Guvernul în care dr. C. Angelescu a fost ministru al Lucrărilor Publice a durat de la 4 ianuarie 1914 până la 10 decembrie 1916, adică încă patru zile după ocuparea Bucureştiului de trupele Puterilor Centrale.
Guvernul în care dr. C. Angelescu a fost ministru al Lucrărilor Publice a durat de la 4 ianuarie 1914 până la 10 decembrie 1916, adică încă patru zile după ocuparea Bucureştiului de trupele Puterilor Centrale. În cei aproape trei ani de participare la guvernare, dr. C. Angelescu s-a ocupat, dincolo de problemele curente pe care le ridica ministerul al cărui titular era, de organizarea serviciului sanitar al armatei. Când i s-a făcut această propunere din partea primului ministru, serviciul sanitar din armată era aproape inexistent. Cu tenacitatea-i cunoscută, dr. C. Angelescu a reuşit să pună pe picioare acest serviciu care, din păcate, se va prăbuşi şi el odată cu marile înfrângeri ale armatei, din prima parte a războiului.
În “Memoriile” sale, generalul Radu R. Rosetti aduce interesante mărturii despre insistenţele dr. C. Angelescu în acest sens. “Amintindu-mi de lipsa totală de medicamente, pansamente şi instrumente chirurgicale ce o constatasem la ambulanţa Diviziei a 10-a şi la aceea a Regimentului Constanţa nr. 34, în expediţia din Bulgaria din 1913, am propus (la 7/20 iulie 1914) ca să se inventarieze şi să se pregătească eventuala rechiziţionare a întregului stoc de medicamente, pansamente şi instrumente chirurgicale ce s-ar găsi în ţară. Ulterior, dr. C. Angelescu, atunci ministru al lucrărilor publice, a fost însărcinat cu facerea aprovizionărilor şi cu organizarea serviciului sanitar. El a aprovizionat armata din belşug cu medicamente şi cu pansamente, aşa că nu s-a dus lipsă de ele. Şi, dacă n-au fost complete ici şi colo, aceasta nu s-a datorat neexistenţei medicamentelor şi pansamentelor, ci relei funcţionări a serviciului de distribuţiune şi de reaprovizionare.”
Stoparea exportului de cereale şi vite către Puterile Centrale
O altă problemă care l-a preocupat în aceşti ani, a fost stoparea exportului de cereale şi vite către Puterile Centrale, afacere înfloritoare, dar care contravenea flagrant cu statulul nostru de neutralitate. Zilnic, afacerişti şi samsari băteau la uşa cabinetului său după vagoane pentru export. Dr. C. Angelescu a fost cel mai înverşunat inamic al acestor profitori lipsiţi de scrupule, dar, uneori, aranjamentele se făceau fără ştirea lui sau peste capul ministrului…
Dincolo de necazurile şi tracasările guvernării, de atacurile opoziţiei ori de articolele răutăcioase din presă, dr. C. Angelescu trăia, ca liberal, şi bucuria unor clipe unice… După momentul “astral” de la Sinaia din iulie 1914, iată, veni un altul, la fel de măreţ în semnificaţia lui, sfârşitul neutralităţii şi intrarea României în război alături de Puterile Antantei. Visul de dezrobire al fraţilor din Transilvania era acum mai aproape ca oricând. La 14/27 august 1916, în sufrageria Palatului Cotroceni (azi sala Cerkez), a avut loc Consiliul de Coroană care a consfinţit intrarea României în primul război mondial, după doi ani de neutralitate. Ca şi atunci, la Sinaia, dr. C. Angelescu trăia clipa la cea mai ridicată tensiune. Erau prezenţi membrii guvernului în frunte cu primul ministru Ion I.C. Brătianu, Theodor Rosetti, Petre P. Carp, Al. Marghiloman, Take Ionescu, Titu Maiorescu, Nicolae Filipescu, C.F.Robescu ( în locul preşedintelui Senatului V. Missir).
“Aproape în formula de la Sinaia, gândi el, mai puţin Regele Carol I”. Unii au lăsat să circule ideea după care votul pentru neutralitate i-ar fi grăbit bătrânului rege sfârşitul…Cine poate şti? Ca şi atunci, şi acum, s-au purtat discuţii aprinse, s-au spus vorbe grele, s-au dat sentinţe şi acum, ca şi atunci, bătrânul Petre P. Carp se dovedi a fi acelaşi adversar neîmpăcat al slavismului…
Intrarea în război pentru dezrobirea Transilvaniei
“La ora 10 fix, un aghiotant de serviciu a introdus pe cei invitaţi în sufrageria cea mare a palatului, unde, după câteva minute, a venit regele însoţit de prinţul moştenitor. Mai întâi a luat cuvântul regele Ferdinand, anunţând pe cei de faţă că nu era vorba să se ia o hotărâre, fiindcă aceasta era deja luată, adică intrarea în război pentru dezrobirea Transilvaniei şi a celorlalte provincii româneşti stăpânite de Austro-Ungaria. Prin urmare, Consiliul fusese convocat doar pentru a se face cunoscută această decizie celor invitaţi şi pentru a cere să se voteze la ea.”
După ce bomba a fost aruncată s-a lăsat o tăcere grea. Figura inconfundabilă a bătrânului Petre P. Carp trăda indignare şi uimire. Dimpotrivă, “conservatorul” Nicolae Filipescu radia. Chipul său, peste care aripa morţii se arăta tot mai ameninţătoare, era iluminat de o imensă satisfacţie. Crezul vieţii lui se împlinise. Acum putea să moară liniştit… Ca să rupă tăcerea, regele ceru opoziţiei şi îndeosebi lui Carp, să-i dea “sprijin şi unire”. Îmbufnat, bătrânul leu de la Ţibăneşti replică regelui că nu înţelege de ce au mai fost chemaţi dacă sunt puşi în faţa unui fapt împlinit. Tăcere. Ionel Brătianu, ca şef al guvernului, detalie celor de faţă punctele esenţiale ale convenţiei încheiate cu reprezentanţii Antantei. Foarte puţini ştiau că, de fapt, tratatul fusese semnat de primul ministru şi reprezentanţii Antantei încă din zorii zilei de 4/17 august 1916, în casa fratelui său Vintilă Brătianu, situată pe strada Ţăranilor – (azi Aurel Vlaicu) nr.19. De faţă la semnarea tratatelor au fost doar cinci persoane: Ion I.C. Brătianu, Poldewski, Diamandi, Vintilă Brătianu şi I.G. Duca. Ca să nu aibă surprize, textele acestora fuseseră bătute la maşina de scris de însăşi soţia primului ministru, Eliza Brătianu!
“Am trei fii, îi dau majestăţii voastre, să se bată şi să moară”
Celor de faţă le-a fost dat să audă, din gura aceluiaşi neîmblânzit Petre P. Carp, o frază care a rămas celebră: “Am trei fii, îi dau majestăţii voastre să se bată şi să moară. Iar eu mă voi ruga lui Dumnezeu ca armata română să fie bătută, căci numai astfel România va putea fi scăpată”. Şocat de vehemenţa bătrânului conservator, Ionel Brătianu intervine cu duritate, cerându-i să-şi ia înapoi copiii şi să-i trimită în Germania. Ca într-o tragedie shakespeariană, destinul avea să se împlinească. Printre primii căzuţi la datorie a fost căpitanul Carp, unul dintre fiii bătrânului “taliban”! Ziarul “Universul” din 16 octombrie 1916 consemna trei evenimente: funeraliile lui Nicolae Filipescu pe 15 octombrie, moartea generalului David Praporgescu şi a căpitanului Carp!
Se ştie, campania din a doua jumătate a anului 1916 nu ne-a fost favorabilă. Aliaţii nu s-au ţinut de promisiunile precizate în tratate. Armata română, singură în faţa unui inamic mult superior ca număr şi înzestrare, pierde bătăliile hotărâtoare din Carpaţi şi Dobrogea. Ca dezastrul să fie total, vine Turtucaia! Drumul spre Bucureşti era deschis trupelor germane şi austro-ungare, urmate de cele turceşti şi bulgăreşti. Guvernul nu are altă alternativă decât refugiul în Moldova. Începe “marea odisee” a neamului românesc.
Nicolae Peneş Membru al Uniunii Scriitorilor din România Laureat al Academiei Române