Dan Tudor vorbește despre controversatul „Vis al lui Don Quijote”: „Am făcut spectacolul după ce am văzut o clinică de terapie psihiatrică prin teatru”
În ciuda prețului destul de piperat la bilete, spectacolul „Visul lui Don Quijote” s-a jucat luni la Buzău în fața unei săli arhipline. Producția semnată de Dan Tudor, cu Marius Bodochi în rolul principal, face parte dintre cele mai controversate spectacole, și asta în primul rând pentru că povestea lui Cervantes rămâne doar un pretext. În realitate, celebrul Cavaler al Tristei Figuri nu este decât un bolnav internat într-un spital de psihiatrie pentru a scăpa de dedublarea personalității. Deși la prima impresie ești convins că Dan Tudor s-a folosit de celebritatea lui Don Quijote pentru a produce un spectacol de succes, cunoscutul actor a mărturisit în cadrul unui interviu acordat OPINIA că totul a plecat de la un fapt real.
Reporter: Ce diferență este între piesa lui Bulgakov și ceea ce ați pus dumneavoastră în scenă?
Dan Tudor: Era mai apropiată de povestea originală a lui Don Quijote. Era un text adaptat din punct de vedere al limbajului, iar povestea era plasată un pic mai în zilele noastre.
Rep.: Să înțeleg că dumneavoastră l-ați băgat în spital pe Don Quijote?
D. T.: Da. Ăsta a și fost motivul pentru care am făcut spectacolul. Există și o explicație. Am fost la Paris să îmi vizitez un bun coleg de facultate, care între timp făcuse și Medicina, și acum realiza astfel de terapii: terapie prin teatru. Avea o clinică în care bolnavii care sufereau de dedublare erau tratați prin teatru, prin pictură și alte forme de artă. Era pusă pe tapet opera cu care se identificau personajele. La un moment dat, era forțată această stare de grație a bolnavului și atunci se producea vindecarea în mod miraculos. Mi s-a părut că personajul acesta, Don Quijote, se pretează cel mai bine. El cred că ne-ar tenta pe noi astăzi să ne identificăm cu alte personaje decât cele din viața pe care o trăim.
„Viața actorilor este una don-quijotească”
Rep.: Nu este puțin riscant să folosești tocmai o asemenea poveste celebră, a lui Cervantes, pe care să o tratezi altfel?
D. T.: Orice facem este riscant. Dacă nu e riscant, nu e interesant. Dacă veneam cu lucruri previzibile, aproape de povestea pe care ați citit-o, credeți că era mai bine? Există ecranizări… De ce să o mai fac și eu, când au făcut-o alții mai bine. Până la urmă, așa este și viața noastră a actorilor, un pic don-quijotească. Suntem niște personaje de vis, care funcționează doar pe scenă, în rest bem, mâncăm… Am făcut spectacolul atât pentru cei care agrează genul acesta de abordare, cât și pentru cei ce nu o agrează. Chiar și acum, la ieșirea din sală, erau două tabere de spectatori. Unii vorbeau despre Dan Tudor, <ăla care face comedii de situație. Râzi, îl vezi blocat în dormitor…>. Eu i-am avertizat pe cei care au adus spectacolul la Buzău că nu se râde cu burta. Tocmai de aceea eu îl joc la Teatrul de Comedie, într-o sală experiment, unde vin oamenii care vor să vadă experimente.
„Mălăele este genial când joacă în spectacolele sale”
Rep.: E clar că ați vrut să riscați…
D. T.: Dacă nu riști în niciun fel, nu ești băgat în seamă. Despre spectacolul ăsta s-a scris mai mult decât toate spectacolele mele care au avut mare succes. S-a scris pro și contra. Eu mi-am asumat asta. Actorii însă, după ce realizează asta, joacă cu mai mare determinare.
Rep.: De ce ați ales să nu jucați în Visul lui Don Quijote?
D. T.: Nu mă vedeam în spectacolul acesta. În general, lumea mă cheamă să fac spectacole, pentru că se gândesc că apar și eu și fac oamenii să râdă. De data asta, nu am putut. Pe linia asta funcționează în general Mălăele. El, când joacă în piesele lui, este genial. Poate dacă nu joacă, spectacolul nu e la fel de bun. Eu mi-am asumat să joc în vreo două din 60 de spectacole ale mele.