„Subfinanţarea IGSU arde România”

* Este de părere deputatul PSD Carmen Ileana Moldovan    

 * Este de părere deputatul PSD Carmen Ileana Moldovan    

      Deputatul social-democrat de Buzău Carmen Ileana Moldovan, preşedinte al Forumului Naţional al Ecologiştilor din PSD, atrage atenţia că, prin subfinanţarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, actuala putere şi ministrul Administraţiei şi Internelor Traian Igaş, în special, se fac direct responsabili pentru amploarea distrugerilor provocate de incendiile de vegetaţie care au afectat România în ultima perioadă.

      Moldovan face apel la statisticile oficale care arată că distrugerile fondului forestier cauzate de incendii sunt însemnate; numai în ultimele şapte luni, peste 2.000 hectare de pădure şi vegetaţie uscată au căzut pradă flăcărilor, fiind dificil de controlat şi stins inclusiv ca urmare a faptului că respectivele incidente se produc în locuri greu accesibile pentru care sunt necesare mijloace speciale.

      Deputatul Carmen Ileana Moldovan precizează că în această situaţie, „dacă IGSU ar fi fost dotat corespunzător şi, spre exemplu, ar fi avut elicoptere suficiente pentru a putea interveni din aer pentru stingerea respectivelor focare de incendiu, pagubele ar fi fost mult mai mici. Este un fapt evident. Şi în 2009, când au fost distruse 10 hectare din Parcul Naţional Munţii Rodnei, şi în vara aceasta când au ars 250 de hectare de vegetaţie uscată şi stuf în Deltă, şi acum, când Munţii Rodnei sunt din nou afectaţi de incendii, cei care au încercat să stingă focul s-au lovit de aceeaşi problemă: în asemenea zone izolate, dacă nu ai mijloace de intervenţie aeriană e foarte greu de intervenit eficient (…) Traian Igaş este direct responsabil de daunele majore provocate de incendiile respective, pe de o parte prin faptul că nu gestionează eficient anchetele privind cauza incendierilor, iar pe de altă parte pentru că nu asigură fondurile necesare dotării corespunzătoare a IGSU pentru asemenea intervenţii”.

            În legătură cu acelaşi eveniment, respectiv incendiile recente din Munţii Rodnei, social-democrata Carmen Ileana Moldovan îl face responsabil, prin intermediul unei scrisori deschise, pe ministrul Administraţiei şi Internelor, de pasivitatea şi superficialitatea cu care instituţiile aflate în subordinea sa tratează incendiile de vegetaţie.