* Artista va pleca zilele acestea la Târgu Jiu pentru câteva melodii proaspăt compuse
* Orchestraţia cântecelor buzoiencei va fi coordonată de maestrul Aurel Blondea
* Artista va pleca zilele acestea la Târgu Jiu pentru câteva melodii proaspăt compuse
* Orchestraţia cântecelor buzoiencei va fi coordonată de maestrul Aurel Blondea
Pusă pe treabă mereu. Aşa este cântăreaţa Ana Sorela Mladin, care după ce a terminat vara pe la tot felul de serbări câmpeneşti şi şi-a obişnuit publicul cu piesele de pe primul album, a trecut la noi înregistrări. Pentru acestea, artista îşi va face bagajele săptămâna aceasta şi va pleca tocmai la Târgu Jiu, cu tot cu versuri la buzunar, pentru a reveni cu noi melodii, compoziţie proprie. „Am finalizat versurile, sunt satirice şi de dragoste şi sper ca totul să decurgă bine cu maestrul Aurel Blondea, cu care am mai colaborat şi pentru primul album. Versurile sunt compuse numai de mine şi vorbesc despre dragoste, bani şi petreceri. Am vrut să adopt un alt stil, de aceea şi linia melodică va fi mai adecvată petrecerilor, horelor, sârbelor”, precizează Ana Sorela.
Bruneta îşi va finanţa din buzunarul propriu înregistrările şi de aceea crede că va mai dura puţin până la realizarea unui album.
Stilul este orientat către muzica de petrecere
Pentru că sezonul serbărilor câmpeneşti s-a apropiat de final, artista buzoiancă nu vrea să piardă timpul în lunile care urmează, de aceea melodiile pe care le va realiza acum vor fi potrivite pentru un nou start al sezonului de petreceri private. „Am titluri precum <Seara asta iar petrec>, <Când ai bani şi o duci bine>, <Cu dragostea nu-i ca la piaţă> sau <Am iubit de mititică>, care sunt redate în hore mişcate, în sârbe, ca să îi binedispună pe petrecăreţi şi să le aducă aminte numai de lucruri bune, aşa cum trebuie să facă o cântăreaţă la orice petrecere, să creeze atmosferă de voie bună”, mai spune buzoianca.
.