Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe AGROSTAR vor organiza peste două zile conferinţa regională…
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe AGROSTAR vor organiza peste două zile conferinţa regională care marchează finalizarea implementării proiectului “Dezvoltarea iniţiativelor antreprenoriale în mediul rural”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane.
Evenimentul programat în data de 7 octombrie se va derula la Hotelul Pietroasa şi are la bază faptul că proiectul derulat în perioada noiembrie 2008 – octombrie 2011 s-a adresat locuitorilor din mediul rural din 20 de judeţe, printre care şi Buzăul. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Federaţiei AGROSTAR, în cei trei ani de implementare a proiectului, peste 900.000 de persoane din mediul rural au fost informate cu privire la oportunităţile de formare, s-au organizat cursuri privind formarea de bază pentru 4.000 de persoane din mediul rural în diverse domenii ca : antreprenoriat, tehnica informaţiei şi comunicaţiei, limba engleză, sănătate, securitate şi igiena la locul de muncă. De asemenea, peste 2.000 de persoane au beneficiat de serviciile furnizate în cadrul celor două Centre de Formare pentru întreprinzătorii din mediul rural din Târgovişte şi Slatina, centre înfiinţate în cadrul proiectului.
Cu ocazia evenimentului de la Buzău, reprezentanţii Federaţiei AGROSTAR vor prezenta efectele derulării acestui proiect în judeţul nostru.