Compania de Apă, investiţii de 80 milioane euro în 2012

     După un an foarte bun, 2011,  pentru Compania de Apă, aceasta intenţionează să continue programul de investiţii.

     După un an foarte bun, 2011, pentru Compania de Apă, aceasta intenţionează să continue programul de investiţii.

     „Pentru Compania de Apă, 2011 a fost un an bun, atât din punct de vedere al dezvoltării organizaţionale, cât şi financiar. În decursul anului trecut ne-am întărit statutul de operator regional, iar această tendinţă va continua cu siguranţă având în vedere că derulăm în acest an investiţii de zeci de milioane de euro prin Fondul Structural şi de Coeziune puse la dispoziţie de Uniunea Europeană”, a declarat Eugen Cristea, directorul operaţional al SC Compania de Apă Buzău.

     În decursul anului trecut, Compania de Apă SA Buzău a realizat din fonduri proprii investiţii şi lucrări în valoare de 555.252 de lei. Astfel, a fost reabilitată staţia de pompare ape pluviale în zona Bariera Brăilei, au fost reparate staţiile de hidrofor, au fost amenajate surse de apă şi foraje, au fost ridicate la cotă gurile de scurgere din strada Orizontului şi s-au interconectat staţiile de hidrofor de la Punctele Termice 18 şi 19 din municipiul Buzău. De asemenea, au fost achiziţionate utilaje în valoare de 503.940 de lei. La sfârşitul anului 2011, Compania de Apă SA furniza servicii de apă şi canal în municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, oraşele Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele, comunele Merei Pietroasele, Ulmeni, Verneşti, Cislău, Siriu, Valea Râmnicului, Topliceni, Greabănu şi Cernăteşti. Începând din anul 2009, societatea a devenit operator regional şi a preluat prin delegare sistemele de apă şi canal din mai multe autorităţi administrativ teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară – ADI – Buzău 2008.

     Pentru anul 2012, Compania de Apă urmează să execute lucrări de finanţare prin Fondul de Coeziune care se vor realiza atât în municipiul Buzău, cât şi în oraşele Râmnicu Sărat, Nehoiu, Pătârlagele şi Pogoanele. Lucrările vor include reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, înlocuirea a 3,7 kilometri de canalizare în oraşul Buzău, înlocuirea aducţiunii de apă potabilă, reabilitarea şi construirea de foraje noi, de rezervoare, staţii de pompare a apei potabile, staţii de tratare şi construirea a cinci staţii de epurare. Valoarea totală a investiţiilor se estimează a fi de 80 de milioane de euro.

     Realizările anului trecut au inclus şi organizarea tuturor centrelor operaţionale a structurilor şi circuitelor de funcţionare a activităţii de apă – canal şi epurare pe noua arie de operare, în aşa fel încât să nu fie afectată activitatea de furnizare permanentă şi de calitate a apei în toate localităţile, potrivit contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice. A mai fost fundamentat şi un program de producţie a bugetului de venituri şi cheltuieli, Compania reuşind să se achite la termen de toate obligaţiile şi datoriile, astfel că a făcut la timp plata salariilor, a obligaţiilor la bugetul de stat, a datoriilor către furnizor şi alţi terţi, fapt pentru care la sfârşitul anului societatea nu înregistra datorii restante.

     Compania de Apă a fost înfiinţată ca societate comercială în ianuarie 2008 ca urmare a deciziei Consiliului Local al Municipiului Buzău. Principalul obiect de activitate al Companiei este reprezentat de activitatea de captare, tratare şi distribuţie a apei potabile, precum şi colectarea, transportul şi epurarea apelor uzate şi are un capital social pe acţiuni de 4.613.700 de lei, deţinut de Municipiul Buzău – 75,86 la sută, Judeţul Buzău – 10,84 la sută, Municipiul Râmnicu Sărat – 8,67 la sută, Oraşul Nehoiu – 1,73 la sută, Oraşul Pătârlagele – 1,52 la sută şi Oraşul Pogoanele – 1,38 la sută.