* Un brăilean a cerut favoruri sexuale pentru a nu publica pe net nişte poze compromiţătoare găsite într-un telefon furat
* Un brăilean a cerut favoruri sexuale pentru a nu publica pe net nişte poze compromiţătoare găsite într-un telefon furat
Timp de aproape cinci luni, o tânără a fost terorizată psihic de un hoţ care îi furase telefonul prietenului său şi care a început să o sune insistent la scurt timp după aceea, cerându-i să întreţină cu el relaţii sexuale pentru a-i înapoia aparatul şi a nu publica pe internet nişte poze compromiţătoare găsite în memoria mobilului.
Furtul a avut loc în luna iulie, pe o alee mai retrasă din Crâng, unde fata venise împreună cu prietenul său din Berca, acesta parcând maşina într-un loc mai ferit şi retrăgându-se cu fata într-o poiană din apropiere pentru a petrece împreună clipe romantice. Lăsase portierele descuiate, geamul din dreapta faţă deschis şi telefonul mobil pe bord, acest fapt fiind constatat de Daniel Vişan, un brăilean care nu se ştie ce căuta prin pădure la acel moment. S-a apropiat de maşină, i-a văzut pe cei doi tineri îmbrăţişaţi, rupţi la acel moment de realitatea înconjurătoare, a furat telefonul de pe bord şi s-a retras discret, dispărând în boscheţi.
Ulterior, în timp ce tânărul constata lipsa telefonului şi îl căuta cu disperare, mergând în final la Poliţie, hoţul a butonat aparatul, găsind în el nişte poze cu prietena pagubitului în ipostaze ce ar fi putut fi compromiţătoare, dacă ar fi fost făcute publice. A găsit şi numărul fetei, pe care a sunat-o ulterior chiar de pe telefonul furat, propunându-i de mai multe ori să se întâlnească şi să întreţină raporturi sexuale, promiţându-i că apoi îi va restitui aparatul. Cum fata l-a refuzat, hoţul a trecut la şantaj, ameninţând-o că va posta pe internet pozele compromiţătoare găsite în telefon. Ameninţările au declanşat o adevărată tortură psihică fetei, care se temea în fiecare zi că hoţul şi-ar pune în practică ameninţările, răsuflând uşurată abia zilele trecute, după ce poliţiştii au reuşit să îi dea acestuia de urmă.
Brăileanul a fost reţinut şi este în prezent cercetat penal pentru furt şi şantaj, telefonul fiind recuperat şi restituit păgubitului.