Regizorul Sorin Ilieşiu, invitat la „Haşdeu” la comemorarea lui Corneliu Coposu

* Elevii vor avea ocazia să vorbească cu cel care a realizat celebrul documentar „Piaţa Universităţii – România”

* Elevii vor avea ocazia să vorbească cu cel care a realizat celebrul documentar „Piaţa Universităţii – România”

      La împlinirea a 16 ani de la moartea lui Corneliu Coposu, Fundaţia care poartă numele Seniorului organizează, mâine, în aula Colegiului „B. P. Hasdeu” o conferinţă de presă cu un invitat special. Este vorba despre regizorul Sorin Ilieşiu, unul dintre realizatorii celebrului documentar „Piaţa Universităţii– România”.

      Filmul prezintă mitingul din Piaţa Universităţii din iunie 1991, unde au avut loc demonstraţii ale studenţilor împotriva guvernului neocomunist care ameninţă să ocupe conducerea ţării după înlăturarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Sunt prezentate, de asemenea, şi represiunile brutale ale guvernului şi ale minerilor din Valea Jiului la adresa protestatarilor. Regizorul filmului, care se afla şi el printre participanţii la miting, a refăcut evenimentele folosind imagini rare, multe înregistrate de amatori, şi a dezvăluit o latură a întâmplărilor total diferită de versiunea oficială a TVR. Sfârşitul include reportaje despre aceste incidente, difuzate pe posturile de televiziune străine.

      Manifestarea va începe de la ora 12.30, în cadrul ei urmând să fie proiectat şi documentarul. Totodată, regizorul va vorbi despre modul în care a perceput faptele.