Prima structură poliţienească din Buzău era deservită de un logofăt, doi paznici şi patru epistaţi
Prima structură poliţienească din Buzău era deservită de un logofăt, doi paznici şi patru epistaţi
Duminică, 25 martie, s-au împlinit exact 190 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române, instituţie ale cărei atribuţii au fost exercitate până la 1848 de către Agie, iar cel care se ocupa cu coordonarea activităţii se numea agă. Actul de naştere al Poliţiei Române îl constituie momentul din data de 25 martie 1822, când domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat agăi Mihăiţă Filipescu primul drapel al Agiei. Drapelul se află în prezent, expus la Muzeul Militar Naţional, fiind confecţionat din mătase de culoare galben-crem şi având dimensiunile de 2,1 metri pe 2,4 metri. Pe o faţă era brodat un chenar din aur cu o ghirlandă din acelaşi material în interiorul căreia se află o acvilă cruciată neagră care se sprijină pe un munte verde. Ghirlanda este timbrată cu o coroană regală, iar în spatele ei se încrucişează drapele, un buzdugan, stindarde, lănci, săbii, puşti, topoare şi tobe. Sub acvilă este inscripţionat cu litere chirilice textul „Făcutu-s-au acest steag al Agiei la petrecerea domnilor dintre pământeni ai Ţării Româneşti de Măria Sa Grigore Ghika voevod, cu anii 1822, prin epistasia dumnealui vel Aga Mihăiţă Filipescu”, iar sub inscripţie se află o balanţă. Pe cealaltă faţă a steagului sunt reproduse aceleaşi obiecte, cu excepţia interiorului ghirlandei care înfăţişează scena Bunei Vestiri, sărbătoare religioasă ce se marchează pe 25 martie.
„Fiindcă Buzăul se află în drum mare, trebuie a cere a înfiinţa poliţia cât mai în grabă”
Până la apariţia unor organe specializate de apărare a ordinii şi liniştii, precum poliţia sau armata, acest lucru a fost asigurat cu concursul întregii colectivităţi, de-a lungul timpului, în ţările Române organele însărcinate cu aceste atribuţii purtând denumirea de vornic, vătaf de vânători, spătar şi agă. Termenul „poliţie” s-a împământenit în limba română din epoca fanariotă, sub influenţă grecească.
În secolele XVIII-XIX, ordinea şi siguranţa publică în judeţul Buzău erau încredinţate ispravnicului care era, totodată, şi judecător şi administratorul judeţului, fiind ajutat de către zapcii.
La 23 octombrie 1831, după ce s-a trecut la organizarea generală a Poliţiei Române, autorităţile buzoiene trimit un memoriu către Obşteasca Adunare prin care cer înfiinţarea cât mai grabnică a poliţiei şi pe teritoriul judeţului. Astfel, în documentul respectiv, se specifică: „Fiindcă acest oraş se află în drum mare din obşteştile aşezământului trebuie a cere a se înfiinţa poliţia cât mai în grabă, un logofăt, doi paznici, patru epistaţi, căci din lipsa acestora se vor pricinui greşeli a căror greutate cade asupra cârmuirii.”
Printre primele atribuţii ale poliţiei buzoiene se numărau evidenţa populaţiei şi a străinilor, supravegherea comportamentului celor care veneau din străinătate, strângerea contribuţiei locuitorilor pentru executarea unor lucrări edilitare, prinderea autorilor unor spargeri, urmărirea tâlharilor, prinderea celor care fugeau de pe moşii şi a păstorilor transilvăneni fugiţi din Ardeal.
La începutul secolului XX, printr-o lege ce poartă semnătura lui Vasile Lascăr, poliţia din oraşe intră sub autoritatea ministrului de interne iar funcţionarul de poliţie capătă un statut bine definit.
În perioada ocupaţiei germane dintre 1916 şi 1918, Buzăul a fost invadat de cavaleria bavareză, organele de ordine româneşti fiind nevoite să pună în practică dispoziţiile autorităţilor de ocupaţie.
Ulterior, pe fondul încordării relaţiilor internaţionale începând cu 1938, organele buzoiene de contrainformaţii desfăşoară o serie de activităţi specifice, iar după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, poliţia buzoiană se implică în urmărirea şi arestarea spionilor sovietici. Totodată, se iau măsuri pentru preîntâmpinarea actelor de sabotaj, se supraveghează asistenţa acordată refugiaţilor polonezi, precum şi trecerea prin Buzău a refugiaţilor din Basarabia, Transilvania şi Bucovina. Până în 1943, poliţia buzoiană a funcţionat în sedii provizorii aflate în case închiriate de la cetăţeni, din luna iunie a acelui an fiind mutată în imobilul din strada Transilvaniei nr. 3, iar în 1944 primind un sediu propriu în Palatul comunal.
De la Poliţie la Miliţie şi „retur”
Venirea comuniştilor la putere după război are repercusiuni şi asupra poliţiei care, prin decretul din 23 ianuarie 1949 a fost desfiinţată, în locul ei luând fiinţă Direcţiunea Generală a Miliţiei. La Buzău funcţionează astfel Inspectoratul Judeţean al Miliţiei, având ca principale atribuţii urmărirea şi cercetarea infracţiunilor de pe întreg teritoriul judeţului. Din atribuţiile miliţiei dispare activitatea informativă şi contrainformativă atribuţii ce revin noii structuri înfiinţate în 1949, Securitatea Statului.
În decembrie 1989, miliţia buzoiană a trecut în totalitate de partea revoluţiei, odată cu schimbarea regimului recăpătându-şi titulatura de „poliţie”. În Legea nr. 40 din 18 decembrie 1990 se stipulează că „poliţia face parte din Ministerul de Interne şi îndeplineşte atribuţiile ministerului privind asigurarea respectării legilor, ordinii şi liniştii publice”.
O schimbare radicală în organizarea şi funcţionarea poliţiei române a adus şi Legea 218 din 23 aprilie 2002, prin care se realizează demilitarizarea structurilor de poliţie, revenindu-se la modelul de dinainte de 1949. Este apoi adoptat statutul poliţistului conform căruia acesta devine „funcţionar public civil cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite prin lege pentru Poliţia Română.”
Poliţisti eroi
De-a lungul timpului, au existat şi poliţişti buzoieni căzuţi la datorie, unul din ei fiind ucis de un infractor periculos în timp ce se afla într-un post de pază iar altul fiind împuşcat la revoluţie în zona cimitirului Ghencea.
Plutonierul Ion Simion s-a născut pe 24 octombrie 1926, în judeţul Prahova, iar în 1952 a fost încadrat în Ministerul de Interne, activând ca ajutor de şef de post la Târgovişte, Loloiasca, Smârdan, Limpezişu şi Mihăileşti.
În 1975 era agent de ordine în cadrul Miliţiei municipiului Buzău, iar în noaptea de 5 spre 6 aprilie se afla de serviciu într-un post de pază. A fost atacat de un infractor periculos poreclit Kilogram, care l-a lovit în cap şi l-a dezarmat, în urma atacului subofiţerul intrând în comă. A fost internat în Spitalul Judeţean şi apoi transferat la Bucureşti, dar în data de 15 aprilie 1975 a decedat. Plutonierul Ion Simion era căsătorit şi avea doi copii.
Un alt erou al poliţiei buzoiene este subofiţerul Stroe Bobeş, mort în revoluţie. Născut pe 18 aprilie 1939, la Ţinteşti, a fost încadrat în Ministerul de Interne în 1960, ultima funcţie îndeplinită fiind cea de şef de post la Cochirleanca. În perioada revoluţiei din 1989 se afla la Bucureşti, în ziua de 23 decembrie 1989 fiind angrenat într-o acţiune de anihilare a unui grup de terorişti în cimitirul Ghencea. În schimbul de focuri ce a avut loc, subofiţerul a fost rănit iar ulterior a decedat după ce a fost internat la spitalul Panduri. Stroe Bobeş era căsătorit şi avea doi copii, fiind avansat post mortem la gradul de sublocotenent şi declarat erou martir al Revoluţiei Române.
Comandanţii poliţiei buzoiene
Colonel Nicolae Grigore 1968-1980
Colonel Maximilian Marinescu 1981-1983
Colonel Ion Ionică 1984-1990
General maior Stoian Rusu 1990-1992
Chestor Ion Sultănescu 1992-1999
Comisar şef Ion Iaru 1999-2002
Comisar şef Niculae Marinescu 2002-2005
Comisar şef Viorel {tefu 2005-2009
Comisar şef Ion Marin 2009-prezent