Decretul regal de numire ca “Trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Majestăţii Sale Regele pe lângă Guvernul Republicii Statelor Unite[…]
Decretul regal de numire ca “Trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Majestăţii Sale Regele pe lângă Guvernul Republicii Statelor Unite ale Americii în misiune specială” purta nr. 1.107 şi era datat 1 octombrie 1917. Adresa din partrea serviciului de “Personal şi Protocol” cu respectiva numire îi sosi însă la 7 octombrie 1917. Înainte de a părăsi capitala Moldovei, Ionel Brătianu ţinu să-i spună: “America, doctore, ne cunoaşte foarte puţin, aproape deloc. Am convingerea că nici nu ştiu cam pe unde vine Bucureştiul pe harta lumii… Guvernul şi poporul american ştiu, de asemenea, prea puţin de zbuciumul nostru istoric, de durerile fraţilor noştri din Transilvania, despre răpirea Basarabiei şi Bucovinei. Şi dacă au mai aflat câte ceva o ştiu de la potrivnicii noştri care au prezentat-o cum le-a convenit lor. Pentru cei mai mulţi din oamenii politici, Imperiul Austro-Ungar este o realitate, ambasada acestuia aflându-se de mulţi ani la Washington, pe câtă vreme noi, abia acum ne prezentăm scrisorile de acreditare. Şi nu uita, comunitatea românească de aici nu este unită. Dumneata va trebui să o atragi şi s-o câştigi pentru cauza noastră. Apoi, presa americană va avea un cuvânt greu de spus în ceea ce urmărim noi. De dumneata şi de colaboratorii dumitale depinde dacă ea va fi cu noi sau împotriva noastră”. Doctorul Angelescu îl ascultă tăcut, fără să-l întrerupă. Ar fi vrut să-l întrebe încă o dată, dacă Guvernul român dă, totuşi, vreun ban pentru această importantă misiune. Dar primul-ministru continuă: “Te vei lovi, cu siguranţă, de puternicul lobby maghiar, de oameni politici din Congresul american care consideră, din păcate, că Imperiul Austro-Ungar mai poate juca, încă, un rol important, civilizator, în acest năpăstuit colţ de lume. După cum ştii, nu avem bani. Banii din împrumuturile externe îi vom băga în armament. Nu avem altă şansă dacă vrem să biruim. Să supravieţuim. Ştim că e greu. Că e foarte greu, dar am încredere în dumneata, în abilitatea şi tenacitatea dumitale. Trebuie să izbândeşti. Cuvântul Americii în acest război, care va modifica pentru multe decenii harta Europei, şi chiar a lumii, e un cuvânt greu, hotărâtor. America, doctore, trebuie neapărat câştigată de partea noastră”, mai spuse cu vocea plină de emoţie primul-ministru. Despre “Misiunea Naţională” trimisă deja în America de Guvernul român nu-i zise decât că aceasta nu este “oficială” şi că are drept scop înfiinţarea “Legiunii Române” în America, după modelul legiunilor formate de celelalte naţionalităţi subjugate de Imperiul Austro-Ungar: “Despre cei trei membri ai <misiunii> vei găsi datele necesare în documentele ce v-au fost înmânate de la Ministerul Afacerilor Stăine. Pe părintele Vasile Lucaciu, memorandistul, îl ştii deja foarte bine. El este unul din oamenii de <bază> ai misiunii. Are un fiu, Epaminonda, preot greco-catolic în America. Te poţi bizui pe ei. Un altul este părintele Ion Moţa din Orăştie. Un bun creştin şi mare iubitor de neam. Cel de-al treilea se numeşte Vasile Stoica, sublocotenent. E ardelean. La izbucnirea războiului, ca să nu lupte împotriva fraţilor săi, a fugit din armata austro-ungară, trecând munţii în Regat. Imperiul l-a condamnat la moarte, în contumacie. E un încercat luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. Vorbeşte mai multe limbi: engleza, franceza, maghiara şi bineînţeles, româna. Te poţi ajuta de el foarte bine. Ţi-am spus toate astea ca să ştii ce te aşteaptă acolo. Dar, încă o dată îţi repet, regele şi eu ne punem mari speranţe în ceea ce vei întreprinde în America pentru ţara noastră”. Ce era să-l mai întrebe? Lucrurile erau clare. Regele şi Ionel Brătianu aveau nevoie, mai mult ca oricând, de serviciile lui în America. Cum ar fi putut da înapoi?
Oficial, prima legaţie română în Statele Unite şi-a început activitatea în decembrie 1917
Ajuns în America, prima grijă fu să lectureze ziarele americane, găsite în documentaţia dată de Ministerul Afacerilor Străine din România. Înţelese imediat că pentru americani noi eram percepuţi ca un popor înapoiat şi necivilizat din Balcani, în timp ce Austria reprezenta ţara artei, a operetei şi a valsului nemuritor, iar Ungaria era şi ea prezentată în culori trandafirii, aceasta fiind ţara ceardaşului şi a magnaţilor îmbrăcaţi în fermecătoare costume cu fireturi aurii. Maghiarii făceau o susţinută campanie propagandistică în propriul interes, iar presa americană era, în marea ei majoritate de partea acestora. Oficial, prima legaţie română în Statele Unite şi-a început activitatea în decembrie 1917. Numărul persoanelor care o alcătuiau era foarte restrâns: dr. C. Angelescu, ministru plenipotenţiar, N.H. Lahovari, secretar al legislaţiei, Al. Rubin, ataşat în misiune specială şi maiorul L. Teiuşanu, ataşat militar. Ulterior, printr-un ordin al primului-ministru Ion I.C. Brătianu, a fost numit ca ataşat şi sublocotenent Vasile Stoica. Legaţia României a desfăşurat, începând cu ianuarie 1918, o susţinută campanie de informare a Guvernului şi poporului american “asupra situaţiei neamului nostru, sforţările ce le face pentru dezrobirea şi unitatea sa”. Pentru informarea oficialităţilor americane au fost stabilite nenumărate contacte în care dr. Angelescu prezenta cauza României ca fiind o cauză dreaptă şi nicidecum una de expansiune, de anexare a unor teritorii ce nu îi aparţin.
Dr. C. Angelescu, însoţit de sublocotenentul Vasile Stoica va începe un turneu prin statele americane unde, pe lângă conferinţele ţinute în faţa unui numeros public, are întâlniri şi cu reprezentanţii presei, care devin tot mai receptivi la lupta poporului român pentru redobândirea teritoriilor româneşti Transilvania, Basarabia şi Bucovina de Nord, ocupate de imperiile Austro-Ungare şi Ţarist. Că presa şi oficialii americani încep să ne privească cu alţi ochi o dovedeşte şi faptul că Ministerul Afacerilor Străine al Americii solicită Legaţiei României lămuriri asupra românilor transilvăneni în acest război.
Telegrama Reginei Maria către preşedintele Crucii Roşii Americane
În lupta pentru câştigarea simpatiei opiniei americane, Regina Maria trimite d-lui Davidson, preşedintele Crucii Roşii Americane, următoarea telegramă: “Colonelul Anderson, a cărui activitate credincioasă şi eficace este de atâta ajutor pentru soldaţii noştri răniţi şi pentru populaţia noastră suferindă, mi-a înmânat darul generos de un sfert de milion de lei din partea Crucii Roşii Americane. În numele celor sărmani şi al celor bolnavi, în numele ţării mele şi al meu, vă rog să primiţi cele mai adânci mulţumiri pe care le trimitem toţi Crucii Roşii Americane, cu o exprimare a recunoştinţei noastre”.
Societatea Dr. C. Angelescu ia fiinţă la 26 februarie 1918
Că prezenţa dr. C.Angelescu în America a fost bine receptată de comunitatea românească în ansamblul ei o arată şi faptul că la Cleveland, statul Ohio, a luat fiinţă la 26 februarie 1918 Societatea Dr. C. Angelescu. După zece ani, societatea respectivă îi trimitea acestuia o invitaţie în vederea participării la jubileul de 10 ani (26 februarie 1928). Printre altele, în invitaţie se scria: “Societatea noastră, care se simte mândră că are ca patron numele Excelenţei Voastre, atât de scump nouă românilor, ţine de a sa datorie de a vă aduce la cunoştinţă acest însemnat eveniment, amintindu-vă totodată, că pe piatra pusă, acum zece ani, când Excelenţa Voastră era primul Sol al României pe aceste plaiuri, vestitor al biruinţei şi al credinţei nestrămutate în realizarea visului nostru secular, Unitatea Naţională, în ciuda tuturor vremurilor grele prin care trecea scumpa Românie, s-a ridicat, a crescut, a înflorit şi s-a dezvoltat o societate mare şi puternică, prin munca neobosită a membrilor ei, care au găsit o inspiraţie constantă în sentimentele nobile şi româneşti, de care a fost şi este animat patronul ei, în munca fără preget pe care a desfăşurat-o şi o desfăşoară, pe toate terenurile, pentru binele ţării şi al neamului românesc, uniţi astăzi, într-o Românie Mare şi Tare”.
La data de 25 martie 1918 încetează acreditarea sa ca ministru plenipotenţiar al României în America fiind chemat de Ion I. C. Brătianu la Paris. Va face parte din Consiliul Naţional pentru Unitatea României, în calitate de vicepreşedinte.
Dr. C. Angelescu va rămâne în capitala Franţei şi după terminarea războiului, întrucât va face parte din delegaţia Românie3i la Conferinţa de Pace de la Paris.
La reîntoarcerea în ţară, sub titlul “America despre României”, ziarul “Universul” va publica un amplu interviu al dr. C. Angelescu, care sintetiza cum nu se putea mai bine episodul american al acestuia.
Nicolae PENEŞ
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Laureat al Academiei Române