Grupul Agricover a înregistrat anul trecut o creştere de 48 la sută a veniturilor faţă de 2010, ajungând la 920 de milioane de lei. Înainte de plata taxelor, compania a raportat un indice de profit de peste 44 de milioane de lei, cu 40 la sută mai mare decât în anul precedent, în perioada 2009 – 2010 Grupul dublându-şi afacerile.

În anul 2011, întreaga activitate a fost concentrată pe comerţul de cereale şi oleaginoase şi pe distribuţia şi vânzarea de seminţe certificate, îngrăşăminte, pesticide. La sfârşitul anului 2010, compania a lansat două noi linii de business, Agricover Energie, care asigură necesarul de motorină pentru fermele vegetale şi animale, şi Agricover Food, care asigură procesatorilor din domeniu un flux constant cu materie primă de calitate, care reprezintă mai mult de 10 la sută din cifra de afaceri.
Peste 55 la sută din totalul cifrei de afaceri a întregului Grup este reprezentat de comerţul cu cereale şi oleaginoase, cantităţile vândute anul trecut crescând cu 20 de procente faţă de anul precedent. Pentru anul 2012, Agricover are un obiectiv de creştere de 29 la sută. De altfel, Grupul şi-a extins operaţiunile în Bulgaria, unde distribuţia de seminţe certificate, îngrăşăminte şi pesticide a ajuns la o valoare de aproape şase milioane de euro.
Compania a luat fiinţă în anul 2000, în urma fuziunii dintre SC Comcereal Buzău SA şi SC Ulvex SA Buzău. Agricover a continuat să îşi diversifice produsele şi serviciile în domeniul agricol, consolidându-şi de-a lungul timpului relaţiile de parteneriat. Plecând de la procesarea seminţelor oleaginoase, pentru ulei, depozitarea şi comerţul cu cereale şi oleaginoase, Agricover şi-a extins afacerile în domeniul agribusiness – ului, făcând legătura între marii procesatori şi fermieri, şi oferind siguranţă ambelor părţi.