Un tânăr din localitate a fost găsit zăcând în stradă, legat cu sârmă și măcelărit cu toporul
Nici nu a trecut o lună întreagă din 2012 și anchetatorii buzoieni investighează deja a doua crimă comisă de la începutul anului, în ambele cazuri fiind vorba de fapte comise cu o violență ieșită din comun. Astfel, după crima comisă la Ziduri în noaptea de Sfântul Ion, când un localnic a ucis cu 14 lovituri de topor o consăteancă despre care pretinde că îi intrase în casă și că a confundat-o cu un strigoi, o altă faptă asemănătoare a fost comisă luni noapte la Lipia.
În jurul orei 3.30, pe o uliță din sat, a fost găsit zăcând Gabriel Moraru, un localnic de 22 de ani, care se afla într-o stare care i-a îngrozit chiar și pe medicii de la Urgențe, obișnuiți să vadă multe la viața lor. Tânărul era în comă, plin de sânge, iar pe trupul său erau nenumărate tăieturi adânci, provocate, cel mai probabil, cu un topor. Fusese lovit și în zona capului, iar un picior îi era pur și simplu zdrobit, medicii constatând ulterior și că emana halenă alcoolică. Și mai frapant, după cum declară martorii, era faptul că tânărul era legat cu sârmă și, cel mai probabil, nu se putuse apăra de ploaia de lovituri venită din partea agresorului ori agresorilor. După cum ne-a relatat unul dintre localnicii prezenți la fața locului, când victima a fost preluată de ambulanță, „așa ceva nu poți să vezi nici în filmele cu mafioți; pur și simplu era tocat cu toporul din cap până în picioare, iar picioarele le avea legate cu sârmă. Abia l-am recunoscut, că avea și fața umflată și nici nu avea acte la el”.
A fost chemată de urgență o ambulanță, care l-a preluat pe tânărul aflat în comă, acesta ajungând la Spitalul Județean în scurt timp, dar eforturile medicilor de a-l resuscita au fost zadarnice. Pacientul a murit la puțin timp după ce a ajuns la Urgențe, leziunile suferite fiind prea multe și prea grave pentru a putea fi salvat.
Era evident că tânărul fusese victima unei agresiuni, iar din momentul în care acesta a decedat, anchetatorii aveau de-a face cu un nou caz de omor.
O echipă complexă, coordonată de un procuror criminalist, a demarat cercetările la fața locului, investigația desfășurându-se și pe parcursul zilei de ieri. Până la ora închiderii ediției nu fuseseră făcute declarații oficiale din partea anchetatorilor, dar se pare că aceștia reușiseră să identifice principalul suspect. „Nu știu încă ce se întâmplă, pentru că anchetatorii își văd de treaba lor, dar am înțeles că l-au luat pe un băiat tot din sat, unul din neamul lui Miu, el ar fi cel care a comis fapta”, a declarat ieri după-amiază și primarul comunei Merei, Ion Fătu.
Se pare că omorul a fost comis în urma unui conflict spontan produs pe fondul consumului de alcool, cercetările în acest caz fiind în plină desfășurare.