La sfârşitul anului 1899 tânărul doctor în medicină, Constantin D. Angelescu se căsătoreşte, după cum am menţionat deja, cu Virginia Gr. Monteoru, moştenitoarea unei averi apreciabile
La sfârşitul anului 1899 tânărul doctor în medicină, Constantin D. Angelescu se căsătoreşte, după cum am menţionat deja, cu Virginia Gr. Monteoru, moştenitoarea unei averi apreciabile. Fieful familiei Grigore C. Monteoru era, pe atunci, în renumita staţiune Sărata-Monteoru, din apropierea Buzăului. Dar, se vor întreba unii, cine a fost Grigore Monteoru şi cum de-a reuşit el atât de bine în afaceri? Povestea vieţii acestuia nu este doar fascinantă, ci şi edificatoare pentru spiritele întreprinzătoare care, acţionând şi riscând, au reuşit, îndeosebi după 1850-1860, să pună bazele capitalului românesc autohton, capital care, convertit în aspiraţii politice şi programe economice, va cunoaşte o epocă de adevărată glorie sub deviza “prin noi înşine!” Grec după tată (acesta îşi schimbase numele din Constantin Stavri în Constantin Constantinescu), se născuse la Târgovişte în anul 1831, fiind botezat de episcopul Palade în Biserica Domnească din localitate.
Trebuie subliniat că la 1830, Constantin Stavri, împreună cu soţia (de origine sârbă), fugise din capitala Bulgariei în România, de frica masacrelor la care se dedau turcii în ţara vecină, în acei ani. Trecând Dunărea, se fixă, mai întâi, în pitorescul şi animatul port dunărean Brăila, unde cumpără o casă pe str. Călăraşilor nr.67 şi o moşie, prin împrejurimi, pe care o arendă numaidecât.
În 1831 îl găsim la Târgovişte, unde i se naşte primul copil, un băiat, căruia îi va da numele de Grigore. Următorii trei (Dumitru, Paraschiva şi Pandele) vor vedea lumina zilei la Brăila, unde familia se va stabili definitiv. Întâiul născut, Grigore, cu o ascendenţă de un deceniu asupra următorului frate, se dovedi a fi şi cel mai isteţ dintre ei, dovadă că, după moartea tatălui, el luă frâiele afacerilor pe care bătrânul Stavri le avea în localitate.
Pe la 1860, Grigore se căsători cu Elena Perlea, sora unui comerciant din Brăila, unul din partenerii săi de afaceri. Din păcate, soţia îi muri curând, iar Grigore se trezi văduv la doar treizeci şi ceva de ani. Să uite de durere, se lansă şi mai abitir în afaceri. Aşa se face că pe la 1867, îl întâlni la Buzău, pe pitarul Ghiţă Popa (Popescu). Pitarul, ochi ager, îşi dădu imediat seama cu cine are de-a face şi-i povesti despre mândreţele lui de fete ce-l aşteptau acasă la Lipia, la o azvârlitură de băţ de Buzău. Aşa ajunse Grigore să-şi pună pirostriile pe cap cu Eliza Popescu, viitoarea mamă soacră a doctorului Angelescu!
Deşi nu împlinise încă cinsprezece ani când se mărită, fata pitarului reuşi sa-l subjuge pe chipeşul şi “umblatul”Grigore. Eliza primi ca zestre, în afară de bani, după obiceiul timpului, şi 40 pogoane de pământ arabil în perimetrul localităţii Stâlpu unde, peste doar cinci ani, Grigore va înălţa, cu bani proprii, gara “Monteoru”, după numele ce şi-l adăugase, între timp, alături de cel ştiut de Grigore C. Constantinescu.
Convins că dacă ai bani ai şi putere, iar puterea, mai ales cea politică, îţi conferă nu doar prestigiu, ci şi facilităţi în afaceri, Grigore Constantinescu devine, în 1870, la nici trei ani de la căsătorie, consilier judeţean, iar ulterior deputat şi senator de Buzău în Parlamentul României, din partea Partidului Naţional Liberal.
Am omis să precizăm că, în chiar anul căsătoriei, viitorul multimilionar Grigore Constantinescu era în proces, la Buzău, cu un anume Ilie Balcea, din Merei, pentru neplata la timp unor creanţe, în urma arendării unei părţi din moşia Sărata. Tata socru îi sări numaidecât în ajutor ginerelui şi aşa scăpă Grigore de respctivul necaz!
Numai peste câţiva ani, Grigore Constantinescu Monteoru va deveni unicul stăpân al moşiei Sărata Monteoru şi Nenciuleşti şi printre primii întreprinzători în domeniul exploatării şi prelucrării petrolului din România, e o cu totul altă poveste.
Răzbătător, dinamic, cu o intuiţie de-a dreptul genială în afaceri, Grigore Monteoru construi, în apropierea gării ce-i purta acum numele, două fabrici pentru prelucrarea ţiţeiului şi mai multe instalaţii necesare acestei industrii.
Ţiţeiul necesar rafinăriilor sale era adus din puţurile pe care acesta le săpase, împreună cu alţi întreprinzători, pe terenurile de la Sărata!
În numai câţiva ani negustorul Grigore Constantinescu deveni milionarul Grigore Monteoru, fapt ce-i permite, acum, să cumpere întreaga moşie Sărata. Dar Dumnezeu hărăzise pământurile de la Sărata-Monteoru nu doar cu aur negru, cu păduri spânzurate pe dealul Cetăţuia şi împrejurimi, cu vii şi livezi întinse pe mii de hectare, ci şi cu ape sărate, aducătoare de sănătate. Aşezată ca într-un căuş, iarna ferită de crivăţul nemilos al stepelor ruseşti, iar vara de arşiţa şi vânturile aducătoare de uscăciune şi praf, localitatea se dovedi pentru întreprinzătorul Grigore Monteoru o a doua mină de aur!
Între 1892 şi 1895, mica şi paşnica localitate trăieşte febra marilor şantiere de construcţii. La 1 iulie 1895, când s-a inaugurat noua staţiune, vizitatori, invitaţi, oficiali au rămas uimiţi de cea ce li se oferea privirilor. Hotelul cu 50 de camere era agrementat, în cea mai mare parte a sa , cu moblier englezesc. Cele 45 de cabine pentru băi erau instalate sub camerele de hotel, putând fi folosite în tot timpul anului. Căzile, din marmură, rivalizau cu cele aflate la cele mai moderne staţiuni din străinătate. La cabinele unde se făceau împachetările cu nămol erau anexate şi duşuri cu apă minerală pentru curăţirea corpului.
Pentru cei veniţi la tratament, care însă sufereau şi de anumite boli transmisibile, au fost construite băi separate, evitându-se astfel orice pericol de contaminare. Ca în orice hotel ce se respectă, aici funcţionau un oficiu P.T.T. şi o farmacie.
Pus în faţa unei asemenea realizări, Consiliul Sanitar Superior acordă, fără rezerve, d-lui Grigore C. Monteoru “autorizaţiunea pentru exploatarea în scop terapeutic, a apelor minerale cloruro-iodurate-bromurate de la Sărata”. Autorizaţiunea era semnată de personalităţi de prestigiu precum doctorii: I. Felix, Photino, Kalinderu, Babeş, Şuţu, Buicliu, Drăghicescu, Leonte; medicul veterinar A. Locusteanu; farmacist Trausch. Un al doilea hotel, şi mai modern, cu 100 de camere, va fi dat în folosinţă în 1898. La puţin timp după inaugurare, cel ce uimise o ţară întreagă cu geniul său în afaceri trecea la cele veşnice, la vârsta de 67 de ani!
După moartea lui Grigore Monteoru, dr. C. Angelescu îi va continua opera trebuind să se împartă între medicină, politică şi…afaceri! Calităţile de bun organizator şi de bun “constructor”ce-i vor aduce, mai târziu, renumele de “doctorul cărămidă”, ies acum pentru prima oară la iveală! Peste un an, dr. C. Angelescu va inaugura aici un cazinou ultra-modern. La parter erau restaurantul, terasa cu deschidere spre parc şi sala de billiard! La etaj se aflau încăperile destinate lecturii, audiţiilor muzicale şi o imensă sală de dans cu terasă. Construcţia a costat o avere, adică o jumătate de million de franci!
La concurenţă cu Alexandru Marghiloman, care-şi înălţase, la Buzău, în 1897, celebra vilă “Albatros”, în mijlocul unui parc ce se întindea pe 20 hectare, dr. C Angelescu va inaugura şi el, în anul 1904, celebrul “parc englezesc” de la Sărata Monteoru”. Mai restrâns ca suprafaţă decât cel al lui Marghiloman, parcul uimea prin varietatea speciilor de arbori şi arbuşti ornamentali, prin estetica dispunerii lor, peisagişti renumiţi, fiind angajaţi pentru aceasta. Şi, mai era ceva. Orice ungher al parcului era luminat electric. De altfel, toate utilităţile din staţiune se bucurau de binefacerile curentului electric. Şi aceasta, într-o periodă când în multe oraşe din România, iluminatul public se mai făcea cu felinare cu…gaz!
Cu fiica acestui “nabab” se căsători dr. C. Angelescu în 1899, la un an de la neaşteptata dispariţie a lui Grigore Monteoru. Un ulcer duodenal rebel îi puse capăt zilelor, fiind înmormântat în capela familiei din localitate, nu departe de biserica pe care, tot el o înălţase în comună.
Nicolae PENEŞ
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Laureat al Academiei Române