Buzoian prin adopţie, avocatul Nicu I. Constantinescu (născut în anul 1840, la Craiova, decedat la 21 aprilie 1905, la Buzău), poate fi considerat, fără să greşim, ctitorul Buzăului modern,[…]
Buzoian prin adopţie, avocatul Nicu I. Constantinescu (născut în anul 1840, la Craiova, decedat la 21 aprilie 1905, la Buzău), poate fi considerat, fără să greşim, ctitorul Buzăului modern, cel care a trasat bulevarde largi, a aliniat şi sistematizat străzi, a construit localuri pentru toate cele opt şcoli primare din vremea sa (patru de băieţi şi patru de fete), în locul Arestului Preventiv (puşcăria oraşului) a ridicat impozanta clădire a Colegiului Naţional „B.P.Hasdeu” de astăzi, Hala de Pescărie şi Măcelărie (Bazarul Obor), a salvat Crângul de la tăiere şi, cu ajutorul arhitectului peisagist Rebhun, a realizat reţeaua de alei pietonale din acest parc natural şi, mai ales, emblema cu care noi, buzoienii, ne mândrim, impozantul edificiu al Palatului Comunal. Şi multe altele, care îl înscriu în rândul edililor de excepţie cu care Buzăul se mândreşte şi pe care, în cele ce urmează, vom încerca să-l prezentăm aşa cum l-au văzut urmaşii, în paginile presei vremii.
În stilul acid al unui adevărat jurnalist din acea vreme, moştenit şi de confraţii de breaslă de mai târziu, intenţia unui grup de prieteni şi admiratori de a-i ridica un bust, în semn de cinstire pentru personalitatea şi opera sa edilitară, a fost prezentată, ca pamflet, în numărul 3 al publicaţiei „Vocea Buzăului”, din 23 noiembrie 1925, la 20 de ani de la moartea edilului. Iată spicuiri din textul intitulat „Ocara de pe urmă”, având subtitlul „Doriţii mei urmaşi”: „Eu am aflat aicea pe unde sunt demult,/ Că faceţi nişte treburi….mi-e silă să le-ascult/ în fiecare zi sosesc aici de-ai voştri/ şi-mi spun că faceţi fapte mai rău ca nişte monştri./ Ştiam că la plecare lăsasem mult mai bine,/ Dar ce aud că faceţi mi-e groază şi ruşine (…) Dar astăzi mă-ngrozeşte a voastră grea smintire,/ Că vreţi să fiu de faţă în bust,…ce nesimţire!/ Acum că soclu-i gata aţi intrigat şi piaţa/ Că nu ştiţi în ce parte să mă fixaţi cu faţa,/ Puţină judecată se cere negreşit. (…) Eu nu vreau să fiu faţă acolo la tarabă,/ Căci mi-a stricat comuna schimbând-o-n debandadă,/ Trezeşte-i, Prea înalte şi scutură-i puţin,/ Poate că-şi vin în fire şi scap şi eu de chin (…) În fine, Prea Mărite, tu ştii a lor păcate,/ De nu-i tămăduire…să-i baţi până la moarte”.
Într-o altă publicaţie, „Îndrumarea”, în articolul „Statuia lui N.I.Constantinescu”, apărut în data de 24 februarie 1928, relata: „Sunt 22 de ani de la moartea lui, dar nu s-a dezvelit încă bustul montat deja pe soclul din faţa primăriei”, în timp ce „Reporterul” din data de 21 octombrie 1928 îşi informa cititorii că, duminică, 11 noiembrie 1928, va avea loc ceremonia de dezvelire a bustului lui Nicu I. Constantinescu, în prezenţa dr. Constantin Angelescu, ministrul Instrucţiunii Publice şi şeful P.N.L. Buzău, a lui I.G.Duca, ministru de Interne, precum şi a şefilor autorităţilor comunale şi judeţene.
Dar, informaţia nu s-a dovedit a fi reală deoarece, nici în anul 1930, bustul nu fusese dezvelit. Ba, mai mult, la 4 mai 1930, „Vocea Buzăului” publica articolul „Bustul lui N.I Constantinescu va fi mutat?”: „Se zice că bustul ridicat în memoria marelui gospodar al oraşului, N.I. Constantinescu, şi care stă îmbrobodit în grădina publică a oraşului de ani de zile, cu spatele spre primărie şi cu faţa spre bodegile de vis-a-vis, va fi mutat în faţa Şcolii primare nr. 2 de pe bulevardul I.C.Brătianu (acolo unde se găseşte astăzi!, n.r.). Dar din această batjocură adresată celui mai inimos şi harnic gospodar ce l-a avut oraşul, o învăţăminte se naşte: în Buzău trebuie să nu faci nimic dacă vrei ca după moarte să nu-şi bată jos de tine <urmaşii>”.
„Bustul lui Nicu Constantinescu. Se ridică o pânză”
La 6 decembrie 1930, o altă ştire din aceeaşi publicaţie anunţa că dezvelirea bustului lui Nicu Constantinescu, fost primar şi mare om de bine, „s-a amânat la o dată ce se va comunica ulterior”. Şi, în sfârşit, tot „Vocea Buzăului”, în numărul din 10 ianuarie 1931, publica articolul cu titlul: „Bustul lui Nicu Constantinescu. Se ridică o pânză”, care face referiri la ceremonia de a doua zi, 11 ianuarie: „Chipul în bronz al marelui Nicu I. Constantinescu se va descoperi. (…) Omul acesta modest şi-a imprimat personalitatea prin adânca înţelegere a rolului de conducător. Tot ce are Buzăul mai de seamă este opera lui: Palatul Comunal, Crângul, mai toate şcolile primare, pavaje şi multe altele. (…) în 1881, Buzăul a fost vizitat cu ocazia unor manevre de Regele Carol I şi Ionel C.Brătianu, ministrul de Război care şi-a exprimat regretul că Buzăul nu are o grădină publică. Nicu Constantinescu i-a răspuns: vom avea dacă ne-o daţi. În primul Consiliu de Miniştri, Crângul, până atunci proprietatea statului, a fost dat oraşului. În 1884, pentru a realiza programul său edilitar, a propus sporirea taxelor cu 50 de bani de fiecare locuitor. Alexandru Marghiloman, adversarul său politic, a agitat populaţia sârbă de la periferii, ceea ce a dus la un conflict de proporţii. S-au tras focuri de armă şi a murit un om. Impozitul nu s-a aprobat (…) Când solemnitatea de mâine (11 ianuarie 1931 n.r.) va impune o clipă de tăcere, să nădăjduim că edilii de acum vor simţi măcar îndemnul, şi că după ridicarea pânzei va dispărea de pe ochii lor o şi mai groasă pânză”. (Va urma)
Rubrică realizată cu sprijinul istoricului Valeriu Nicolescu