicio unitate de învăţământ. La polul opus, în Glodeanu Sărat au fost autorizate toate spaţiile de învăţământ. Mai sunt, de altfel, localităţi unde nu au fost autorizaţii totale, precum în Ţinteşti unde au rămas şase unităţi neautorizate, la Beceni 19, la Racoviţeni 6, Scorţoasa 12, Ghergheasa 4 sau una în Mânzăleşti.

     “În această săptămână, în maxim 10 zile trebuie rezolvată şi problema aparatelor frigorifice care nu corespund cerinţelor. De altfel, nu ne încântă cu nimic că în perioada august 2010 – septembrie 2011 s-au efectuat o serie de controale şi s-au aplicat amenzi în valoare de 65.000 de lei. Grav este că nu s-a reuşit la această dată să avem toate unităţile de învăţământ autorizate”, a mai precizat prefectul judeţului.

     În cazul în care se menţine ritmul de renovare de anul trecut, există posibilitatea ca la începutul anului şcolar 2012 – 2013 să fie autorizate mult mai multe instituţii de învăţământ.