Caton Mateeşescu a plecat de la liberali şi s-a înscris în PP-DD

            Partidul Naţional Liberal a rămas, ieri, fără un consilier judeţean, după ce Ioan Caton Mateeşescu a anunţat, la finalul şedinţei ordinare a deliberativului, că demisionează din această calitate, pe motiv că a optat să devină membru al Partidului Poporului-Dan Diaconescu.

 

  Partidul Naţional Liberal a rămas, ieri, fără un consilier judeţean, după ce Ioan Caton Mateeşescu a anunţat, la finalul şedinţei ordinare a deliberativului, că demisionează din această calitate, pe motiv că a optat să devină membru al Partidului Poporului-Dan Diaconescu.El susţine că a luat această decizie, pentru că PNL nu s-a implicat în punerea în practică a proiectelor cu care liberalii s-au prezentat în faţa electoratului la alegerile locale din anul 2008 – precum transformarea Spitalului Brătianu în centru cultural şi înfiinţarea unei pieţe în zona Hanului Ovidiu, lângă DN2-E85, la limita cu judeţul Ialomiţa, pentru legumicultorii din comunele din zonă -, dar şi pentru că senatorul Cristinel Bîgiu a antrenat partidul în diverse alianţe la nivelul Consiliului Judeţean doar aşa cum i-au dictat interesele personale. Două ore mai târziu, la sediul PP-DD, după ce a semnat adeziunea, Mateeşescu a intrat în pielea unui veritabil vicepreşedinte al acestei formaţiuni politice, denunţând atmosfera de teroare instituită de Bîgiu în organizaţia liberală buzoiană, marginalizarea sa după schimbarea din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dar şi faptul că actualul lider al PNL Buzău, deputatul George Scutaru, este „un navetist de lux”.

            În replică, senatorul PNL Cristinel Bîgiu susţine că demisia lui Mateeşescu din partid nu este altceva decât un gest teatral, atât timp cât acesta nu mai activează în partid de mai bine de doi ani, singura sa activitate fiind participarea la şedinţele Consiliului Judeţean. „Nu înţeleg de ce mă acuză pe mine, atât timp cât el a fost aproape un an vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi nu a avut, nici în această calitate şi nici din cea de consilier, nicio iniţiativă pe care să o supună aprobării Consiliului Judeţean”, a spus Bîgiu.

 

 

 

            Declaraţiile lui Ioan Caton Mateeşescu şi Cristinel Bîgiu le puteţi vedea, integral, accesând înregistrările de mai jos: