Frica păzeşte firmele de inspecţia sanitar-veterinară

* În ultima lună, doar şapte agenţi economici au fost amendaţi iar neregulile pentru care au plătit n-au fost de speriat

* În ultima lună, doar şapte agenţi economici au fost amendaţi iar neregulile pentru care au plătit n-au fost de speriat

     Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău par să fi băgat frica ori să fi trezit conştiinţa agenţilor economici care desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar-veterinar, după cum arată bilanţul controalelor din ultima lună.

     Potrivit datelor furnizate de dr. Ciprian Botezatu, director adjunct în cadrul DSVSA, în septembrie “au fost controlaţi 158 de operatori economici de pe raza judeţului (36 controale tematice, 103 verificări  de rutină şi 13 controale <la pont>). Au fost identificate atât deficienţe minore, pentru care s-au stabilit măsuri de conformare, cât şi şapte situaţii care au impus sancţiuni contravenţionale (şase amenzi şi un avertisment). Amenzile, în valoare totală de 6.400 de lei, au fost aplicate unui magazin alimentar, unei măcelării, la două brutării şi două magazine alimentare. Nici în aceste cazuri nu au fost abateri  foarte grave, astfel că cea mai mare amendă aplicată a fost de 2.000 de lei. În general, au fost situaţii de depozitări ale mărfurilor în condiţii neconforme dar fără risc pentru consumatori, ori despre neactualizarea unor situaţii impuse de legislaţie”, a precizat  şeful medicilor veterinari.

     Dr. Botezatu a atras atenţia, însă, celor vizaţi, că vor continua verificările, iar “inspectorii DSVSA vor manifesta toleranţă zero faţă de neconformităţile constatate, şi în funcţie de gravitatea acestora se poate ajunge la suspendarea sau interzicerea activităţii”.