Astăzi, de la ora 17.00, CSM Râmnicu Sărat – ACS Bacău
Astăzi, de la ora 17.00, CSM Râmnicu Sărat – ACS Bacău
Fotbaliştii de la CSM Râmnicu Sărat vor juca astăzi, pe teren propriu împotriva băcăuanilor de la ACS. Preşedintele grupării râmnicene, Valeriu Sfinteş, este încrezător în forţele jucătorilor antrenaţi de Dan Paveliuc. Sfinteş a declarat că fotbaliştii CSM sunt pregătiţi pentru a obţine victoria în partida cu moldovenii: “Suntem în formă şi aşteptăm duelul cu Bacăul. Avem totul pregătit pentru a obţine încă trei puncte. Singurele noastre dificultăţi vin din partea fundaşului Popa şi a mijlocaşului Roman. Ambii accidentaţi, dar care urmează un program de refacere foarte strict”. Partida are loc în cadrul etapei a V-a, a Ligii a III-a şi va fi arbitrată la centru de Ionuţ Anghelinei din Galaţi, care va fi ajutat la cele două tuşe de braşoveanul Dan Ilieş, şi de Cantemir Constantin din Voila. Observatorii pentru acest meci vor fi focşăneanul Dan Dumitru şi bucureşteanul Tudor Constantinescu.