Atacuri cu „gura de lup” la automatele de cafea

         Doi bucureşteni au sustras circa 6.000 de lei din aparatele amplasate în Buzău, Verneşti şi Mărăcineni

 

     Doi bucureşteni au sustras circa 6.000 de lei din aparatele amplasate în Buzău, Verneşti şi Mărăcineni

          Doi tineri de 25 şi 29 de ani din Bucureşti au adus la Buzău o metodă relativ nouă de furat, fiind primii care au atentat cu succes la aparatele care distribuie cafea şi ceai, în diverse zone din oraş.

          Până acum, poliţiştilor buzoieni nu le mai fuseseră semnalate astfel de fapte însă, de la începutul lunii, reclamaţiile au început să curgă pe adresa Poliţiei, fiind sesizată spargerea a şapte automate de cafea amplasate atât în Buzău, cât şi în Verneşti şi Mărăcineni, prejudiciul total creat fiind de peste 6.000 de lei. Era evident că nu era vorba doar de nişte acte de vandalism, din verificările la faţa locului reieşind că autorii vizaseră în mod special casetele în care se adună banii şi se folosiseră de instrumente adecvate pentru spargerea aparatelor.

          Era vorba de Alin Oancea şi Mihai Costescu, cei doi bucureşteni fiind deja specializaţi în acest gen de infracţiuni. Ei au preferat să opereze în afara Capitalei pentru a risca mai puţin să fie identificaţi şi aşa au ajuns la Buzău, deplasându-se cu maşina unuia dintre ei. Erau dotaţi cu un set de mai multe chei cu care încercau să descuie aparatele, iar dacă niciuna dintre acestea nu se potriveau, apelau la o foarfecă tip „gură de lup” pe care o cărau, de asemenea, după ei.

          În intervalul 2-18 martie au făcut mai multe descinderi în cele trei localităţi din judeţul Buzău, acţionând numai noaptea, când în jurul automatelor de cafea nu era nimeni. Au reuşit astfel să spargă şapte aparate, din care au furat casetele de captare a bancnotelor, cu tot cu banii adunaţi în interiorul acestora, în total peste 6.000 de lei.

          Poliţiştii au demarat cercetările imediat după ce au primit primele sesizări din patrea păgubiţilor, reuşind astfel să îi identifice pe cei doi. La sfârşitul săptămânii trecute, lucrătorii de la Biroul de Investigaţii Criminale s-au deplasat la Bucureşti, unde, cu sprijinul colegilor de acolo, au făcut o percheziţie la domiciliul unuia din cei doi suspecţi, fiind verificat şi autoturismul acestuia. Cu această ocazie au fost găsite mai multe casete de colectare a bancnotelor provenind de la automatele de cafea, precum şi cheile şi „gura de lup” de care se foloseau cei doi.

          Ambii au fost aduşi la Buzău pentru audieri şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, împotriva lor fiind demarată cercetarea penală pentru furt calificat.