În grafic

*Cu 10 puncte în 6 etape, “stoiceştii” sunt pe drumul bun

*Cu 10 puncte în 6 etape, “stoiceştii” sunt pe drumul bun

Victoria obţinută de ABC Stoicescu, scor 4 la 2, în faţa formaţiei OŢELUL II Galaţi, îi duce pe fotbaliştii antrenaţi de Cristi Lupu la patru puncte de “nisipurile mişcătoare” din subsolul clasamentului. Totodată, cu 12 goluri marcate în primele şase runde ale eşalonului terţ, formaţia buzoiană are al doilea atac din seria I, a Ligii a III-a, după PETROTUB Roman, ocupanta locului doi, şi la egalitate cu liderul RAPID CFR Suceava. “Nu ne-am făcut un scop din a marca foarte multe goluri. Ne dorim să înscriem atâtea goluri câte avem nevoie pentru a învinge”, a menţionat Lupu, privitor la forţa ofenisă a elevilor săi.

            În legătură cu parcursul avut de “stoiceşti” în primele şase etape, tehnicianul buzoienilor a declarat: “Suntem în grafic, conform regulamentului de ordine interioară. Am mare încredere în băieţii mei, că lucrurile vor decurge bine”.

            Vineri, ABC Stoicescu va juca în deplasare cu CSM Paşcani, urmând ca peste două săptămâni să întâlnescă pe teren propriu FCM Dorohoi.