La un pas de moarte, după ce a căzut de la fereastră

* O tânără a scăpat cu viaţă după ce a căzut de la etajul doi, în timp ce spăla geamurile

* O tânără a scăpat cu viaţă după ce a căzut de la etajul doi, în timp ce spăla geamurile

            În aceste zile, gospodinele sunt în focul pregătirilor pentru Sărbătorile de Iarnă, o atenţie deosebită fiind acordată şi curăţeniei din locuinţe. În astfel de activităţi era prinsă şi o tânără de 17 ani, care se apucase să deretice prin apartamentul unchiului său, situat la etajul doi al unui bloc de pe bulevardul Unirii. După ce a dat cu aspiratorul şi a şters praful, a venit rândul ferestrelor, aşa că tânăra a deschis geamul şi s-a aşezat pe pervaz pentru a se apuca de treabă. La scurt timp după ce se apucase să şteargă geamul pe exterior, a aruncat o privire în jos, moment în care s-a simţit brusc cuprinsă  de ameţeală şi şi-a pierdut echilibrul. A încercat să coboare de pe pervaz, dar a alunecat şi a căzut în exterior, prăbuşindu-se în gol de la etajul al doilea.

            Martori ai accidentului au fost câţiva taximetrişti aflaţi în staţia din apropiere, aceştia fiind primii care i-au sărit fetei în ajutor. „Tocmai mă uitam spre geam împreună cu colegii şi vorbeam că fata era aplecată prea mult în afară. Doar ce mi-am întors capul două secunde şi am auzit o bufnitură, iar în momentul ăla mi-am dat seama că a căzut”, a declarat Marius Aexandru, unul dintre taximetrişti.

            În acelaşi timp, a fost alertat şi unchiul fetei, care a coborât într-un suflet şi a sunat la 112, chemând Ambulanţa. Tânăra a avut mare noroc, pentru că şocul căzăturii a fost atenuat de pământul moale, îmbibat cu apă şi de un petec de iarbă, suferind câteva traumatisme, dar scăpând cu viaţă.

            La faţa locului a sosit în câteva minute o ambulanţă, care a preluat victima şi a transportat-o la spital, unde a primit primele îngrijiri şi a rămas internată pentru a fi ţinută sub supraveghere, medicii sperând ca tânăra să-şi poată petrece Sărbătorile acasă.

            Poliţiştii au efectuat la rândul lor cercetări la faţa locului, însă evenimentul nu ridică niciun fel de suspiciune, toate indiciile arătând că a fost vorba doar de un accident şi nu de altceva.