*De curând, societatea a finalizat o altă investiţie majoră în maşini cu comandă numerică
*De curând, societatea a finalizat o altă investiţie majoră în maşini cu comandă numerică
Societatea Metal Somet Buzău intenţionează să achiziţioneaze o vopsitorie nouă, o insalaţie de sablare şi maşini cu comandă numerică prin ,,Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale”, estimat la peste 1.000.000 de euro. În această perioadă, compania urmează să obţină ajutorul financiar nerambursabil acordat de către Uniunea Europeană. Prin intermediul acestuia, societatea doreşte să modernizeze capacitatea de producţie, să renoveze spaţiul de lucru şi să îmbunătăţească condiţiile de mediu, prin reducerea noxelor. Noile achiziţii urmează derulării unui alt program de finanţare, prin intermediul căruia firma a achiziţionat mai multe maşini cu comandă numerică (CNC).
“Societatea se află într-un proces continuu de dezvoltare, deoarece în permanenţă apar piese noi, mai ales că producem piese de schimb a căror diversitate este foarte mare şi care se realizează în serii mici. La acest moment avem în jur de 10 CNC-uri, însă dorim să îmbunătăţim capacitatea de producţie, să formăm un personal tânăr şi să îmbunătăţim condiţiile de lucru prin reducerea noxelor. În acest sens am achiziţionat o instalaţie modernă de aspiraţie pentru a elimina noxele din sudură şi aparate noi de sudură. Sperăm să realizăm cât mai multe şi să ne dezvoltăm în timp”, a declarat Ion Nenciu, directorul de producţie al SC Metal Somet SA Buzău.
Societatea se dezvoltă, chiar dacă în această perioadă de criză a fost nevoită să adopte şi strategii mai dure de menţinere pe piaţă, principalul factor fiind reducerea personalului la mai puţin de jumătate din angajaţi. Astfel, dacă în anul 2008 Metal Somet avea 240 de salariaţi şi o cifră de afaceri de 18.895.566 lei, în 2009, numărul angajaţilor a scăzut la 97, iar cifra de afaceri la 13.362.488 lei.
În acest an, sociatatea a reangajat aproape 80 la sută dintre oamenii care au fost concediaţi în timpul crizei, ajungând la 180 de salariaţi, iar cifra de afaceri a atins o valoare apropiată de cea din 2008.
Metal Somet colaborează cu companii multinaţionale precum Mechel, Petrom, Koyo, Michelin, TMK, Cameron, precum şi cu mari firme buzoiene, ca Vae Apcarom sau Ductil Steel, colaborare ce a condus la menţinerea pe piaţă. În perioada următoare, se fac eforturi în vederea dezvoltării, atât prin prisma utilajelor şi a produselor, cât şi a personalului. În acest sens, se doreşte atragerea tinerilor pentru a fi formaţi şi instruiţi în cadrul firmei, dată fiind situaţia în care foarte mulţi dintre salariaţii actuali au o vârstă înaintată şi, în următorii ani, colectivul trebuie întinerit.
SC Metal Somet SA este o societate pe acţiuni cu capital românesc integral privat, înfiinţată în anul 1991. Domeniile de activitate ale societăţii sunt axate pe piese de schimb şi piese mecano-sudate. Printre principalele categorii de produse realizate se regăsesc componente pentru transportul pneumatic în turnătorii, termocentrale, fabrici de ciment, componente pentru linii de formare în turnătorii, rezervoare şi alte părţi pentru instalaţii de desprăfuire, piese de schimb pentru tehnologii de fabricare a ţevilor şi pentru fabricarea electrozilor de sudură, precum şi diverse structuri metalice sudate.